Rusia a vândut mai multe avioane Su-35, dar cumpărătorul rămâne anonim. Cele mai multe indicii duc către Iran sau China

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
Avioane de luptă de generația 4 ++, Su-35 – pe linia de asamblare a companiei JSC Sukhoi. Sursa Foto: JSC Sukhoi
Avioane de luptă de generația 4 ++, Su-35 – pe linia de asamblare a companiei JSC Sukhoi. Sursa Foto: JSC Sukhoi

Rusia a livrat, în anul 2020, un lot de avioane de luptă de generația 4 ++, Su-35, unui client străin, dar numele cumpărătorului rămâne anonim. Informațiile provin din raportul anual al producătorului acestor aeronave, compania JSC Sukhoi.

Potrivit unui raport, analizat de cotidianul rus Vzglyad, Rusia a livrat, în anul 2020, un lot de avioane de luptă de generația 4 ++, Su-35. Raportul sugerează că livrarea a fost făcută, iar clientul a acceptat-o ​​și a pus în funcțiune avioanele. Cu toate acestea, informațiile despre statul care a achiziţionat acest lot de avioane Su-35 sunt clasificate.

Cu toate acestea, există mai multe speculaţii cu privire la faptul că unul dintre cumpărători ar fi China. Alte voci speculează că ar putea fi vorba despre Armenia, Belarus sau Egipt.

În martie 2019 Egiptul a decis să achiziționeze mai multe avioane de luptă Su-35 fabricate în Rusia pentru aproximativ 2 miliarde de dolari. Semnarea acordului nu a fost niciodată confirmată de surse oficiale.

China a devenit prima țară străină care a cumpărat Su-35 când a semnat un acord de 2,5 miliarde de dolari cu Rusia pentru 24 de avioane, aflate acum în serviciul Forţelor Aeriene Chineze. Beijingul a plătit 2,5 miliarde de dolari pentru aceste avioane, dar această sumă nu este inclusă în raportul anual al companiei.

Speculaţiile au mers atât de departe încât s-a sugerat că Turcia ar putea fi unul dintre statele care au cumpărat aceste avioane – speculaţii fiind alimentate de nenumăratele declaraţii din ultimii doi ani cu privire la faptul că Ankara, după ce a fost exclusă din programul F-35 – a purtat discuţii cu Moscova pentru o posibilă achiziţie de avioane Su-35.

De-a lungul timpului Ministerul rus al Apărării a precizat că Rusia este pregătită să vândă mai multe avioane de luptă către China, dar acest acord nu a fost încă încheiat și, astfel, nu poate fi inclus în raportul pe anul 2020 al companiei Sukhoi.

 

India este o altă ţară care este interesată să cumpere avioane Su-35

 

În ultimii ani au avut loc negocieri între cele două țări, iar mass-media de la New Delhi a sugerat că Forţele Aeriene Indiene ar fi interesate de 114 astfel de avioane. Totuși, problema este că o astfel de înțelegere nu poate trece neobservată în lume, oricât de mult ar încerca rușii să o ascundă unele contracte privind vânzarea de armament. Prin urmare, varianta că India a cumpărat în 2020 avioane din Rusia, nu poate fi luată în considerare cu certitudine.

 

Iranul este un alt posibil client al Rusiei

 

Posibilitatea ca Teheranul să se fi înţeles cu Moscova în privinţa unei achiziţii de avioane Su-35 este destul de mare, deoarece Iranul nu s-ar grăbi imediat să se laude cu achiziția, ci ar folosi aceste aeronave ca „surpriză” într-un anumit moment în care spaţiul sau aerian este încălcat.

Iranul este luat în calcul, deoarece în ultimii ani, avioanele Su-35, dar şi sistemele de apărare antiaeriană S-400 s-au număr printre interesele, în materie de achiziţii de armament rusesc, ale Teheranului. Totuşi, unui analişti militari sunt de parare că ori cât de mult şi-ar dori Iranul să ţină ascunsă o astfel de achiziţie, avioanele ar fi putut fi observate cu ajutorul imaginilor din satelit, deoarece activitatea sa militară este atent monitorizata de Statele Unite.

Există o a treia posibilitate, şi ultima, ca avioanele Su-35 să fie achiziţionate chiar de către Ministerul rus al Apărării pentru Forţele Aeriene Ruse. Moscova este foarte interesată să sporească capacitatea de luptă a forţelor sale aeriene, astfel încât o astfel de achiziție este destul de logică. Dar rușilor le place, de asemenea, să se laude că și-au sporit capacitatea de luptă aeriană.

Deşi la prima vedere putem spune că acesta variantă este cea mai plauzibilă, Rusia nu se încadrează în categoria „client străin”  aşa cum este trecută achiziţia avioanelor Su-35 în raportul de vânzări pe anul 2020 al companiei Sukhoi.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel