Forţelor Aeriene Române trimit o aeronavă C-27J Spartan în sprijinul pompierilor care intervin la incendiul de pădure din Oituz

DefenseRomania Team |
Data publicării:

O aeronavă C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române configurată pentru stingerea incendiilor a decolat, luni, în jurul orei 15,30, de la Baza 90 Transport Aerian pentru a acţiona în sprijinul pompierilor de la ISU Bacău care intervin la incendiul de pădure din zona comunei Oituz, judeţul Bacău.

Aeronava poate transporta 6.000 de litri de apă (şase containere) la fiecare trecere. Din anul 2017 şi până în prezent, aeronave ale Forţelor Aeriene Române au mai acţionat pentru stingerea a două incendii de pădure din ţara noastră - unul în zona localităţii Şviniţa, din judeţul Mehedinţi, şi cel de-al doilea în zona Buceş, munţii Vulcan, la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).



Misiunea este executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

 

MApN aminteşte că aeronavele Forţelor Aeriene Române au efectuat şi două misiuni internaţionale de acest tip, prima având loc în luna iulie a anului 2018, în Grecia, iar cea de-a doua a avut loc anul acesta, în luna august, în Macedonia de Nord.

Incendiul a izbucnit duminică, în jurul orei 15,00, şi se manifestă pe circa 12 hectare la litieră, cioate şi doborâturi, într-o pădure aflată sub administrarea Ocolului Silvic Privat Oituz. Pădurea are circa 80% pin, 15% gorun şi 5% fag.

Intervenţia pompierilor se desfăşoară fără întrerupere de peste 20 de ore iar în prezent intervin 50 de pompieri din Bacău şi Covasna, 10 angajaţi ai Ocolului Silvic Oituz şi 4 pompieri voluntari. Forţele de intervenţie folosesc mai multe autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o dronă pentru a localiza focarele.

"Intervenţia se dovedeşte a fi una dificilă din cauza terenului foarte greu accesibil, a diferenţei mari de nivel, a pantei foarte înclinate în zona în care se manifestă incendiul, precum şi din cauza prezenţei elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflagraţiilor mondiale", a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.

Pentru cercetarea, identificarea şi înlăturarea elementelor de muniţie rămase neexplodată, ce pot pune în pericol forţele participante, la locul evenimentului s-a deplasat şi echipa pirotehnică a ISU Bacău cu o autospecială pirotehnică.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel