De ce a anulat România licitația pentru drone în plin război la Marea Neagră. O poveste bizară cu accente românești

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
UAV Watchkeeper X în dotarea Armatei britanice. Sursă foto: Royal Army
EXCLUSIV
UAV Watchkeeper X în dotarea Armatei britanice. Sursă foto: Royal Army

La mijlocul lunii iunie, Ministerul Apărării Naționale a luat decizia de a anula licitația de drone cunoscută și ca procedura de achiziție pentru „Sistem UAS tactic-operativ clasa II“ (UAS-TO). Totul în contextul unui război fără precedent după 1945 la Marea Neagră, declanșat de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei.

România intenționează sau intenționa să achizițioeze 7 sisteme UAV din clasa MALE (Medium-Altitude Long-Endurance)  ceea ce înseamnă 21 de drone. Din totalul de 7 sisteme, 6 vor fi în varianta terestră și 1 sistem în varianta navală. Valoarea programului de înzestrare este de aproximativ 300 de milioane de euro.    

În programul de licitație rămăsese doar compania Elbit Systems cu dronele tactice Watchkeeper X. 

Și totuși, în plin război în Marea Neagră, țara noastră suspendă sau anulează procedura. Cum s-a ajuns aici?

 

De ce a anulat România licitația pentru drone în plin război la Marea Neagră

 

Surse din industria de apărare au declarat pentru DefenseRomania că situația invocată de MApN era una de ordin tehnic. Cel puțin oficial. Pe scurt România solicita standarde STANAG 4660 și 7085 în contextul în care această configurație e veche și nu se mai produce. Producătorul a oferit o nouă versiune a standardului care ar fi rezolvat problema în privința comunicațiilor și controlului UAV-ului, dar s-a lovit de un refuz iar licitația a fost anulată.  Mai mult, tehnic se solicită trei data link pentru UAV, neexistând niciun UAV cu o asemenea configurare.

În orice caz, standardul solicitat de MApN exista acum 20 de ani, fiind azi depășit. Dacă cei din minister au dat copy/paste unor cerințe de acum câțiva ani, se poate întâmpla, în tot labirintul uriaș birocratic care se află în spatele unor asemenea achiziții. Doar că se pare că situația putea fi reglementată doar prin modificarea unor specificații tehnice, nu ar fi fost necesară schimbarea Hotărârii de Guvern.

În cele din urmă MApN a optat pentru ... anularea licitației.

 

Sursele DefenseRomania confirmă că producătorul a propus României inclusiv un contract G2G în contextul în care oricum componentele dronelor se fac în România

 

2. Drona tact... (watchkeeper-x-copy_56301000.jpg)

Drona tactică Watchkeeper X, prezentată de Elbit Systems la expoziția BSDA 2022. Foto: DefenseRomania

Problema în momentul de față e că bugetul alocat pentru înzestrarea Armatei române cu UAV riscă să se piardă. Reluarea procedurii, inclusiv realocarea fondurilor pentru program, se poate întinde pe o perioadă îndelungată.

Potrivit surselor noastre către MApN s-a înaintat propunerea de a „bate palma” printr-o înțelegere G2G. În actuala arhitectură legislativă contractele G2G nu se află sub incidența offset-ului iar semnarea lor e mult simplificată. Acest lucru nu se va mai întâmpla după intrarea în vigoare a noii legi a offset-ului. 

Propunerea a fost înaintă Ministerului Apărării, nu știm însă care va fi răspunsul.

Producătorul dronelor deține însă două facilități la Bacău unde sunt fabricate componente ale diferitelor tipuri de drone, pe care israelienii de la Elibt le exportă la nivel mondial. Nu se face însă asamblarea, dar în cazul în care i s-ar fi alocat contractul, firma israeliană ar fi deschis o linie de asamblare pe care intenționa să o transforme într-un hub regional. Producătorul deține de asemenea o facilitate și la Măgurele. Pe scurt tehnologia e deja în România, transferul tehnologic fiind complet.

Cu un război care se desfășoară în Marea Neagră la câțiva pași de noi, și cu nevoia stringentă ca Armata să opereze sisteme UAV, arhitectura conflictelor moderne a arătat importanța acestora, guvernul a ales să anuleze licitația pentru drone invocând oficial chestiuni birocratice.

Rămâne de văzut pașii care vor fi urmați de decidenții politici întrucât situația de la Marea Neagră e cât se poate de gravă.

CITEȘTE ȘI: Un comandant britanic de UAV-uri explică de ce dronele propuse României domină clasa II. „Watchkeeper X, superior versiunii Marii Britanii”

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel