Înzestrarea Armatei. Anul 2020 a consolidat rolul determinant pe care îl are România în Europa de Est

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sistem de apărare antiaerian şi antirachetă cu rază lungă de acțiune de tiă Patriot. Foto: Forțele Aeriene Române
Sistem de apărare antiaerian şi antirachetă cu rază lungă de acțiune de tiă Patriot. Foto: Forțele Aeriene Române

Anul care s-a încheiat a fost un an important în procesul de înzestrare al Armatei României. 

Pe final de an, ne-am propus să trecem în revistă statusul celor mai importante programe de înzestrare ale Armatei.

Deși nevoile de modernizare ale Armatei rămân foarte mari, 2020 a venit și cu lucruri bune.

În mod cert, predarea primului sistem Patriot a reprezentat punctul culminant în ceea ce privește înzestrarea. Prin Patriot și HIMARS, România devine prima țară din Europa de Est care va opera cele două sisteme, un loc privilegiat pentru țara noastră în regiune și o nouă dovadă, dacă mai era nevoie, al rolului fundamental pe care România îl joacă în flancul estic. Potrivit calendarului, primul sistem HIMARS va intra în dotarea Armatei noastre anul viitor.

A existat însă și un mare minus. Din păcate nu a fost semnat contractul atât de așteptat de Forțele Navale Române pentru construirea celor patru corvete și modernizarea celor două fregate din programul „Corveta multifuncțională”. Licitația a fost câștigată de francezii de la Naval Group, dar programul a fost blocat în instanță ca urmare a unor acțiuni ale grupului Damen.

 

Patriot

 

2. -imagine fara descriere- (patriot_romania_24951700.jpg)

Programul Patriot, a cărui valoare este de circa 3.9 miliarde de doalari, fără TVA, este cel mai scump program de înzestrare. România urmează să achiziționeze șapte sisteme patriot.

Configuraţia 3+ achiziționată de România este cea mai modernă variantă existentă pe piaţă în prezent, din punct de vedere al configuraţiei hardware şi software, al echipamentelor de sol şi rachetelor.

În luna septembrie a acestui an, România a primit primul sistem Patriot. Vor urma încă trei sisteme până în 2022.

Totodată, există vești bune și pentru industria de apărare din România. ROMAERO și Raytheon vor coopera pentru a livra componente atât pentru România, cât și pentru celelalte 16 națiuni care se bazează pe sistemul Patriot pentru a le asigura apărarea integrată antiaeriană și anti-rachetă.

CITEȘTE ȘI: Zuckerman: Prin HIMARS și F-16, România îşi consolidează rolul de garant al securităţii la Marea Neagră

 

Piranha V

 

2. Piranha V,... (piranha_v_piranha_5_romania_17525500.jpg)

Anul care se încheie ne-a adus și primele blindate Piranha V. În cursul lunii octombrie, primul lot de transportoare blindate 8x8 Piranha V a ajuns la Scorpionii Roşii - militarii Batalionului 26 Infanterie, Craiova.

În total, Armata română va avea 227 de transportoare blindate, în valoare de 868 de milioane de euro.

În acest sens e de precizat și faptul că General Dynamics a plătit deja 8,5 milioane de euro pentru că a întârziat cu aproape un an livrarea primului lot. Inițial, blindatele aveau probleme cu turela de 30 de mm și cu sistemul de comunicații.

Piranha 5 este un blindat cu o greutate de 30 de tone, care poate transporta 3 membri ai echipajului şi 8 soldaţi. Poate fi configurat pe şasiuri 8×8 şi 4×4. Are un motor diesel MTU 6V199 de 586 CP şi 2.200 Nm.

Piranha 5 poate rula cu o viteză maximă de 100 de km/h şi are autonomie de 1.000 de km. Transportorul blindat poate urca rampe cu înclinație de 60% şi poate să treacă prin şanţuri cu o adâncime maximă de 1,5 metri.

Transportoarele Piranha 5 care ar urma să îndeplinească rolul de vehicul de luptă sunt echipate cu turele cu un tun de 30 de mm și mitraliera calibru 7,62 mm. Cele care vor avea rol de punct mobil de comandă vor avea o o turelă cu mitralieră cal. 12,7 mm.

CITEȘTE ȘI: Ciucă: Piranha V, testatare prin trageri reale. Al doilea lot va fi fabricat de industria din România

 

F-16

 

3. F-16, Româ... (avion_f_16_romania_92384600.jpg)

În cursul anului 2020 au ajuns în țară și patru F-16 Fighting Falcon din lotul de cinci achiziționat de MApN. Astfel, România ajunge la 16 avioane de vânătoare F-16. Ultima aeronavă din lotul de cinci va fi livrată în primul trimestru al anului 2021.

Potrivit celor de la MApN, cele cinci aeronave (n.red. - care vin în tranșa a doua din Portugalia) au aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv M.5.2R, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor avioanelor F-16 ale Armatei României la o configurație superioară, respectiv M.6.X.

Mai mult decât atât upgrade-ul va fi făcut la Aerostar Bacău, centru omologat pentru avioanele F-16, lucru confirmat de MApN pentru DefenseRomania.

În august 2020 a fost semnat protocolul de colaborare între Statul Major al Forțelor Aeriene și S.C. Aerostar S.A.

În urma acestui protocol, Aerostar Bacău devine oficial Centru de Mentenanță pentru aeronavele F-16 ale României. 

CITEȘTE ȘI: S-a răzgândit România? Continuăm modernizarea IAR-99, dar rămânem cu o singură escadrilă de F-16

 

Modernizarea avioanelor IAR-99

 

4. IAR-99 Șoi... (iar_99_soim_romania_89399500.jpg)

A fost totodată demarată și modernizarea avioanelor IAR-99, cele care se află încă la versiunea Standard. Contractul a fost atribuit Elbit System și Avioane Craiova.

Conform contractului, Elbit Systems va echipa aeronava IAR-99 Standard cu sisteme avansate de avionică și sistem de instruire Embedded Virtual Avionics, precum și capacități de asistență aeriană apropiată și capacități Air to Air.

Modernizarea celor zece presupune aducerea acestora la varianta celor deja modernizate. Amintim că România deține 21 de aeronave IAR-99. Din acestea, 11 au fost deja modernizate, sunt IAR-99 Șoim, în timp ce celelalte zece au rămas la versiunea Standard din fabrică.

CITEȘTE ȘI: IAR-99 scrie istorie. Trei decenii și jumătatea de la primul zbor al Șoimului românesc

 

Camioane IVECO pentru Armată

 

5. -imagine fara descriere- (iveco_m320_armata_86590800.jpg)

2020 este anul care a adus și programul de înzestrare cu camioane pentru Armata română. Contractul a fost atribuit inițial în decembrie anul trecut. Conform contractului, România va primi inițial 253 de platforme de transport pe roți în diverse configurații, din totalul de 2.902. După finalizarea construcției și demararea producției, începând cu cel de-al 301-lea camion, acestea se vor produce la Petrești, în județul Dâmbovița.

În acest context, Iveco  și-a stabilit centrul regional în România, la Bucureşti, și şi-a înfiinţat, practic, "cartierul general" în ţara noastră, pentru Europa Centrală şi de Est.

CITEȘTE ȘI: Programul camioanelor IVECO pentru Armata română, inaugurat oficial. Orban: Se urmărește relansarea industriei de apărare din România

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel