Trump îi va cere lui Xi Jinping să „deschisă China” pentru companiile americane

donald_trump_10717000
Președintele american Donald Trump, sursă foto: The White House Facebook
Președintele american Donald Trump a declarat că îi va cere omologului său chinez Xi Jinping să 'deschidă' China pentru companiile americane în timpul discuțiilor lor programate pentru joi și vineri la Beijing, relatează agențiile Agerpres și AFP.

'Îi voi cere președintelui Xi, lider remarcabil, să deschidă China, astfel încât acești oameni străluciți să își poată folosi magia și să ajute la ridicarea Republicii Populare la un nivel și mai înalt!', a scris Trump pe rețelele de socializare, referindu-se la liderii de afaceri americani care îl însoțesc în vizita sa.

În același timp, delegațiile chineză și americană au început miercuri consultări economice și comerciale în Coreea de Sud, a relatat agenția chineză de presă Xinhua înainte de sosirea președintelui american Donald Trump în China, prevăzută în cursul serii.

Discuțiile au loc pe aeroportul Incheon, lângă Seul, și preced întâlnirile dintre liderii american și chinez.

La discuțiile din Coreea de Sud a fost anunțată prezența vicepremierului chinez He Lifeng și a secretarului Trezoreriei americane Scott Bessent.

Relațiile comerciale sunt așteptate să domine întâlnirile de joi și vineri de la Beijing dintre liderii celor mai mari două economii ale lumii.

Statele Unite și China s-au angajat în 2025 într-un război comercial dur, cu repercusiuni globale, marcat de tarife exorbitante și numeroase restricții după revenirea lui Trump la Casa Albă.

Trump și Xi au ajuns în octombrie la un armistițiu cel puțin temporar, ale cărui urmări sunt așteptate să fie una din temele centrale ale discuțiilor.

Colaborator DefenseRomania
x close