Defense România Conflicte militare în defășurare Afganistan Rusia îi invită pe talibani la Moscova pentru negocieri privind Afganistanul

Rusia îi invită pe talibani la Moscova pentru negocieri privind Afganistanul

Trimisul special al Rusiei în Afganistan a declarat că reprezentanții talibanilor au fost invitați la Moscova la sfârșitul acestei luni, pentru discuții cu privire la viitorul țării.

Potrivit mai multor agenții ruse de presă, Zamir Kabulov a declarat că discuțiile au fost planificate pentru data de 20 octombrie, însă a refuzat să furnizeze mai multe informații legate de întâlnire.

Întrebat de jurnaliștii ruși dacă reprezentanții talibani vor fi prezenți inclusiv la discuțiile privind pozițiile Chinei, Indiei, Pakistanului și Iranului, Kabulov a spus: laconic „Da”.

Reuniunea de la Moscova va urma ședinței extraordinare a G20 programată pentru săptămâna viitoare, pe 12 octombrie, în scopul ajutării Afganistanului pentru a evita o catastrofă umanitară după preluarea puterii de către mișcarea talibană. Ulterior, în perioada 30-31 octombrie, la Roma se va desfășura summit-ul G20 unde, printre altele, va fi de asemenea analizată situația din Afganistan.

Moscova a mai găzduit în martie o conferință pe tema evoluției situației din Afganistan, la care au participat Statele Unite și China, precum și Pakistanul, însă la acel moment nu s-a anticipat ofensiva talibană rapidă și faptul că situația din țară se va degrada atât de rapid.

După ce luptătorii talibani au ajuns la putere, preluând controlul asupra capitalei Kabul, Moscova s-a angajat în discuții cu talibanii, fără însă a recunoaște autoritatea mișcării pe care o consideră în continuare o organizație teroristă.

Printre altele, Rusia susține că este îngrijorată de instabilitatea și violența care se revarsă în țările vecine din Asia Centrală, iar ca răspuns a organizat exerciții militare în Tadjikistan,  și-a consolidat baza militară deținută acolo și a anunțat chiar înființarea uneia noi, aproape de granița cu Afganistanul.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes