Războiul ambasadelor

H.D. Hartmann / 02 ian 2020 / 15:06
EXCLUSIV

Două zile de fum și foc la zidurile ambasadei SUA din Irak. Cartierul Verde, din mijlocul orașului Bagdad a fost scena unor atacuri de tip medieval. Înlănțuită ca o cetate de ziduri înalte și porți moderne, ambasada SUA s-a aflat sub atac.

Ca pe vremuri, asediul ambasadei se dă pentru cucerirea unui simbol, nu pentru a înfrânge (fapt imposibil încă) puterea militară a SUA. Porțile ambasadei erau din sticlă securizată, pentru a menaja sensibilitățile arhitectonice ale limbajului corect politic impus de vremurile moderne. Berbecele care le-a străpuns a fost imaginea simbol a nopții de trecere între ani.

La Bagdad zi, la Washington noapte, atacul a devenit din ce în ce mai virulent și mai bine organizat. Metodele de asediere sunt vechi și au aceleași efecte imagologice asupra tuturor părților implicate. Așa cum se știe totul a pornit de la asasinarea cu sânge rece a unei echipe de contractori, conduși de către un cetățean american, aflați într-o tabără militară din nordul Irakului. Atacul a fost organizat de către o miliție pro iraniană, cum sunt multe în teritoriile lăsate libere de dispariția autorității centrale irakiene. Ripostă administrației Trump a fost dură și s-a materializat printr-un bombardament chirurgical asupra respectivei miliții. Escaladarea militară a dus direct la asediul asupra ambasadei SUA din Bagdad.

Imaginile ne arată mult fum și foc, gălăgie și violență. Acestea reprezintă instrumentarul absolut necesar oricărei mișcări de forță, care nu are sorți de izbândă, dar poate crea impact major la nivel de percepție publică. Înțelegând jocul și având în minte episodul cataclismic al ocupării ambasadei americane din Teheran, administrația Trump a transferat imediat 750 de soldaţi pentru apărarea ambasadei, după ce primul cerc de securitate al complexului de clădiri fusese străpuns de către atacatori.

Cu personalul diplomatic evacuat, astăzi ambasada este pustie și patrulată doar de soldați. Astfel prima parte a jocului iranian s-a încheiat prin alungarea, măcar și simbolică, a americanilor din propria lor casă. Urmează însă asediul, care indiferent de cum va evolua, reprezintă, kinetic, contact militar direct dintre Iran și SUA pe teritoriul unui alt stat. Căci acolo, la Bagdad nu se luptă irakienii cu SUA.

Acolo, asediul ambasadei SUA reprezintă caracteristicile unui atac eminamente iranian iar contactul este între cele două țări aflate pe poziții de război de la revoluția islamică care a doborât monarhia Pahlavi. Una dintre consecințele abisale ale proastei gestionări a situației Iranului la momentul 1979 și trădării șahului de către SUA a fost tocmai încercarea președintelui american de atunci, Jimmy Carter de a trata de la egal la egal cu revoluționarii islamiști iranieni. Incapabil structural să promoveze puterea SUA, pacifist de caviar și pretendent la titlul de fraier al lumii, Carter a permis creșterea și dezvoltarea unui discurs ideologic și religios iranian care de-a lungul deceniilor care s-au scurs, a identificat și solidificat imaginea dușmanului mortal ca fiind exclusiv Statele Unite.

Marele Satan, cum a fost denumită puterea americană, a devenit astfel principalul liant ideologic care a dus la consolidarea și structurarea politicilor de forță ale guvernului imamilor din Teheran, promovând o formă îngusta dar extrem de rafinată a extremismului național îmbibat de substanța explozivă a extremismului revoluționar. Dacă la acest mix deja ușor inflamabil adăugam puritanismul absolut și fanatismul religios avem practic o bombă oricând capabilă să explodeze. Unul dintre episoadele calde ale acestei explozii permanente este și atacul de anul nou asupra ambasadei din Bagdad.

Momentul a fost ales perfect, pentru ca occidentalii stau la televizor pentru a se uita la celebrările publice de revelion, astfel că imaginile pline de foc și fum, porțile de sticlă și zidurile atacate fiind transmise în buclă și la minut. Iranul dezvoltă astfel strategia pe care au început-o încă din 2018, prin ocuparea unor vaste teritorii siriene, de a izola geografic și apoi diminua prezența americană în regiune. Războiul pe care Iran îl duce acum pe teritoriul a două state, Siria și Irak ne arată că teoria revoluției religioase armate globale a rafinat noi componente și a produs noi detașamente de zeloți. Cele din Irak tocmai au produs un mic șoc imaginii de super războinic al lui Trump și au transmis o undă de șoc administrației sale.

Efectul acestui atac împotriva ambasadei va fi cel mai dur resimțit de țările europene care au sprijinit permanent un dialog de înțelegere cu Iranul. SUA vor avea toate motivele pentru a cere aliaților săi vest europeni, în special Franței, cel mai vocal susţinător european din cadrul NATO al regimului de la Teheran, să redefinească poziția sa.

Complicatul sistem de relații dintre lumea occidentală și expansiunea de neoprit a Iranului, care implică de câţiva ani și factorul nuclear, este supus, prin asediul asupra ambasadei americane, unei presiuni bine dozate. Iranienii știu foarte bine că asemenea episoade de război cald nu pot dura, că nu au resursele umane și financiare de a susține un front larg deschis militar cu SUA.

Ca atare folosesc stratagema lanțului de explozii locale și bine țintite pentru a mări presiunea asupra celorlalți actori statali sau non statali, pentru a îi desprinde de relația de parteneriat strategic cu SUA. Tehnologia ruperii zalelor unei armuri omogene este bine cunoscută în evul mediu. Această tehnologie politică o folosește Teheranul astăzi. Şiria, Liban, Irak, Yemen sunt doar câteva dintre zalele armurii americane din lumea arabă care sunt permanent atacate și destabilizate de către Iran.

Incapacitatea de a opri succesul acestei strategii ține și de antiamericanismul funciar european care permite existența unei aproape perfecte schizoidii politice, pe de o parte vestul european este în alianță militară cu SUA, pe de altă parte se află pe poziții de contradicție totală când această alianță trebuie să aplice politica de forță la adresa adversarilor.

O astfel de duplicitate permite astăzi, mai mult ca oricând, asaltul, fin reglat, iranian. Iar SUA practic s-au regăsit singure. Alături de imersia turcă în Libia, de prezența rusă în întreg spațiul de conflict arab, asediul ambasadei americane exprimă magnitudinea obstacolelor pe care administrația Trump le cunoaște în a își menține influența sa în regiune. Un an nou și complicat s-a născut, demonii trecutului fiind cei care scriu viitorul.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
nxt.22
YesMy