Statele Unite vor să vândă multe drone militare. Rusia susţine că demersul ar afecta un acord în domeniul controlului armelor

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Administrația presedintelui Donald Trump intenționează să revină asupra unui acord de neproliferare datând din perioada Războiului Rece pentru a permite industriei de apărare a Statelor Unite să vândă mai multe drone de fabricație americană în cât mai multe țări, informează agenția Reuters

Ministerul de Externe rus a declarat luni că planurile americane de a ridica restricţiile la vânzările de drone cu armament greu ar afecta sever un acord în domeniul controlului armelor din 1987 care reglementează exportul de tehnologie privind rachetele, a informat luni agenţia de presă RIA Novosti, citată de Reuters.

Administraţia Trump prevede reinterpretarea acordului încheiat între 34 de ţări cu scopul de a permite subcontractorilor americani din domeniul apărării să poată să comercializeze mai multe drone de fabricaţie SUA diferitelor ţări, au declarat pentru Reuters trei şefi executivi din industria apărării şi un oficial american, precizează Agerpres.

Schimbarea acestei politici ar putea deschide calea vânzărilor de drone americane echipate cu armament unor guverne mai puţin stabile cărora li s-a interzis să le cumpere în conformitate cu regimul de control al tehnologiei rachetelor (MTCR) de acum 33 de ani, a informat Reuters la sfârşitul săptămânii trecute. 

Reinterpretarea MTCR face parte dintr-un efort mai larg al administrației Trump de a vinde mai multe arme ţărilor partenere şi aliate, potrivit The Drive.

Revizuirea acestui acord ar permite contractanților americani din domeniul apărării, cum ar fi General Atomics Aeronautical Systems Inc și Northrop Grumman Corp să intre pe noi piețe, dominate în prezent sisteme aeriene fără pilot din China şi Israel, state care nu se număra printre semnatarii MTCR.

Modificarea ar da mâna liberă vânzării dronelor americane înarmate în ţări precum Iordania şi Emiratele Arabe Unite (EAU), care nu pot achiziţiona asemenea armament în cadrul Regimului Controlului Tehnologiei Rachetelor (RCTM), un pact încheiat în 1987 între 34 de ţări.

Heidi Grant, directoarea Administraţiei americane a Securităţii Tehnologiilor Apărării din cadrul Pentagonului nu a dorit să comenteze asupra acestor modificări.

,,Dacă nu suntem capabili să răspundem acestei cereri tot mai mari, ne vom trage un glonţ în picior”, afirmă Heidi Grant de la Pentagon.

Rolul acestor drone este de a ajut ţări aliate să lupte împotriva terorismului, să stabilească controale la frontieră şi să oprească ameninţări înainte ca acestea să atingă Statele Unite.

Heidi Grant a refuzat însă să numească ţările care ar putea cumpăra armament fabricat de Statele Unite. Departamentul de Stat american  și Casa Albă au refuzat să se pronunțe asupra modificării acordului.

Consiliul Securităţii Naţionale de la Casa Albă urmează să-și exprime punctul de vedere legat de acest aspect în cadrul unei reuniuni programate marţi.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel