Ucraina încearcă ce nu a reuşit România, modernizarea avioanelor MiG-29 cu compania israeliană Elbit Systems

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Elbit Systems, o companie internațională high-tech cu sediul la Haifa, Israel, care derulează proiecte în domeniul apărării și securității, dezvoltând diferite tipuri de arme, ar putea ajuta Forțele Aeriene ucrainene să modernizeze unsprezece avioane de vânătoare MiG-29, relatează Defense Industry Courier, citând o sursă din Ministerul ucrainean al Apărării, informează publicația Uawire.org.

Potrivit sursei citate, avioane de vânătoare MiG-29 ar urma ca în urma procesului de modernizare sa primească noi capacităţi de luptă pentru a se putea angaja mai uşor lupte aeriene. Sursa a mai precizat că întreg procesul de actualizare al aeronavelor ar putea costa în jur de 440 de milioane de dolari, la un cost de 40 de milioane de dolari pentru fiecare MiG 29 modernizat.

Cu toate acestea, contractul nu a fost încă semnat, iar negocierile sunt încă în curs, a menționat sursa anonimă din Ministerul ucrainean al Apărării.

Elbit Systems a colaborat cu specialiști germani pentru modernizarea MiG-29s din România, însă programul de modernizare nu a reușit și toate avioanele de acest tip au fost scoase din serviciul operativ al Forţelor Aeriene Române.

Avionul supersonic de superioritate aeriană MiG-29 a fost cel mai avansat tip de aparat de zbor ce s-a aflat în dotarea Aviaţiei Militare Române. Intrat în serviciu operativ în URSS în anul 1983, la şase ani după zborul prototipului, a fost construit în peste 1500 de exemplare şi exportat în mai mult de 30 ţări.

Descriere Tehnică

Avion de vânătoare-bombardament de generaţie a patra, MiG-ul 29 este un interceptor, echipat cu două motoare cu dublu flux şi postcombustie Klimov RD-33 ce îi asigură un raport tracţiune/greutate supraunitar (1,01).

Cu toate că nu dispune de sisteme fly-by-wire, MiG-ul 29 este recunoscut ca dispunând de tehnologie înaltă nu numai în construcţie (materiale compozite), ci şi la nivel de senzori – avionică modernă, sistem radar Doppler tip Fazotron RLPK-29 şi vizor infraroşu şi telemetru laser tip S-31E2 KOLS, scaun de catapultare tip „0-0" Zvezda K-36DM şi vizor de tragere instalat pe casca pilotului tip Şchel-3 UM, potrivit site-ului www.aripi-argintii.ro.

 

În serviciul operativ al Aviaţiei Militare Române


Primele patru aparate (având numerele de bord 15, 23, 41 şi 46) au ajuns în România în cursul anului 1989, în luna decembrie, cu puţin timp înainte de evenimentele ce-au marcat sfârşitul anului, fiind aduse în zbor de către piloţi sovietici şi aduse pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, în timp ce marea majoritate a celorlalte avioane au intrat în serviciu operativ în anul următor. Toate cele 21 de avioane – 17 simple comenzi MiG-29 şi patru duble comenzi MiG-29 UB – au intrat în compunerea Escadrilelor 2 şi 3 ale Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare, Vânătoare-Bombardament, de la Mihail Kogalniceanu.

În urma unor studii executate în a doua jumătate a anilor '90, avionul MiG-29 a fost propus pentru includere într-un program de modernizare. Astfel, în luna iunie a anului 1999, a fost semnat un contract de cooperare industrială între companiile AEROSTAR S.A. Bacău, Daimler Chrysler Aerospace (Germania) şi Elbit Systems Ltd. (Israel), al cărui scop l-a constituit realizarea unui avion demonstrator, care să fie prezentat operatorilor de MiG-29 din lume. Întregul program urma să se desfăşoare la fabrica S.C. AEROSTAR S.A. din Bacău.

Statul Major al Forţelor Aeriene a pus la dispoziţie avionul MiG-29 cu numărul de bord 67 din cadrul Grupului 57 Aviaţie Vânătoare, Vânătoare-Bombardament „Constantin Bâzu Cantacuzino".

MiG-ul 29 Sniper a executat mai multe zboruri de testare, pilotat de către piloţii de încercare ai celor trei companii implicate în program: Wolfgang Schirdewann (DASA), Yehuda Shafir (Elbit) şi Ioan Viorel Bîlu (AEROSTAR). Programul de încercări a progresat rapid, astfel că, la data de 26.05.2000, el a fost declarat ca fiind finalizat.

Avionul a fost supus unui program de prelungire a resursei de zbor, după care a fost implementat pachetul de modernizare, pachet ce a inclus instalarea unor noi componente mecanice şi electrice, înlocuirea unor sisteme vechi cu echipamente moderne, precum şi instalarea unor echipamente ce nu existau pe varianta standard.

Avionul modernizat a fost prezentat la o serie de evenimente aeronautice naţionale şi internaţionale, constituind unul dintre punctele majore de atracţie, evoluţiile sale fiind unanim apreciate de către publicul spectator şi specialişti.

Din considerente economice, programul a fost stopat, avionul cu numărul de bord 67 executând ultimul zbor în cursul anului 2001, iar după scoaterea sa din serviciul operativ, demonstratorul programului MiG-29 Sniper a intrat – în cursul anului 2009 – în patrimoniul Muzeului Naţional al Aviaţiei Române.

Avioanele MiG-29 din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost operaţionale în perioada 1990 – 2001, perioadă în care au fost pierdute în accidente trei aparate (cu numerele de bord 29, 41 şi 47), restul MiG-urilor 29 fiind retrase din serviciul operativ datorită restructurării prin care au trecut Forţele Aeriene Române.  

 

Ungaria și-a scos la vânzare întreaga flotă de avioane MiG-29


Ungaria căuta cu disperare, dar nu a găsit încă un cumpărător pentru vechia sa flotă de avioane MiG-29 Fulcrum scoase din serviciu, deşi a oferit şi motoare şi subansamble pentru acestea.

Prețul de pornire a fost de 2,8 miliarde de forinţi, aproximativ 8,76 milioane de euro, însă nimeni nu a părut să fie interesat de avioanele vechi de care Ungaria încearcă să scape.

Statul maghiar a cumpărat cele 28 de aeronave MiG-29 în 1993 pentru 800 de milioane de dolari, fiind echivalentul unei datorii pe care statul rus o datora Ungariei. Din cele 28 de aeronave, doar patru au fost operaționale după 2010, când după 17 ani de serviciu, MiG-urile au fost scoase din dotarea Forțelor Aeriene Maghiare şi înlocuite cu avioane de vânătoare Gripen cumpărate din Suedia.


DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel