Spania se repoziționează în relația cu Marocul

felipe-al-vi-lea_95448400
Purtătoarea de cuvânt a guvernului spaniol, Isabel Rodriguez, a declarat, marți, că Marocul este o țară strategică pentru interesele Spaniei, subliniind că Madridul dorește să stabilească relații bune cu Rabatul.

Rodriguez a afirmat, într-o declarație de presă, că "pe baza acestui fapt, cele două țări au dorința de a stabili relații bune", subliniind importanța "de a lucra împreună în această direcție în lunile și anii următori".

"Guvernul împărtășește pe deplin declarațiile regelui Felipe al VI-lea", în timpul cărora acesta a subliniat importanța redefinirii relației existente cu Marocul pe "baze mai puternice și mai ferme", a declarat purtătorul de cuvânt.

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a făcut apel, luni, la Madrid, pentru construirea unor noi relații între Rabat și Madrid, fiind pentru prima dată când regele spaniol comentează criza care a izbucnit între cele două țări în aprilie anul trecut.

Este de remarcat faptul că criza diplomatică severă dintre cele două țări a izbucnit în aprilie, pentru că Spania l-a găzduit pentru tratament pe Ibrahim Ghali, liderul Frontului Polisario care cere independența regiunii Sahara.

Criza diplomatică a atins punctul culminant la jumătatea lunii mai, odată cu intrarea a peste 10.000 de persoane din Maroc în Ceuta, când cele două țări au avut un schimb de declarații tăioase. Madridul, în special, a acuzat Marocul că a comis "agresiune" și "șantaj".

Potrivit presei spaniole, Marocul este primul partener comercial african al Spaniei. Luna trecută, un cotidian spaniol relata că Marocul cere, într-o manieră nedezvăluită, o recunoaștere decisivă de către Spania a suveranității sale asupra regiunii Sahara, pentru ca relațiile dintre cele două țări să revină la normal.

Cadru militar în rezervă pasionat de aspecte militare, politice și economice din zonele arabă și balcanică. A activat în cadrul M.Ap.N timp de 32 de ani, până la trecerea în rezervă în 2017, perioadă în care a îndeplinit mai multe misiuni de luptă în teatrul de operații din Kosovo. În perioada 2004-2005, s-a specializat în limba arabă în cadrul Universității Naționale de Apărare, lucrând sub directa îndrumare a profesorului universitar Dumitru Chican, fost diplomat și emisar prezidenţial special pe lângă şefi de state şi guverne din majoritatea ţărilor arabe.
Alte știri de interes
x close