Rusia propunea încă din 2019 un schimb de sfere de influență, Venezuela contra Ucraina. "Voi sunteți în curtea noastră din Ucraina”
07 Ianuarie 2026
Începutul anului 2026 marchează momentul unei reevaluări critice a capacităților de luptă ale Armatei franceze. Flota de 200 de tancuri Leclerc, chiar și modernizată la standardul XLR, s-ar putea dovedi insuficientă pentru a asigura menținerea relevanței operaționale în conflictele de mare intensitate.
În timp ce programul franco-german Main Ground Combat System (MGCS) - viitorul tanc pan-european - pare să se îndepărteze tot mai mult spre orizontul anilor 2040-2050, Ministerul Forțelor Armate de la Paris și Direcția Generală pentru Armament (DGA) se află în plin proces de evaluare a unei soluții „interimare”.
Această schimbare de poziție, confirmată recent în urma analizării unor rapoarte de către publicația Opex 360, reprezintă un viraj decisiv spre pragmatism, abandonând proiecțiile nerealiste de acum câțiva ani și subliniază temerile că programul MGCS ar putea deveni o „fantomă” tehnologică, lăsând Franța fără capabilități blindate moderne.
Dilema programului Leclerc XLR
Până recent, poziția oficială a Statului Major francez, susținută ferm de generalul Pierre Schill, era că Franța trebuie să treacă direct de la Leclerc la MGCS pentru a evita împărțirea resurselor financiare.
Totuși, realitatea tehnică a tancului Leclerc, o platformă concepută în anii '80, începe să cântărească greu. Menținerea în stare operațională (MCO) a acestor mașini devine o provocare logistică și financiară majoră, în special în ceea ce privește grupul motopropulsor Hyperbar, o tehnologie unică, dar tot mai greu de susținut.
Având în vedere orizontul de timp îndepărtat în care livrările MGCS ar putea începe (după 2040), Franța riscă să depindă de o flotă de numai 200 de tancuri vechi de jumătate de secol, un număr pe care tot mai mulți analiști și parlamentari îl consideră extrem de mic în noul context de securitate european.
Modelul german și riscul de fragmentare industrială
Decizia Parisului de a lua în considerare un tanc de tranziție vine ca un ecou al strategiei adoptate deja de Berlin. Germania nu a așteptat clarificarea destinului MGCS și a lansat deja comenzi pentru Leopard 2A8, lucrând în paralel la succesorul acestuia, Leopard 2AX (sau Leopard 3).
Această mișcare a Germaniei a creat o asimetrie strategică în cadrul parteneriatului: în timp ce Berlinul își asigură forțele pe termen mediu cu platforme moderne, Parisul riscă să rămână captiv într-un proiect comun care suferă de aceleași blocaje industriale și politice care au compromis anterior programul de avioane de vânătoare FCAS.
În Franța, ideea unui tanc suveran sau a unei soluții intermediare dezvoltate în cadrul KNDS capătă tracțiune, fiind văzută ca o plasă de siguranță necesară în cazul în care MGCS va eșua sub presiunea rivalităților dintre Rheinmetall, Nexter și Thales.
Orizontul 2026: Momentul deciziei pentru Armata franceză
Publicația franceză Opex 360 a indicat faptul că discuțiile dintre Statul Major al Armatei franceze și DGA ar trebui să se finalizeze cu o decizie strategică chiar la începutul acestui an, 2026.
Miza este enormă: alegerea unei soluții intermediare ar putea capitaliza pe dinamica programului KNDS, dar ar necesita o înțelegere politică fără precedent între partenerii francezi și germani asupra suveranității tehnologice, inclusiv asupra controlului tunului principal - o linie roșie pentru ambele părți.
Dacă Franța decide să investească într-un tanc de tranziție, acest lucru ar putea însemna, paradoxal, sfârșitul de facto al MGCS ca program prioritar.
Armata franceză nu are nevoie doar de un „Leclerc îmbunătățit”, ci de un salt tehnologic care să răspundă realităților de după 2040, însă incapacitatea de a atinge acel orizont fără o platformă intermediară viabilă transformă „fantoma” MGCS într-o vulnerabilitate strategică pe care Parisul nu mai pare dispus să o ignore.
