Bulgaria și Croația, în antecamera zonei euro. Consilierul Daniel Dăianu explică de ce România nu a putut face acest pas

Darius Muresan / 14 iul 2020 / 13:34

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat vineri 7 iulie că Bulgaria și Croația (leva și, respectiv, kuna) au fost admise în Mecanismul Cursurilor de Schimb2 (ERM2), care este antecamera aderării la zona euro, scrie Daniel Dăianu, consilier al Guvernatorului BNR pe blogul opiniibnr.ro, citat de Mediafax.

În MCS2 se stă cel puțin doi ani și în cazul Bulgariei aranjamentul de “consiliu monetar” (currency board) poate fi menținut pe perioada acestui stagiu până la aderare efectivă. Bulgaria a făcut cererea de intrare în MCS2 în 2018, iar Croația în 2019.

De ce Bulgaria și Croația au făcut (au putut să facă) acest pas și de ce nu România? Răspunsul poate avea o formulare scurtă și una mai elaborată.

 

De ce România nu a putut face pasul făcut de Bulgaria și Croația

 

Răspunsul scurt este oferit de indicatori cheie: balanțe externe și bugete publice pe un șir relevant de ani. Astfel, din 2013 Bulgaria a avut surplusuri de cont curent mărimea fiind de 4% din PIB în 2019 (de la deficite de două cifre înainte de 2009). Croația a mers pe aceeași linie începând cu 2014 având surplus de cca 3% în 2019 (de la deficite de două cifre înainte de 2009). Privind bugetul public, acesta a fost în Bulgaria cu surplus de cca 2% din PIB în 2019, în timp ce în Croația a fost în echilibru anul trecut.

În 2019, deficitul bugetului public în România a fost de 4,3% din PIB (standarde ESA), iar deficitul de cont curent de cca 4,6% din PIB (drept însă că mult sub deficitele de două cifre din 2007-2008, când economiile din Est fuseseră prinse în vria creditării cu întrări mari de capital extern). Deficitul primar și deficitul structural al bugetului public în România au fost între cele mai adânci din UE în 2019. În plus, există presiuni mari de cheltuieli permanente pe buget. Cu asemanea date orice discuție de intrare în ERMII pentru România era un demers lipsit de credibilitate. De remarcat că toate economiile nou intrate în UE începând cu 2004 și care nu fac parte din zona euro au cifre mai bune decât România la indicatorii menționați. România stă bine la datoria publică (cca 35% în 2019, față de 20% în Bulgaria și peste 75% din PIB în Croația).

 

Un răspuns mai complex

 

Să încercăm acum un răspuns mai bogat la întrebarea pusă mai sus. În acest sens este de menționat Raportul de fundamentare a unui plan de acțiune pentru aderarea la zona euro, care a fost elaborat de o comisie națională în 2018 și care este document public. Din Comisia Națională au făcut parte reprezentanți ai tuturor partidelor politice din Parlament, ai Administrației Prezidențiale, înalți oficiali guvernamentali și ai BNR, ai Academiei Române, reprezentanți ai sindicatelor și cercurilor de afaceri, ai societății civile. În Raport și în planul de acțiune (PĂ) se subliniază, între altele:

- aderarea la zona euro aduce beneficii economice și are semnificație geopolitică, dar reclamă pregătire; la zona euro nu se poate adera în orice condiții;

- aderarea la zona euro cere finanțe publice solide, deficite mult diminuate, un grad adecvat de robustețe a economiei;

- economia are nevoie de competitivitate, de deficite externe reduse, de un nivel al cursului de schimb la intrarea în MCS2 care să permită economiei să reziste presiunilor concurențiale din zona euro, mai ales dată fiind lipsa instrumentelor de partajare a riscurilor;

- intrarea în ERM2 este un obiectiv nu mai puțîn exigent decât aderarea la zona euro și cere finanțe publice sănătoase, o consolidare bugetară durabilă (respectarea MTO, adică deficit sub sau egal cu -1% din PIB), care să sprijine convergență reală în mod sustenabil

- este necesară o creștere a veniturilor fiscale/bugetare care să ajute consolidarea bugetară și asigurarea de bunuri publice de baza;

- intrarea în MCS2 cere convergență juridică/legislativă și un statut corespunzător al Băncii Centrale.

Raportul de fundamentare și planul de acțiune care îl însoțește fac recomandări privind nevoia de a reduce deficitele pentru a avea șanse de intrare în MCS2 și de aderare. Planul ar fi trebuit să înceapă să fie pus în aplicare din 2019. Din păcate, cele două documente au rămas mai mult un exercițiu de diplomație publică; câștig de cauza au avut în schimb inițiative cu implicății nefaste asupra bugetului public și altor criterii de convergență cu zona euro.

 

Consens politic în Bulgaria și Croația

 

În Bulgaria și Croația, un consens politic a fost acompaniat de programe concrete, un dialog permanent cu BCE și CE privind pașii de urmat. Mai ales că era tot mai clar că intrarea în MCS2 va presupune și intrarea în Uniunea Bancară. Dar ce contează, în ultima instanța, este că au existat credentiale economice pentru a se admite solicitarea celor două țări de intrare în MCS2. Ai spune că pentru Bulgaria echilibrul bugetului public este facilitat de consiliul monetar (ce nu permite emisiune monetară decât contra active externe) și că mijloace macroprudentiale (introduse după 2012 în UE) ajută la limitarea deficitelor externe. Dar ce ia ochiul este că balanță externă a fost tot mai puternică în ultimii ani – prin încasări mari din turism (că export intern) și ameliorarea balanței comerciale, absorbție de fonduri europene.

Și Croația încasează mult din turism și vedem ce înseamnă un sector economic foarte bine pus la punct. Croații leagă aderarea la zona euro și de gradul de euroizare a economiei foarte înalt. În contrast, în România, dezechilibrele comerciale (traded goods) au fost tot mai pronunțate trecând de 6-7% din PIB în ultimii ani; aceste dezechilibre au reflectat politici macroeconomice prociclice (ce au stimulat cererea internă) și declinul competitiv al unor sectoare (ex: industria agrolimentara, cea a confecțiilor, etc). De notat că în 2019 deficitul bugetar a fost aproape similar cu cel de cont curent.

Dinamică construcțiilor bugetare în cele două țări a ajutat intrarea în MCS2. Veniturile lor bugetare și fiscale sunt considerabil mai mari decât în România; veniturile fiscale în Bulgaria au fost de cca 30% din PIB și în Croația de cca 37% din PIB în 2019 –nivelul din România fiind în jur de 27% din PIB, printre cele mai scăzute în UE. La noi nu numai că veniturile fiscale sunt foarte joase, dar s-a și procedat la o suită de scăderi de impozite și taxe când se profilau creșteri de salarii pentru a atenua emigrația; s-a ignorat impactul asupra echilibrului bugetar. Înțelept ar fi fost să se procedeze la măsuri de creștere a veniturilor fiscale/bugetare.

O tema de meditație este că, după 2010 Bulgaria și Croația au devenit exportatori neți de capital, într-un fel repetând experiență unor economii asiatice după criză din 1997-1998. Cât de firească este o asemenea ipostază este de discutat. Deoarece, exportul de capital poate avea suflu dacă are la baza dezvoltarea continuă de avantaje competitive, câștiguri de productivitate considerabile. Dar pentru țintă de acum, de intrare în ERM2, această situație pare să fi ajutat. Trebuie spus însă că plecarea de resurse din cele două economii era inevitabilă în condițiile în care există investiții străine importante, care înseamnă repatriere de profituri; este aici o diferența față de economiile asiatice care au încercat să stimuleze exporturile, să construiască avantaje competitive și să acumuleze rezerve valutare prin menținerea unor cursuri de schimb subevaluate în mod deliberat, ceea ce este greu de practicat în condițiile Pieței Unice din UE.

Bulgaria și Croația au intrat în MCS2 și este de văzut cât timp vor funcționa în acest regim. Cele două țări au de întreprins în continuare pași care privesc legislația contra-spălării de bani (apropos de scandaluri în diverse țări din UE), convergență juridică, guvernanță întreprinderilor de stat, mediul de afaceri, etc.

Cehia, mâine dacă ar vrea, ar putea să adere la zona euro (deși trebuie să stea formal cel puțin doi ani în MCS2), dar nu a luat o decizie în acest sens. Ungaria și Polonia au cifre macro de ansamblu și grad de competitivitate mai bune că ale României, dar stau în expectativă din varii motive.

Dialogul României cu BCE și CE în privința MCS2 putea să aibă loc dacă un program de corecție macroeconomică ar fi fost în derulare. Dar politici macro prociclice și deficite externe tot mai mari în anii recenți (în pofida unor venituri crescute din servicii și remiteri considerabile din străînătate) au singularizat poziția României în regiune în sens negativ și au redus șansele unui dialog fructuos cu BCE și CE. Nu au ajutat nici propuneri legislative care ne îndepărtau de cadrul normativ din zona euro.

 

România și-a reiterat dorința de aderare

 

România a reiterat dorința de aderare la zona euro prin programul de convergență adoptat de Guvern în 2020, ceea ce înseamnă intrarea în prealabil în MCS2. Dar atât timp cât nu vom pune ordine în finanțele publice, nu vom găși mjloace să avem deficite externe mai mici, un dialog concret cu BCE și CE este dificil. Avem și povara șocul pandemiei și nu știm care vor fi urmările concrete, într-o economie ce va fi slăbită mai mult timp chiar dacă va avea loc o revenire pe creștere. Trebuie subliniat că veniturile bugetare trebuie să crească și pentru că șocuri vor mai fi (vezi și efecte ale schimbării de climă), ceea ce obligă la crearea de spațiu fiscal, care acum este neglijabil.

România nu mai respectă niciun criteriu de convergență nominală (cum au subliniat analize ale CE și BCE în iunie a.c.), este singurul stat din UE supus procedurii de deficit excesiv (EDP), presiuni pe bugetul public sunt în continuare foarte mari. Și sunt măsuri în alte domenii (de convergență juridică, funcționare a sectorului public, etc) de realizat.

Raportul de fundamentare și PĂ arătau că intrarea în MCS2 și țintă de aderare la zona euro pot încuraja reforme structurale, pot conduce la reducerea dezechilibrelor. Lucrurile nu au mers însă cum trebuie. Documente ale BNR și ale Consiliului Fiscal au subliniat că deficite mari împiedică mersul către MCS2, că este nevoie de o schimbare de abordare. În fapt, reducerea deficitelor ar trebui să aibă loc fiindcă așa dictează bunul simt economic! Desigur nu este vorba de reducerea deficitului bugetar în acest an având în vedere impactul pandemiei.

Dacă vrem să facem pasul de intrare în MCS2 este obligatoriu să avem o corecție macroeconomică durabilă odată impactul pandemiei surmontat. Această corecție implică, între altele, creștere de venituri bugetare (o baza de impozitare mai largă prin transparență, declararea tuturor veniturilor și averilor, eliminarea de exceptări, combaterea fermă a evaziunii fiscale), raționalizare de cheltuieli. Cu absorbție intensă de resurse europene putem sprijini reforme structurale și corecția macroeconomică necesară. Trebuie să limităm deficitele externe, să avem în vedere competitivitatea economiei, mai ales a sectoarelor de tradables.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
nxt.24
YesMy