Deși se cunoaște faptul că tehnica militară este achiziționată după demonstrarea abilităților pe câmpul de luptă, Rusia deja visează să își vândă noile tancuri T-14 Armata. Asta cu toate că programul a întâmpinat numeroase probleme.
Dmitri Șugayev, șeful Serviciului Federal de Cooperare Militară și Tehnică, citat de agenția de presă Tass, a declarat presei din Serbia că Federația Rusă a început promovarea tancurilor T-14 Armata privind vânzarea acestora către parteneri externi. Pe lângă T-14, Șugayev a vorbit și despre vânzări ale MiG-35, dar și sisteme de apărare antiaeriană S-300 și S-400.
„Rusia e pregătită să ofere potențialilor clienți externi atât sisteme de apărare S-300 și S-400, cât și aeronave și elicoptere moderne. Pregătim vânzarea MiG-35 și am început recent promovarea tancului T-14 Armata”, a anunțat oficialul rus.
T-14 Armata a fost în mijlocul unei controverse în luna aprilie a acestui an, după ce Denis Manturov, ministrul Industriei și Comerțului din Federația Rusă, a declarat că tancul a fost deja testat în Siria. Declarațiile ministrului rus au fost privite cu suspiciune chiar și de experți militari ruși.
Rușii vor să vândă T-14 Armata, dar programul are deja numeroase întârzieri
Însă indiferent dacă Armata a fost testat sau nu în Siria, deși e foarte puțin probabil acest lucru, Rusia are probleme în ceea ce privește programul. Cele mai evidente sunt cele legate de întârzieri. La începutul acestui an, Alexander Potapov, directorul executiv al companiei Uralvagonzavod, a declarat într-un interviu acordat presei din Rusia că livrările tancurilor T-14 Armata vor începe în cursul acestui an. Subliniem însă că astfel de anunțuri au mai avut loc, primele livrări fiind programate în 2018.
DefenseRomania a scris încă de la începutul anului că Forţele Armate ale Rusiei nu au primit primul lot de 12 tancuri principale de luptă T-14 Armata. Mai mult, primele nouă tancuri ar fi trebuit să fie livrate armatei Federaţiei Ruse până sfârşitul anului 2018.
Probleme sunt și în ceea ce privește costul. T-14 Armata este cel mai scump tanc rusesc, comparabil ca preț cu tancul american de top M1 Abrams. Experții cred că, în procesul de finalizare, costul de productie al unui T-14 inevitabil va creste, iar prețul final ar putea descuraja partenerii tradiționali ai rușilor, care sunt obișnuiți cu prețuri mult mai mici comparativ cu producătorii de armament greu din Occident.
T-14 Armata a „clacat” încă de la prezentare
De-a lungul timpului mai mulţi analişti din domeniul apărării au precizat că problemele legate de motor şi transmisie ale tancului T-14, alături de altele mici probleme tehnice, au cauzat întârzieri repetate care au tot dus la amânarea termenului de livrare.
În acest sens amintim că tancul T-14, bazat pe platforma Armata, a fost prezentat publicului pentru prima dată la parada Zilei Victoriei din Piața Roșie din 9 mai 2015. Dar Armata nu a pornit nici măcar atunci cu dreptul. Deoarece cu două zile înaintea evenimentului, pe 7 mai, în timpul repetiţiilor pentru paradă, unul dintre tancurile T-14 s-a defectat, refuzând să mai pornească.
Noul tanc rusesc T-14 Armata
Cu o turelă teleoperată și înarmat cu un tun de calibrul 125 mm, T-14 Armata are un echipaj format din trei oameni, așezați în interiorul unei capsule blindate cu mai multe straturi, separat de muniție. Tancul deține numeroși senzori, radare și camere de înaltă rezoluție și este echipat cu sistem de protecție activă Afganit.
Tancul rusesc de luptă T-14 poate fi înarmat cu rachete antitanc Sokol și, ca armament secundar, o mitralieră de 12,7 mm și un tun de 30 mm. Pe partea de motorizare, acesta este dotat cu un motor de 1.500 cai-putere.
În aceste condiții, rămâne de văzut dacă rușii vor reuși să găsească clienți externi pentru T-14 Armata și poate mai interesant, cine vor fi aceștia.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News