Cum reinterpretează Polonia conceptul „NATO 3.0”: Strategia prin care polonezii vor să lege industria de armament a SUA de infrastructura europeană
15 Octombrie 2026
Damascul și Moscova se apropie de finalizarea cadrului juridic pentru viitorul prezenței militare ruse în Siria, a declarat ministrul adjunct de externe rus, Gheorghi Borisenko, anunțând că acordurile interguvernamentale pe această temă ar putea fi semnate înainte de sfârșitul anului 2026.
Acest pas vine în urma unui Memorandum de înțelegere semnat de cele două țări în august, după aproape un an și jumătate de negocieri privind soarta bazei aeriene Hmeimim din zona rurală Latakia și a bazei navale din Tartus.
Borisenko a declarat că memorandumul prevede transformarea facilităților militare rusești în centre comune ruso-siriene pentru instruire și sprijin logistic, explicând că se lucrează la pregătirea acordurilor care vor defini statutul final al acestor facilități.
Linia de negociere nu privește neapărat evacuarea bazelor rusești, ci mai degrabă reorganizarea utilizării lor și a prezenței militare în cadrul acestora, într-un nou cadru între cele două țări.
El a explicat că se lucrează la pregătirea unor acorduri interguvernamentale care vor determina definitiv statutul viitor al acestor facilități, exprimându-și speranța că acestea vor fi finalizate înainte de sfârșitul acestui an.
Borisenko a indicat că facilitățile militare vor fi utilizate parțial în comun de către cele două țări, inclusiv pentru instruirea personalului militar sirian, pe lângă furnizarea de sprijin logistic.
Bazele Hmeimim și Tartus, piloni cruciali ai prezenței militare ruse în Siria, dar Damascul vrea o implicare mai mare în gestionarea bazelor
Armata rusă în Siria. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Bazele Hmeimim și Tartus au fost doi piloni esențiali ai prezenței militare ruse în Siria. Prima a oferit Moscovei o bază aeriană pentru a-și sprijini operațiunile militare, în timp ce a doua servit ca punct crucial de sprijin naval și logistic pe coasta Mediteranei. Acestea au dobândit o importanță suplimentară ca poartă strategică de acces a Rusiei către regiune și ca centre de sprijinire a operațiunilor militare și logistice în afara teritoriului rus.
Căderea regimului lui Bashar al-Assad în decembrie 2024 a deschis calea către o reevaluare a aranjamentelor care au guvernat prezența rusă timp de decenii și a obligat Moscova să negocieze cu noile autorități siriene pentru a-și proteja interesele. De atunci, negocierile s-au concentrat pe găsirea unei formule care să permită Damascului să recâștige un rol mai important în gestionarea instalațiilor fără a pune capăt complet cooperării militare cu Rusia.
În conformitate cu memorandumul de înțelegere anunțat în august, statul sirian va gestiona instalațiile utilizate în scopuri civile, inclusiv instalațiile civile de la baza aeriană Hmeimim și a patra dană comercială din portul Tartus, cu scopul de a le integra în administrația civilă siriană.
Imagine ilustrativa: Nave militare, parte din Flota rusă a Mării Negre
În schimb, instalațiile militare vor fi reorganizate în centre comune de instruire și reabilitare, în timp ce cooperarea în chestiuni logistice și militare va continua.
Aceste aranjamente indică o schimbare în natura prezenței ruse, de la baze legate de rolul militar al Moscovei în sprijinirea regimului anterior, la instalații care ar trebui să funcționeze într-un cadru de cooperare declarată cu noile autorități siriene. Cu toate acestea, detaliile executive și juridice ale acordurilor anticipate vor determina amploarea și limitele reale ale acestei schimbări.
Nu e deloc lapte și miere între Siria și Rusia
Armata rusă în Siria, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Pentru Rusia, menținerea unei prezențe pe coasta siriană reprezintă un interes strategic care transcede relația bilaterală cu Damascul. Prin urmare, modelul centrelor comune permite Moscovei să continue prezența, dar într-o formă diferită de cea asociată fazei anterioare.
Cu toate acestea, interesele celor două părți nu se aliniază neapărat în fiecare detaliu. Moscova are nevoie de garanții privind accesul continuu la și utilizarea instalațiilor sale, în timp ce capacitatea Damascului de a accepta aceste acorduri depinde de măsura în care își păstrează controlul efectiv asupra siturilor, de natura puterilor acordate forțelor rusești și de termenii utilizării viitoare a bazelor.
Problema suveranității siriene rămâne un element esențial în evaluarea acordurilor, nu numai în ceea ce privește gestionarea formală a instalațiilor, ci și în ceea ce privește autoritatea de a lua decizii cu privire la utilizarea acestora, restricțiile impuse mișcării forțelor staționate pe teritoriul sirian și măsura în care activitățile militare sunt supuse aprobării autorităților siriene.
