Zece ani de summituri, strângeri de mână și comunicate de presă s-au încheiat ieri cu o recunoaștere oficială a eșecului. Programul franco-german MGCS, menit să producă un tanc de ultimă generație cu „ADN 100% european”, este oficial închis. Generalul Fabien Mandon, șeful Statului Major al Apărării din Franța, a confirmat în fața parlamentarilor de la Paris retragerea Germaniei din acest proiect.
Rezultatul unui deceniu de negocieri este azi nul pe teren. Armatele nu primesc niciun tanc, iar industria europeană de apărare își pierde al doilea program strategic major, după colapsul proiectului avionului de luptă FCAS.
Proiectul care implica participarea giganților KNDS, Rheinmetall și Thales a fost blocat constant de dispute pentru cote de piață și de interese politice naționale. Oficialul militar francez a explicat clar în cadrul audierilor pentru bugetul apărării că intenția de a construi un tanc modern în cooperare cu germanii a eșuat din cauza pozițiilor Berlinului.
Proiectul tancului franco-german MGCS a eșuat
Deși a evitat termenul de eșec total, susținând că experiența tehnică acumulată în tot acest va fi utilizată în alte proiecte, realitatea este cu totul alta și asta pentru că prietenia politică franco-germană se oprește exact acolo unde începe împărțirea contractelor militare.
„Rezultatul nu este bun. Sperasem să construim un viitor tanc în cooperare cu germanii, dar, din păcate, trebuie să recunoaștem că germanii s-au retras din proiect”, a declarat șeful statului major francez al apărării parlamentarilor în timpul unei audieri privind bugetul de anul viitor.
Cauza principală a acestui blocaj era oarecum previzibilă, dar a fost ignorată o perioadă, stând în planificare militară și de capacitate industrială dintre cele două state. Germania și Franța au intrat în programul MGCS în 2017 cu același slogan politic, dar cu agende operaționale complet diferite. Germania deține o industrie terestră puternică și are deja o variantă de contracte semnate pentru modelul Leopard 2A8, lucrând în paralel la proiectele blindatelor Leopard 3 și Leopard 2AX. În schimb, Franța operează tancul Leclerc, o platformă care își va atinge limita de viață operațională în jurul anului 2038.
Citește și
Autonomie strategică pe hârtie: Cursa pentru contracte militare a îngropat proiectul tancului franco-german
MGCS urma să înlocuiască tancurile franceze Leclerc și cele germane Leopard 2 în anii 2040. În schimb, după ani de conflicte industriale, ezitări politice și termene militare divergente, Parisul și Berlinul revin din nou la strategii naționale pentru cele mai importante platforme de luptă ale lor. Retorica apărării europene comune rămâne, dar cele mai dificile decizii industriale sunt în continuare luate în funcție de interesele naționale.
În condițiile în care livrarea primelor tancuri MGCS fusese amânată spre orizontul anului 2045, Parisul se afla în fața unei situații riscante pentru forțele sale terestre, existând posibilitatea de a rămâne fără blindate grele operaționale exact în momentul retragerii flotei actuale de tancuri Leclerc.
Închiderea programului MGCS confirmă o regulă a industriei de armament, și anume că programele europene comune nu pot anula interesele naționale. Decizia se înscrie într-o serie lungă de proiecte militare franco-germane abandonate, printre care programul de modernizare a elicopterelor Tiger, și aeronava de patrulare maritimă. Fiecare parte a dorit un volum mai mare de muncă pentru propriile companii, generând o concurență internă care a anulat automat producția.
În prezent, Franța trebuie să decidă urgent modul în care își va menține capacitatea de luptă cu blindate grea pentru forțele sale terestre. Soluțiile luate în calcul implică fie dezvoltarea unui proiect strict național, fie acceptarea unui compromis de tranziție, cum ar fi blindatul CAPINT propus de KNDS, care îmbină un șasiu produs de germani cu o turelă franceză și un tun ASCALON de 140 mm.
Ceea ce este cert este abandonarea ideii unei platforme europene unice, susținută decizional de la cel mai înalt nivel politic și militar. După un deceniu de planificare comună, Franța și Germania revin la dezvoltarea unor platforme de luptă naționale, dovedind că retorica autonomiei strategice europene cedează rapid în fața intereselor marilor companii din domeniul apărării și a nevoilor imediate de a face profit.
