Menținerea aeronavelor MiG-29 și Su-27 în stare operațională devine o povară tot mai mare pentru Ucraina

Cătălin Costea |
Data publicării:
MiG-29, Ucraina, sursă foto: MilitaryAviation.in.ua
MiG-29, Ucraina, sursă foto: MilitaryAviation.in.ua

Forțele Aeriene ale Ucrainei au alocat în ultimele două luni aproximativ 12 milioane de dolari pentru întreținerea și modernizarea a cinci aeronave de luptă de fabricație rusească, trei MiG-29 și două Su-27.

Potrivit site-ului oficial de achiziții publice din Ucraina, ProZorro, pentru repararea și modernizarea celor trei aeronave MiG-29 au fost alocate succesiv 2,38 milioane de dolari (octombrie), 2,72 milioane de dolari (noiembrie) și aproximativ 92 mii de dolari (noiembrie), câștigătorul licitațiilor fiind de fapt unica întreprindere acreditată pentru astfel de operațiuni, „Uzina de reparații avioane Lvov”.

De asemenea, pentru două aeronave de antrenament și luptă Su-27UB au fost alocate în noiembrie aproximativ 6,7 milioane de dolari, iar executarea lucrărilor a revenit „Uzinei de reparații avioane Zaporojie”, considerată și ea singura din țară capabilă să efectueze reparațiile în această fază de uzură a avioanelor.

Anterior campaniei curente de reparații a avioanelor de luptă de acest tip, se mai cunoaște doar că, în cursul lunii iunie, un avion de luptă MiG-29 a fost modernizat la versiunea MiG-29MU1, la întreprinderea din Lvov.

Având în vedere costul lucrărilor de reparații și modernizare stabilite pentru cel două avioane Su-27UB, cu două locuri, este foarte posibil ca acestea să corespundă versiunii Su-27UP2M, respectiv dotarea cu un nou complex de navigație, un sistem de indicare a țintei și ochire instalat pe cască și un echipament de lansare automată de ținte termice false.

Institutului de Cercetare pentru testarea și certificarea armelor și echipamentelor militare, din cadrul Ministerului Apărării din Ucraina, împreună cu uzina din Zaporojie, testează în prezent posibilitatea utilizării unui computer la bordul aeronavelor Su-27, care să extindă semnificativ capacitățile avionului atât în lupta ​​aeriană, cât și în misiunile de atac la sol. Teste preliminare au fost deja efectuate în cadrul a 33 de zboruri ale prototipului, iar distanța până la efectuarea testelor de stat se consideră a fi tot mai mică.

CITEȘTE ȘI: Forţele Aeriene Ucrainene, cu un pas mai aproape de modernizare. Avioane F-16 Block 70/72, o posibilă ofertă a companiei Lockheed Martin

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel