Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
K2 Panther
K2 Panther

Coreea de Sud se profilează unul dintre partenerii importanți ai României, în ceea ce privește cooperarea la nivel de industrie de apărare.

În aceste zile, DefenseRomânia acoperă o serie de evenimente din Coreea de Sud cu importanță majoră pentru industria românească de apărare.

Vorbim aici despre vizita oficială a președintelui Klaus Iohannis, dar și vizitele unor miniștri din Guvernul României, care au ca scop consolidarea cooperării româno-coreene, la nivel de industrie de apărare.  

În acest sens, amintim că ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, un Acord  interguvernamentale privind cooperarea în domeniul apărării.

 

Industria de apărare a României va fi implicată în noile programe de înzestrare

Obuzier K9 Tunet

Ministrul Tîlvăr a răspuns unei întrebări adresate de publicația noastră, referitoare la producția comună de arme - mai exact despre implicarea industriei românești de apărare în noile programe de înzestrare ale Armatei.

Scopul este localizarea în România a producției de echipamente militare, așa cum confirmă și compania coreeană Hanwha - iar industria românească ar putea produce și o parte din componentele echipamentelor militare. 

”Ne dorim ca multe echipamente să se fabrice în România, mentenanța pentru echipamente cu un înalt nivel tehnologic să fie realizată în România, componente pentru echipamente militare să poată fi făcute în România”, a spus ministrul.

Trebuie spus că principalul producător de apărare din Coreea de Sud, Hanwha Aerospace, este aproape de câștigarea contractului pentru furnizarea obuzierelor K9 Tunet către Armata României. Contractul e împărțit în: Etapa I - 54 de obuziere de 155 mm pe șenile pentru 1.158 miliarde de dolari; Etapa II -  36 de obuziere 155 mm pe roți pentru 765 de milioane de dolari. Primul sistem (18 obuziere) ar trebui sa fie livrat in România în 2 ani și jumatate de la semnare.

 

Pe urmele Poloniei? Ce echipamente ar putea fi produse în România

Tanc K2 și obuzier K9 prezentate Poloniei

Industria de apărare sud-coreeană este un adevărat tigru asiatic, chiar și când vine vorba de echipamente militare, Coreea de Sud devenind un jucător important în exporturile globale de tehnică de luptă.

Polonia a fost de acord să cumpere arme în valoare de 22 de miliarde de dolari din Coreea de Sud, o suită de contracte care vor asigura Varșoviei sute de tancuri K2, sute de lansatoare de rachete Chunmoo, zeci de obuziere autopropulsate K9 și avioane de luptă FA-50.

Referitor la tancurile K2, se pare că blindatele sud-coreene se află pe lista scurtă a României, aspect confirmat și de ministrul apărării, care a adăugat că Armata are nevoie și de MLI-uri noi.

”Suntem interesați și de un tanc (K2) pe care ei (coreenii - n.r.) l-au dezvoltat și care este bine cotat la nivel mondial. Mai suntem interesați și de o mașină de luptă a infanteriei (MLI-ul ”Redbak”)”, a precizat Tîlvăr.

Amintim că, anul trecut, generalul Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, vorbea despre achiziția pe termen lung a aproximativ 300 de noi tancuri pentru a-și moderniza capacitățile militare.

De asemenea, presa internaţională anunța săptămânile trecute că Armata României va testa tancul K2 Black Panther.

România ar urma să efectueze teste în teren și de tragere cu tancul sud-coreean K2 Black Panther, în vederea unei achiziții militare importante. Această menţiune apare într-o postare recentă publicată pe contul X al lui @mason_8718 pe 5 aprilie, subliniind angajamentul României de a-și moderniza semnificativ forțele blindate. Testele, programate să înceapă la 10 mai 2024, vor fi urmărite îndeaproape de o delegație de înalți oficiali militari, reprezentanți guvernamentali și directori de companii atât din Coreea de Sud, cât și din România.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel