Trei probleme care fac din Turcia un stat conflictual în estul Mediteranei

Cătălin Costea / 04 noi 2020 / 15:22

Făcând o sinteză a problematicii greco-turco-cipriote actuale, se poate spune că există trei probleme pe care Turcia dorește să le soluționeze în favoarea sa și pentru care luptă cu toate armele pe care le deține.

Prima dintre acestea este legată de repartizarea Zonelor Economice Exclusive  în estul Mediteranei și de faptul că intenția Turciei de a include jumătatea nordică a bazinului Mediteranei de est în zona sa economică exclusivă este împiedicată de amplasarea geografică a Ciprului și insulei grecești Kastellorizo. (ZEE - zonă maritimă în care suveranitatea unui stat se exercită asupra resurselor, nu a apelor în sine, orice alt stat putând folosi apele de suprafață și subterane pentru traficul civil sau militar fără a cere permisiunea.)

Ciprul, situat la 100 km sud de Turcia, întrerupe drepturile pe care le-ar fi generat jumătatea estică a litoralului turc și face ca ZEE a Turciei să se extindă doar până la 50 km sud de coasta Turciei și apoi să se oprească.

Insula elenă Kastellorizo se află la câteva minute de uscat, la 2 km de coasta sudică a Turciei, la jumătatea distanței dintre Cipru și Rodos. Din perspectiva Greciei poziția insulei îi conferă acesteia o ZEE triunghiulară largă spre sud, numită Triunghiul Kastellorizo, ceea ce ar transfera aproximativ 40% din suprafața cuvenită Turciei în proprietatea greacă.

Referitor la Triunghiul Kastellorizo, Turcia poate să susțină, pe bună dreptate, că practicile internaționale limitează „efectul ZEE” al insulelor situate în proximitatea altui stat. Astfel, într-un eventual proces, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) ar atribui insulei Kastellorizo ​​o fâșie îngustă de ZEE la vest și o mică extensie a ZEE la sud. Suprafața rezultată ar fi probabil nu mai mult de 1/30 din cei 800.000 km pătrați disputați, iar Triunghiul Kastellorizo ​​ar aparține Turciei.

2. -imagine fara descriere- (gaze_turcia_74270100.jpeg)

 

Însă Turcia nu vrea să ducă disputa ZEE la CIJ pentru că, deși ar câștiga Triunghiul Kastellorizo, în baza acelorași raționamente și precedente ar pierde toată ZEE situată la sud de Cipru, mult mai valoroasă.

În zona Ciprului, ZEE în litigiu are aproximativ 50.000 km pătrați și se învecinează cu cele ale Egiptului la sud și Siriei și Libanului la est. Regula „liniei de coastă” ar atribui probabil 80-85% din aceasta Ciprului, care are un litoral de peste 600 km față de cei sub 200 km ai Turciei. În aceste condiții, Turcia argumentează cu faptul că teritoriile sale din “Republica Turcă a Ciprului de Nord” ( recunoscută doar de Turcia) îi conferă o parte din ZEE la sud, fie prin reconsiderarea frontierelor turcești, fie ca o formă de echitate în utilizarea comună a ZEE a Ciprului. 

A doua problemă este legată tot de ZEE, însă de cele din Marea Egee. Turcia a revendicat  drepturi ale ZEE în Marea Egee încă din perioada în care se credea că există rezerve de hidrocarburi în Marea Egee. Acum, după ce Egeea s-a dovedit lipsită de hidrocarburi și a sărăcit în rezerve piscicole, pretențiile sunt mai mult folosite ca argumente în celelalte negocieri. Ca și în cazul Triunghiului Kastellorizo, Turcia ar putea să ridice problema în fața instanței, dar beneficiile ar fi minore.

A treia problemă se referă la Legea internațională a apelor teritoriale. Acestea sunt apele situate în limita a 12 mile marine sau 22 km, care sunt tratate prin lege ca teritoriu suveran. În aceste zone este interzisă efectuarea exercițiilor militare, navele militare au așa-numitul drept de „trecere nevinovată”, care interzice utilizarea radarelor sau sonarelor și, cel mai important pentru Turcia, submarinele trebuie să navigheze la suprafață.

Dacă în apele largi din estul Mediteranei, zonele teritoriale nu creează probleme, acest lucru nu mai este valabil în Marea Egee. Aici, o multitudine de insule grecești împrăștiate între Turcia și Grecia au fiecare zonele lor teritoriale. În prezent, Grecia și-a limitat în mod voluntar pretențiile privind zona teritorială la 11 km, ceea ce asigură un canal îngust, dar navigabil, non-teritorial, în Marea Egee, care permite accesul între Marea Neagră și Marea Mediterană. Prin aceast canal oricine poate naviga cu un submarin scufundat, iar Turcia (și destul de intens Rusia) chiar beneficiază de acest lucru.

 

Grecia vrea să-și lărgească zonele teritoriale din Marea Egee

 

Însă în urma disputei sale cu Turcia, Grecia amenință să-și lărgească zonele teritoriale din Marea Egee la 22 km. Dacă ar face acest lucru, atunci traseul Turciei de-a lungul Mării Egee s-ar închide și ar trebui ca toate submarinele care se deplasează din Marmara spre Mediterană să navigheze la suprafață făcându-le ușor de monitorizat. 

Acestea fiind spuse, faptul că Turcia riscă să piardă în justiție accesul în zone de interes și controlul unor zone de interes economic, face ca acțiunea în justiție să fie o cale neatractivă, iar Ankara să ignore sistematic cererea Nicosiei către CIJ pentru soluționarea  problemei ZEE.

În aceste condiții opțiunile raționale ale Turciei devin destul de previzibile. În primul rând, Ankara și-a propus să arate că manifestă o dorință clară de a găsi și exploata hidrocarburi atât din Triunghiul Kastellorizo, cât și în apele din sudul Ciprului. Această dorință este exprimată în mod clar prin prezența navei de cercetare Oruc Reis în Triunghiul Kastellorizo.

În același timp, Ankara va lua măsuri serioase pentru a împiedica oricare alte părți să foreze în ZEE pe care le pretinde.

Nu în ultimul rând, dacă instanța nu este o opțiune, ambițiile Ankarei pot fi satisfăcute doar printr-o soluție negociată cu Atena și Nicosia. Ankara pregătește deja terenul pentru această soluționare, revendicând nu numai ZEE la sud-estul și estul Ciprului, ci și cea mai mare parte a ZEE din vestul și sud-vestul Ciprului. Fără argumente legale, aceste pretenții nu pot fi decât elemente “de sacrificiu” în negociere. De asemenea, revendicările Ankarei asupra ZEE din Marea Egee pot fi astfel de elemente introduse în negocieri pentru a fi pierdute, și, deși sunt nefondate și cu valoare scăzută, pot reprezenta un câștig pe care Atena să îl prezinte cu mândrie electoratului său ca pe o victorie majoră.

Însă negocierile sunt purtate de regulă în cadrul unor “conferințe de pace”, care nu pot apărea din senin. Pentru a se ajunge la o “conferință de pace” trebuie mai întâi să existe un conflict, dacă nu nu chiar un război propriu-zis.

Este foarte probabil acel “conflict” pe care Ankara îl încearcă în ultimul timp în această zonă. Ar trebui probabil să ne așteptăm în perioada următoare să vedem Turcia escaladând acțiunea navală în jurul Ciprului și în Triunghiul Kastellorizo, până la un punct apropiat de utilizarea forței militare.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
nxt.24
YesMy