SUA își îndreaptă atenția spre Arctica: Pentagonul lansează „Podul Nordic” pentru a consolida coordonarea extremul înghețat

groenlada sua
Prezența americană în Groenlanda. Photo By: Senior Airman Benjamin German via U.S. National Guard
Ar putea fi primul pas către constituirea unui nou comandament militar regional american specific mediului dur din Nordul Înalt dar, deocamdată, este o inițiativă de coordonare a resurselor în creștere care vor fi trimise în zona arctică.

Comandamentul de Nord al SUA (US Northern Command — NORTHCOM) pune bazele unui parteneriat denumit „Nordic Bridge”, menit să consolideze colaborarea dintre mai multe comandamente americane în contextul preocupărilor de securitate din Arctica. 

Anunțul a fost făcut chiar de comandantul NORTHCOM, generalul Gregory Guillot, care este și comandantul NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială), potrivit publicației Breaking Defense.

„Obiectivul este întotdeauna să apărăm cât mai departe de teritoriul național”, iar forțele pentru operații speciale vor avea un rol-cheie, a declarat generalul Guillot.

„M-am întors în urmă cu aproximativ o săptămână după întâlniri cu alți parteneri din EUCOM (Comandamentul European al SUA), în cadrul cărora am stabilit ceea ce numim Nordic Bridge”, le-a spus Guillot participanților la expoziția anuală SOF Week. El a adăugat că inițiativa va „conecta” NORTHCOM, NORAD, EUCOM și Comandamentul pentru Operații Speciale al SUA în Europa.

Deși Guillot nu a oferit multe detalii despre noul parteneriat, el a afirmat că, pe măsură ce regiunea arctică devine tot mai importantă pentru protejarea teritoriului național, dorește să se asigure că SUA au „nivelul adecvat de prezență acolo”. Potrivit acestuia, Nordic Bridge va contribui la coordonarea celorlalte comandamente, pentru a se asigura că acestea nu trimit în regiune o „cantitate disproporționată de forțe” — dar nici că nu omit să trimită forțe deloc.

„Obiectivul este întotdeauna să apărăm cât mai departe de teritoriul național, iar SOF [Forțele pentru Operații Speciale] reprezintă probabil mecanismul perfect pentru a face acest lucru”, a spus Guillot. El a precizat că își imaginează aceste forțe ca fiind „concentrate în principal asupra regiunii Alaska” în ceea ce privește regiunea arctică.

Danemarca ar putea face parte din acest efort de conslidare a securității în Arctica.

SUA nu ar fi singure în acest efort, a mai spus el, menționând că anul trecut NORTHCOM „a dus lucrurile cu un pas mai departe” și a inclus operatori danezi din forțele pentru operații speciale în exerciții precum Noble Defender, ca urmare a includerii Groenlandei în aria de responsabilitate a NORTHCOM.

„Acest lucru funcționează foarte bine. Nu am decât cuvinte de laudă pentru acești parteneri și pentru mediul dur în care operează, dar în care se descurcă foarte bine”, a spus Guillot despre exercițiile recente. El nu a abordat comentariile controversate ale administrației Trump privind o posibilă revendicare a Groenlandei ca teritoriu american.

Adaptarea mediului arctic e esențială

Potrivit amiralului Frank Bradley, comandantul SOCOM, învățarea de la armatele cu experiență extinsă în mediul arctic va fi esențială.

„Dacă vrei să afli ceva despre operațiile arctice, cauți cei mai buni operatori arctici din lume; nu vii la Tampa ca să-i găsești”, le-a spus Bradley participanților la SOF Week, pe 19 mai. „Mergi la experți, mergi acolo unde trăiesc ei, în Nordul Îndepărtat, iar acea cunoaștere locală, acea expertiză locală și regională, acea diversitate de perspective pe care le reunim sunt absolut esențiale pentru a putea forma o alianță puternică.”

Nota autorului: Zona Arctică, numită și Nordul Înalt sau Îndepărtat, începe să beneficieze de o atenție sporită din partea Departamentului de Război al SUA. Intensificarea prezenței americane în regiune pare să  abordată, în prezent, prin dislocări rotaționale de forțe. Inițiativa „Nordic Bridge” este primul pas într-o coordonare a unei cantități de resurse în creștere trimise în zona arctică.

Însă, pe măsură, ce infrastructura militară americană se va dezvolta în Nordul Înalt, se va impune, cel mai probabil, înființarea unui nou comandament întrunit american de luptă, care va acoperi zona arctică.

Pornind de la afirmația generalului Gregory Guillot, comandantul NORTHCOM, potrivit căreia apărarea SUA se face cât mai departe de teritoriul național, zona de responsabilitate a probabilului nou comandament responsabil doar pentru Arctica ar putea fi toată calota nordică a Pământului situată dincolo de paralela de 60 de grade. De-acolo clima începe să se schimbe semnificativ, necesitând atât tehnică militară specifică cât și abilități de excepție ale luptătorilor de la sol, de pe mare dar și din aer. Ar cuprinde Alaska și Groenlanda în întregime, precum și nordul Europei și Asiei.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes
x close