Diplomație sau război - a treia opțiune nu există pentru Europa de Est. Ce urmează după eșecul discuțiilor dintre SUA și Rusia

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse
EXCLUSIV
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse

Ieri întreaga lume a fost cu ochii pe procesul lui Novak Djokovic când de fapt subiectul zilei a fost reprezentat de extrem de dificilele negocieri purtate la Geneva, capitala păcii, între Statele Unite ale Americii și Federația Rusă, în ceea ce putem numi, fără să ne ferim de cuvinte, cele mai importante discuții de la finalul Războiului Rece încoace.

După opt ore de discuții intense la Geneva, între secretarul adjunct de stat american Wendy Sherman și omologul ei Serghei Riabkov, vice-ministrul rus al Afacerilor Externe, negocierile par a fi eșuat, lucru admis indirect și de cei doi înalți diplomați.

Dacă au existat potențiale înțelegeri de tip gentleman agreement între cele două puteri pentru aplanarea tensiunilor în Europa de Est, vom afla probabil abia în lunile următoare când desfășurarea situației din teren ne va arăta acest lucru.

Oficial, așa cum era de așteptat, SUA au respins în mod categoric garanțiile Federației Ruse cu privire la securitate, granații care sunt o ingerință crasă a Moscovei în politica internă a Alianței.

În primul rând e vorba de Ucraina și Georgia. Federația Rusă cere granații cu privire la faptul că cele două state - pe care le-a agresat deja în 2008 respectiv 2014 - nu vor adera la NATO. Practic răsturnarea deciziilor luate la summitul NATO de la București din 2008 cu privire la deschiderea procesului de aderare pentru cele două, proces care e unul lung și complicat.

SUA au respins „liniile roșii” trasate de Moscova, iar la capătul celor opt ore de discuții au reiterat ferm angajamentul cu privire la politica ușilor deschise a NATO. 

Așa cum era de așteptat au fost respinse și solicitările Moscovei cu privire la întoarcerea la statu quo-ul din 1997, înainte de valurile de aderare a statelor din Europa de Est și demilitarizarea acestei regiuni în cazul în care Federația Rusă se simte amenințată.

De partea cealaltă Serghei Riabkov, numărul doi al diplomației ruse, un produs al Războiului Rece, a dat asigurări că țara sa nu are nicio intenție de a invada Ucraina - l-aș completa de a invada din nou Ucraina - dar trupele ruse aflate la granița Ucrainei vor rămâne pentru a asigura securitatea Federației Ruse. De cine se teme Moscova, nu putem știi însă. 

 

Strategia Rusiei în Europa de Est și blocarea avansului NATO

 

Sigur că urmează discuții între NATO și Ucraina iar mâine vor fi discuții NATO - Federația Rusă. Trebuie să recunoaștem însă că Europa a redevenit un actor secund în această criză. 

O provocare poate mai mare a negocierilor de ieri dintre SUA și Rusia, decât ajungerea la un numitor comun, ar fi modul în care cele două state ar explica concesiile pe care trebuie să le facă ambele în evitarea conflictului. Atât Washingtonul, cât și Moscova insistă să negocieze de pe poziții de forță, fapt ce ne face să credem că dacă cumva s-a ajuns la un consens ieri pentru aplanarea tensiunilor, cei doi grei Wendy Sherman și Serghei Riabkov au convenit să anunțe că nimeni nu cedează și discuțiile continuă.

În ceea ce privește aderarea Ucrainei, în pofida faptului că Ucraina e o victimă a agresiunii ruse, Kievul are de implementat multe reforme până la momentul aderării. Etapele nu pot fi sărite. 

Uităm că Rusia, deși vorbește de „linii roșii” pentru care ar intra într-un conflict militar, a reușit într-un mod cinic și abil să stopeze avansul Alianței prin orchestrarea unor conflicte înghețate la care oficial nu participă, dar susține în mod activ financiar și militar forțele separatiste locale, exemple precum Osetia de Sud (Georgia) sau Donbas (Ucraina) fiind elocvente. Ori un stat pe teritoriul căruia există conflicte înghețate nu poate spera la aderarea la NATO. Situația Republicii Moldova cu Transnistria nu diferă, dar reprezintă o altă discuție.

 

Va fi sau nu război în Europa de Est?

 

Cu linia euro-atlantică blocată să avanseze, rămâne întrebarea legitimă de ce amenință Federația Rusă cu război dacă NATO încalcă „liniile roșii” trasate de Moscova?

Sau, cu alte cuvinte, întrebare e dacă blufează Vladimir Putin sau nu.

Răspunsul nu e ușor, mai ales că marea capcană e să îl analizăm prin prisma eurocentrismul care ne guvernează, eurocentrism care nu de puține ori ne face să nu înțelegem foarte bine acțiunile imprevizibile ale Rusiei.

Aș paria însă că blufează. Pentru că nimeni nu dorește război, nici în Europa, și nici în Federația Rusă. Costurile, și nu doar cele financiare, ar fi uriașe de ambele părți. Sancțiunile împotriva Rusiei, în cazul unei invazii în Ucraina, ar putea duce inclusiv la prăbușirea economică a acesteia. Și mai e un aspect foarte important. Populația rusă nu susține conflictul împotriva Ucrainei. 

În cel mai nefericit scenariu destabilizarea Ucrainei ar putea fi accelerată prin ofensivă din interior, din Donbas, prin susținerea forțelor separatiste cu tehnică militară rusă și omuleți verzi, dar nu prin forțe convenționale ruse care să invadeze Ucraina. Asta în timp ce forțele armate ucrainene ar beneficia de sprijin occidental prin tehnică militară, fără ca sprijinul să fie unul direct. Cu alte cuvinte e acea expresie extrem de controversată și parcă prea brutal de cinică: „SUA vor lupta până la ultimul ucrainean”.

În orice caz diferențele militare, politice și ideologice dintre cele două blocuri, Occidentul și Federația Rusă, sunt atât de mari încât nu pot fi soluționate decât prin diplomație sau război. Romanii aveau o vorbă, tertium non datur. Adică a treia opțiune nu există. Războiul e eșecul diplomației iar faptul că nimeni nu-l dorește face posibil imposibilul: Un consens diplomatic în pofida tuturor incompatibilităților.

Răspunsul la întrebarea de ce Rusia amenință cu războiul NATO și a avansat cereri inacceptabie ar putea fi chiar în imaginea zilei de ieri: Negocierile au fost purtate între SUA și Federația Rusă. NATO, în întregul ei și Europa sunt doar actori secundari. O imagine care ne întoarce cu mai bine de 30 de ani în urmă în perioada Războiului Rece când SUA și URSS dominau lumea.

Profitând de pivotul SUA către Indo-Pacific pentru contracararea Chinei, Federația Rusă joacă agresiv și se portretizează din nou în superputerea care domina lumea prin sfere de influență. 

Strategia lui Potiomkin funcționează doar până în momentul în care te uiți pe partea cealaltă a gardului. Sau a zidului pentru a rămâne în atmosfera sumbră sovietică a Războiului Rece. Pentru că Rusia nu poate fi în momentul de față - nici militar, dar nici economic - egala SUA.

Notă DefenseRomania: Articolul reprezintă o opinie și reflectă poziția autorului

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel