Nave de luptă ale NATO, aflate în Marea Neagră, monitorizează activitatea trupelor ruse participante la manevrele Caucaz-2020

Ionel Copcea |
Data publicării:
nava de cercetare britanică HMS Enterprise
nava de cercetare britanică HMS Enterprise

NATO continuă formarea unui dispozitiv naval în Marea Neagră, în perspectiva exercițiului strategic Caucaz-2020 al trupelor ruse. După distrugătorul USS Rosevelt (DDG-80), în Marea Neagră au intrat nava de cercetare britanică HMS Enterprise și nava americană de desat USNS Yuma (T-EPF-8). În regiune se afla deja și nava de cercetarea Dupuy de Lome din cadrul Forțelor Navale ale Franței.

Comandamentul Flotei a 6-a operative din cadrul Forțelor Navale americane a anunțat, pe 16 septembrie, deplasarea în Marea Neagră a navei de desant de mare viteză USNS Yuma.

Nava este capabilă să debarce până la un batalion de infanterie marină sau poate să transporte diverse mărfuri, inclusiv tehnică militară. Misiunea acesteia nu este cunoscută, deocamdată. La fel ca și în cazul distrugătorului Roosevelt, reprezentanții americani au anunțat un scop general al deplasării în Marea Neagră, de desfășurare a unor operații în sprijinul aliaților regionali.

,,USNS Yuma, nava Comandamentului Naval al SUA, a început să navigheze spre nord spre Marea Neagră, pentru operațiuni maritime normale. Flota a 6-a desfășoară în mod regulat operațiuni în Marea Neagră în sprijinul aliaților și partenerilor noștri din regiune”, se arată într-un comunicat de presă din 16 septembrie.

Nava de desant Yuma nu intră în Marea Neagră pentru prima dată. În trecut, în anul 2019, Yuma a intrat de trei ori în zonă, traversând strâmtorile Mării Negre. De două ori a livrat mărfuri în portul Odessa și încă o dată a adus marinarii americani participanți la exercițiul Sea Breeze-2019.

Presa ucraineană a informat că toate navele NATO, inclusiv nava de desant, au venit în Marea Neagră pentru a controla exercițiile strategice rusești Caucaz-2020, care vor avea loc în sudul Federației Ruse. Au existat deja sugestii pentru ca navele NATO să intre în Marea Azov, de unde ar fi mai convenabil să urmărească exercițiile rusești și să reacționeze dacă se întâmplă ceva.

Datorită pescajului mic, în principiu, nava de desant Yuma ar putea intra în Marea Azov, acțiune care este atât de dorită la Kiev, numai că intrarea unei nave de desant americane sau a oricărei alte nave NATO în zona mării interioare a Federației Ruse și Ucrainei este pur și simplu imposibilă, necesitând acordul ambelor părți. Statele Unite doresc de mult timp să aibă acces la porturile Ucrainei din Marea Azov, dar, până acum, acest lucru nu a fost posibil.

Comentariul autorului: Exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020, care va fi executat de Forțele Armate ale Federației Ruse, este planificat în perioada 21-26 septembrie. Activitățile principale din cadrul acestuia vor fi executate în Regiunea Militară Sud, inclusiv în Marea Neagră.

Anterior, în presa ucraineană, au apărut o serie de speculații privind posibilitatea declanșării, de către participanții la exercițiu, a unei invazii rusești în sudul Ucrainei, pentru deblocarea aprovizionării cu apă a Peninsulei Crimeea, afectată grav de secetă. Acestea au fost alimentate și de unele declarații ale oficialilor ucraineni, inclusiv a celor militari, care nu au exclus o astfel de posibilitate.

Partea rusă a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla și, pentru eliminarea temerilor, a anunțat că activitățile principale din cadrul exercițiului strategic Caucaz-2020 au fost mutate în interiorul teritoriului rus și nu se vor desfășura în proximitatea frontierelor cu Ucraina. Acestea vor fi executate în poligoanele Kapustin Yar și Ashuluk din Regiunea Astrakhan, specializate în pregătirea trupelor de rachete și apărare antiaeriană.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel