Avionul Royal Air Force cu care a călătorit săptămâna trecută ministrul britanic al apărării, John Healey, a suferit un bruiaj al semnalului GPS în timpul unui zbor în apropierea frontierei ruse, potrivit ziarului The Times, notează agențiile Agerpres și AFP.
În timp ce se întorcea joi din Estonia, unde s-a întâlnit cu trupele britanice desfășurate în această țară, 'semnalul satelit al avionului său guvernamental a fost întrerupt', a indicat duminică publicația al cărei jurnalist se afla la bordul aparatului.
Telefoanele și calculatoarele nu s-au mai putut conecta la internet, iar piloții au fost nevoiți să folosească metode alternative pentru a determina localizarea avionului, un Falcon 900LX, pe parcursul celor trei ore cât a durat zborul.
Potrivit cotidianului, Rusia este suspectată că s-ar afla în spatele acestui incident, care nu este primul de acest gen.
În 2024, avionul care îl transporta din Polonia pe ministrul apărării din guvernul conservator de la acea vreme, Grant Shapps, a suferit de asemenea un bruiaj al semnalului GPS în timp ce trecea pe lângă enclava rusă Kaliningrad.
Downing Street a indicat că acest tip de bruiaj nu este neobișnuit în apropierea enclavei ruse.
Ministerul britanic al apărării nu a dorit să comenteze, mai scrie AFP.