EXCLUSIV Nu comunismul, ci dreptul de a împărți Europa: Ce urmărește de fapt Rusia prin recuperarea simbolurilor sovietice

armata-rusa-armata-rosie-urss-rusia_08746100
Armata rusă, defilând în Piața Roșie la a 77-a paradă militară dedicată Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. Sursă foto: Kremlin
Mai multe evoluții aparent disparate din Rusia, precum revendicarea unei noi arhitecturi de securitate în Europa, recuperarea simbolurilor sovietice, inițiativele pentru revenirea numelor Stalingrad și Leningrad, apropierea tot mai strânsă de China și disponibilitatea administrației Trump de a negocia direct cu Moscova, încep să contureze o imagine coerentă. Ele sugerează că Rusia lui Vladimir Putin nu încearcă propriu-zis să restaureze Uniunea Sovietică, ci să recupereze ceea ce consideră că s-a pierdut odată cu prăbușirea acesteia, mai exact statutul de mare putere care îi permite trasarea zonelor de influență și dreptul de a participa la stabilirea regulilor de securitate.

Kremlinul nu încearcă să readucă la viață comunismul ca sistem politic și economic. Putin însuși nu susține oficial refacerea URSS. Ceea ce urmărește însă este recuperarea selectivă a memoriei perioadei în care Rusia era o superputere capabilă să negocieze de la egal la egal cu Statele Unite.

În jurul negocierilor ruso-americane de la Riad, de anul trecut, au apărut informații potrivit cărora Moscova ar fi cerut revenirea NATO la configurația din 1997 și retragerea forțelor occidentale din flancul estic.

Kremlinul a respins ulterior categoric că o asemenea cerere ar fi fost formulată la Riad, și nu avem dovezi că este reală, dar ea corespunde unei revendicări ruse mai vechi privind limitarea prezenței militare occidentale în spațiul pe care Moscova îl consideră esențial pentru propria securitate.

În viziunea Moscovei, problema nu este deci numai Ucraina. Este cine are dreptul să stabilească arhitectura de securitate a Europei. Rusia dorește revenirea la o logică în care marile puteri dispun de zone de securitate și influență, iar statele aflate între ele au o libertate strategică limitată de interesele acestora.

Legătura cu Stalin și Lenin

Putin nu promovează restaurarea oficială a stalinismului. Dar Kremlinul a devenit mult mai tolerant față de recuperarea anumitor simboluri sovietice, în special a celor asociate cu victoria militară, puterea statului și statutul de superputere. Stalin este reabilitat astfel selectiv în memoria publică, în sensul că nu sunt ”recuperate” teroarea și Gulagul, ci imaginea conducătorului care a transformat URSS-ul într-o mare putere și a condus-o spre victoria din 1945.

În aceeași logică vine și inițiativa de săptămâna aceasta a deputaților comuniști de a redenumi din nou Volgograd și Sankt Petersburg în Stalingrad și Leningrad. Proiectul prevede chiar folosirea unor simboluri sovietice pe stemele și monumentele orașelor erou.

Inițiativa aparține Partidului Comunist și nu trebuie atribuită automat Kremlinului. Dar tocmai faptul că o asemenea propunere poate reveni în centrul dezbaterii politice ruse este semnificativ. În plus, Putin a lăsat anterior deschisă posibilitatea revenirii la numele Stalingrad, afirmând că o asemenea decizie trebuie luată de locuitorii orașului.

Stalingrad și Leningrad nu sunt simple nume. Ele reprezintă două dintre cele mai puternice mituri ale memoriei sovietice: sacrificiul și rezistența în cazul Leningradului, respectiv victoria militară și transformarea URSS într-o superputere în cazul Stalingradului.

Recuperarea lor se potrivește astfel cu o politică mai largă de selectare a trecutului. Rusia contemporană împrumută elemente din epoci diferite (imperială, ortodoxă, sovietică) fără să dorească neapărat restaurarea niciuneia dintre ele în forma originală. Criteriul este utilitatea lor pentru ideea de continuitate a unui stat rus puternic și a unei mari puteri ruse.

Această reconstrucție simbolică are acum și un context geopolitic favorabil

Relația ruso-chineză s-a consolidat considerabil. În mai 2026, Vladimir Putin și Xi Jinping au reafirmat ceea ce Beijingul numește „cel mai înalt nivel din istorie” al relației bilaterale, au extins cooperarea economică și strategică și au decis prelungirea tratatului de bună vecinătate. În august, cei doi lideri au reafirmat din nou necesitatea coordonării strategice.

China nu este un aliat oficial al Rusiei, iar relația are limitele sale. Dar pentru Moscova ea reprezintă posibilitatea de a rezista presiunii occidentale fără a rămâne izolată și de a se prezenta în continuare ca una dintre marile puteri ale unui sistem internațional multipolar. Pentru Beijing, Rusia oferă securitate pe frontiera nordică, resurse energetice și un partener strategic capabil să contrabalanseze influența americană. Analizele occidentale descriu relația mai degrabă ca pe o aliniere strategică pragmatică decât ca pe o alianță propriu-zisă.

Washingtonul nu susține oficial revenirea la sferele de influență și nici nu a acceptat revendicările teritoriale sau de securitate ale Kremlinului. Dar abordarea lui Donald Trump este diferită de cea a administrațiilor americane precedente. Trump preferă negocierea directă cu marile puteri, pune mai mult sub semnul întrebării automatismul angajamentelor americane față de aliați și este dispus să trateze simultan cu Moscova și Beijingul. Faptul că zilele trecute Trump s-a declarat deschis unei întâlniri trilaterale cu Putin și Xi pentru discuții privind armele nucleare și alte probleme globale este un exemplu foarte clar al acestei abordări.

Pentru Kremlin, această schimbare poate fi extrem de importantă chiar dacă Washingtonul nu acceptă explicit revendicările ruse. Dacă Statele Unite și Rusia ajung din nou să discute direct despre arhitectura de securitate europeană, iar Europa este mai puțin prezentă la masa negocierilor, Moscova poate considera că principiul pe care îl revendică, acela că marile puteri trebuie să negocieze între ele zonele de securitate, începe să fie reacceptat.

Iar China amplifică această impresie. Rusia nu mai este o mare putere singură într-o confruntare cu Occidentul. Ea face parte dintr-un grup mai larg de puteri care contestă dominația unei singure superputeri și promovează ideea unei lumi multipolare. Beijingul și Moscova vorbesc tot mai frecvent despre „multipolaritate” și despre o nouă arhitectură internațională.

De aici rezultă o interpretare mai largă a politicii lui Putin sintetizată în afirmația că Moscova nu încearcă să reconstruiască URSS-ul, dar urmărește să refacă statutul geopolitic pe care Uniune Sovietică îl avea.
Este motivul pentru care simbolurile sovietice pot coexista fără probleme cu naționalismul rus, cu religia ortodoxă și cu memoria imperială. Nu ideologia sovietică este recuperată, ci memoria puterii sovietice.
Stalin devine astfel simbolul statului puternic și al victoriei. Leningradul și Stalingradul devin simboluri ale sacrificiului și victoriei naționale. NATO devine, în discursul Kremlinului, simbolul perioadei de retragere strategică a Rusiei după 1991, iar China devine partenerul care demonstrează că Rusia poate participa la construcția unei lumi în care Occidentul nu mai stabilește singur regulile.

În această perspectivă, Ucraina reprezintă mai mult decât o problemă teritorială. Ea este testul central al proiectului. Dacă Rusia reușește să obțină o soluție în care Ucraina rămâne în afara NATO, iar Moscova își recâștigă o zonă de influență și un rol privilegiat în arhitectura de securitate europeană, Kremlinul poate prezenta rezultatul drept începutul corectării „erorii” post-1991.

Dacă, dimpotrivă, Ucraina rămâne ferm ancorată în Occident, NATO își consolidează flancul estic, iar Europa își dezvoltă o capacitate militară proprie, proiectul rus de revenire la o ordine a marilor sfere de influență întâmpină o limită majoră.

De aceea, ceea ce vedem astăzi în Rusia nu este pur și simplu o nostalgie după URSS și nici o simplă politică externă agresivă. Este o încercare de a construi o nouă legitimitate pentru Rusia post-sovietică, folosind trecutul sovietic ca memorie a puterii și geopolitica actuală ca instrument de recuperare a statutului de mare putere.

Rusia lui Putin nu mai privește destrămarea URSS doar ca pe o tragedie istorică, ci încearcă să transforme nostalgia după puterea pierdută într-un proiect geopolitic pentru secolul XXI.
China îi oferă Moscovei spațiul strategic pentru a face acest lucru, iar politica de negociere directă între marile puteri promovată de administrația Trump poate, cel puțin temporar, să ofere Kremlinului impresia că lumea către care încearcă să revină este încă posibilă.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close