“Parteneriatul rece”
Primul dintre acestea, cel mai probabil și de dorit în opinia analiștilor, a fost denumit „parteneriatul rece”. După ani de înghețare a relațiilor, UE începe să coopereze cu precauție cu Rusia. Fără fanfară, îmbrățișându-se solemn, cu semne vădite de neîncredere reciprocă începe căutarea cu pași mici a zonelor de cooperare. Pentru ca un astfel de scenariu să aibă loc, atât în UE, cât și în Rusia, trebuie să se producă schimbări.
În 2030, Uniunea Europeană va depăși complet criza economică de după pandemia Covid-19. Acest lucru se va întâmpla ca o consecință a adoptării unui curs independent de dezvoltare economică, care constă în refuzul de a participa la rivalitatea dintre Statele Unite și China și în menținerea unor relații bune cu ambele părți. Acest lucru va duce la emanciparea economică a Uniunii, urmată de emanciparea strategică. Va consta, de asemenea, în refuzul țărilor UE care sunt și membre NATO de a-și spori prezența militară în Est și de a crește cheltuielile pentru politicile care ar putea fi percepute la Moscova ca tensiuni în creștere. Ca răspuns la acest „gest de bunăvoință”, Kremlinul va decide să nu își mai desfășoare noile rachete în Kaliningrad.
Această evoluție a politicii Uniunii Europene va fi însoțită de schimbări în Rusia. Pe scurt, rușii vor opta pentru plecarea lui Putin de la președinție, în 2024, și pentru începerea unor reforme profunde, în principal în domeniul digitalizării administrației și al luptei împotriva corupției, condusă de către Alexander Ogaryov, tânărul său succesor. Într-o țară cufundată în stagnare și probleme, Ogaryov va câștiga alegerile din cauza prețului scăzut al hidrocarburilor exportate de Rusia, dar cu dificultate, deoarece opoziția comunistă devine din ce în ce mai puternică din cauza valului de nemulțumire socială.
Acest lucru forțează elita Kremlinului să se angajeze într-o politică internă mai pro-socială și cu mai multă deschidere în atragerea de capital de investiții din Occident. Progresele în lupta împotriva corupției și stabilizarea relativă din Rusia permit reconstruirea treptată a încrederii în Occident.
Conflictul din Donbas va fi încă nerezolvat, dar, din cauza schimbării de generație de la Kremlin, încep discuțiile, în jurul anului 2024, iar trei ani mai târziu se va ajunge la desfășurarea alegerilor în republicile separatiste pe baza legislației ucrainene și reintegrarea acestora în Ucraina, menținând în același timp statutul special al acestora. Problema Crimeei va continua să împartă Europa și Rusia, iar în alte zone, precum Orientul Mijlociu, Moscova își va face „jocul” pe baza deciziilor “ad hoc”, intrând în coaliții pragmatice cu țări ale UE. Rusia, mai ales în fața creșterii importanței politice a comuniștilor, va arăta mai mult ca un stat democratic, dar va fi încă o democrație controlată. În acest domeniu, neîncrederea dintre UE și Moscova va continua. Lumea evoluează rapid, alianțele se vor schimba, apar noi focare de conflict. UE și Rusia vor fi mulțumite că relațiile reciproce, deși cu greu pot fi numite apropiate, nu se deteriorează semnificativ.
„Căderea în anarhie”
O alternativă la acest scenariu de desfășurare a evenimentelor este numită de experții EUREN „căderea în anarhie”. Rusia, puternic afectată de criza economică determinată de pandemia Covid-19, își stabilizează situația internă destul de repede, ajutată în acest sens de creșterea prețurilor la hidrocarburi, ca o consecință a conflictului regional din Orientul Mijlociu, care va izbucni în jurul anilor 2021-2022. Putin, ca și în scenariul anterior, pleacă după 2024, dar este înlocuit de un politician care este reticent față de Occident.
Rusia va fi din ce în ce mai dependentă de China, dar Beijingul, cufundat în competiția strategică cu Statele Unite, nu profită de acest avantaj, fiind mulțumit că Moscova nu se îndreaptă spre Occident. Cu alte cuvinte, Rusia are aliați, își păstrează potențialul și este condusă politic de lideri cu o față clar anti-occidentală. Imaginea Uniunii Europene este complet diferită. Proiectul de uniune se prăbușește, politica Uniunii de depășire a crizei nu funcționează. Drept urmare, în anul 2024, partidele care contestă UE câștigă în Franța și în Italia, ceea ce adâncește și mai mult diviziunile.
Potrivit experților EUREN, una dintre primele „victime” ale acestei dezintegrări ar putea fi politica estică a Uniunii, deoarece unele țări, precum Germania, Italia și Ungaria, vor dori să își construiască avantaje competitive pe piața europeană a hidrocarburilor prin utilizarea relațiile lor cu Rusia. Diviziunile europene vor fi accentuate de Statele Unite, puternic afectate de criză și instigând țările europene una împotriva alteia.
De fapt, în deceniul 2021-2030, Ucraina nu își va reveni din criza economică, căreia i se va adăuga și o criză puternică de polarizare politică. Rusia, profitând de diviziunile din societatea ucraineană, va încerca să să își exercite influența în propriul său avantaj, ceea ce va accentua destabilizarea situației interne a Ucrainei. UE nu va putea să construiască o politică unitară pentru gestionarea evenimentelor din Est, ceea ce va duce la formarea unei „uniuni mai mici” construită de și în jurul Poloniei, interesată să susțină independența Kievului.
Conflictul din Ucraina se va intensifica, Statele Unite nu vor fi dispuse să se implice militar, iar separatiștii vor cuceri și regiunea Harkov under vor înființa un nou stat recunoscut imediat de Rusia. „Strategia egoismului” va câștiga în Uniunea Europeană și, așa cum prognozează experții, Germania va dori să își construiască relația specială cu Rusia, indiferent de părerea Occidentului. Ca urmare, diviziunile din UE se vor adânci.
“În pragul războiului”
Deși scenariul anterior nu este unul pozitiv din punctul de vedere al Europei, deoarece înseamnă sfârșitul proiectului european și revenirea la competițiile interstatale, este însă mai bun decât acesta, descris ca “în pragul războiului”. În această variantă, Putin va conduce Rusia până în 2030 și nu este de așteptat plecarea sa. Prețurile hidrocarburilor vor rămâne scăzute în viitorul deceniu, dar Kremlinul, care a construit o economie controlată puternic de stat, va reuși să mențină stabilitatea politică și socială fără a-și diminua capacitatea de impunere a politicii de putere. Însă toate acestea au loc cu prețul căderii țării în apatie și imobilitate, ceea ce înseamnă că singurul instrument eficient pentru menținerea unității și a mobilizării sociale este continuarea unei politici externe agresive, care vizează „succesul”.
Europa va ieși din criză mai consolidată. Relațiile transatlantice se vor consolida, deoarece SUA vor fi conduse de o administrație care este mai puțin critică față de aliații europeni decât în timpul mandatului lui Donald Trump. Economia europeană va fi în plină expansiune, ceea ce aduce la rândul său relații politice bune între Uniune și China, respectiv India.
Lucrurile nu vor sta la fel cu Rusia care exportă în principal materii prime neprelucrate și grâu, produse pentru care cererea în Europa este în scădere. Statele Unite, după ce au depășit criza, se întorc la poziția de lider al creșterii tehnologice mondiale, dar relația Washingtonului cu Beijingul, încă tensionată și departe de prietenie, nu evoluează spre ostilitate. Probleme interne apar în China și sunt determinate de încetinirea creșterii economice și a bunei cooperări între Washington și Delhi.
NATO recapătă vigoare în acest scenariu, iar presiunea comună SUA-Europa asupra Rusiei, inclusiv sancțiunile, cresc în intensitate. China, pe de altă parte, nevrând să riște să fie atrasă într-un conflict care nu îi aparține, se îndepărtează treptat de Moscova, care, de fapt, rămâne singură. În astfel de condiții, un incident antirus accidental, în Letonia sau Ucraina, provoacă o reacție în lanț, întărită de răspunsul Rusiei, care este disproporționat, deoarece are sentimentul că este o „cetate asediată” de-a lungul anilor.
“Comunitatea de valori”
În sfârșit, al patrulea scenariu, care pare a fi cel mai puțin realist, este descris drept „comunitatea de valori”. Acesta este rezultatul apariției simultane a două tendințe: întărirea Uniunii Europene după Covid-19 și slăbirea semnificativă a Rusiei, nu numai din punct de vedere economic, ci, mai presus de toate, din punct de vedere politic. Criza din Rusia este însoțită de separatismul regional în creștere, de revigorarea care începe în jurul anului 2027, de înlocuirea aproape completă a elitei conducătoare de la Kremlin și blocarea conducerii în fața dificultăților interne și a viselor sale de a reveni la trecutul imperial. Aceste două tendințe - o Europă puternică, unită și prudentă în politica sa externă și o Rusie slăbită și sărăcită cu o nouă elită conducătoare, fac posibilă reconcilierea și construirea cooperării în condiții noi.
Cel mai plauzibil scenariu este primul
Majoritatea experților EUREN consideră că cel mai plauzibil scenariu este primul. Este oarecum liniștitor că doar unul dintre acestea anticipează perspectiva războiului, temă tot mai prezentă în relațiile dintre Europa și Rusia. Se observă că factorul cel mai important în perspectiva relațiilor ruso-europene este evoluția situației interne atât în Rusia, cât și în UE. Interesant, și este demn de remarcat, este că Polonia joacă un rol important în fiecare dintre variantele analizate și că Ucraina este o țară cheie în ceea ce privește relațiile europene cu Moscova.
EUREN
EUREN reunește 40 de experți în politică externă din Rusia și din mai multe state membre ale UE (Austria, Belgia, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Polonia , România, Spania, Suedia și Olanda). Din România face parte Stanislav Secrieru, care s-a alăturat grupului, ca analist senior, în septembrie 2018, unde acoperă zona Rusia și vecinătatea estică a UE.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
