Democrația creioanelor colorate

H.D. Hartmann |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Scandalul declanșat de publicarea unui manifest anonim în New York Time, celebru ziar de stânga, dovedește că SUA se află sub o presiune socio-politică imposibil de imaginat pentru un european obișnuit cu existența statului subteran.

Incredibilă ca format şi ca mesaj, filipica vitriolica publicată este al doilea atac, în serie, împotriva președintelui Trump. Primul atac a fost anunțul privind publicarea unei noi cărți tocmai pe data de 11 Septembrie (ziua atacurilor asupra New York) denumita "Fear" (Frica), scrisă de Bob Woodward, cunoscut pentru că a fost unul dintre ziariștii care au provocat scandalul Watergate, care a dus la căderea preşedintelui Nixon.

Noua carte, descrie un episod halucinant, în care un demnitar din administrația Trump, sustrage un document înaintat spre semnare președintelui, tocmai pentru ca acesta să nu își pună în aplicare una din politicile sale pentr care a şi fost votat. Mai mult, cartea abundă în exemple de blocare şi de subminare a politicii prezidențiale americane, unele fiind puse în aplicare zilnic. Ca şi în carte, articolul semnat de un anonim, care se autointitulează funcționar superior al administrației Trump, povesteşte despre existența unei rezistențe anti Trump la cele mai înalte nivele de autoritate în interiorul Casei Albe.

Halucinantă şi abisală prin acțiune,  rezistența prin care se laudă atât eroii (la fel de anonimi ) din carte cât şi autorul articolul dovedește că imperiul american se află la răscrucea istoriei. Acum 20 de ani, când studiam mecanismele de putere ale serviciilor secrete din statele comuniste, am realizat un interviu cu un fost demnitar "de casă" al familiei Ceaușescu. Acesta povestea cum Elena Ceaușescu inlocuise stilourile cu care Nicolae Ceausescu semna deciziile în calitate de şef de partid şi de președinte cu creioane colorate, roşii sau negre.

Documentele plecau de pe biroul prezidențial şi ajungeau la ea în birou, unde, dacă nu îi convenea vre-o decizie, stergea cu gumă semnătura în creion şi falsificând, semna în cerneală, schimbând decizia prezidențială.  Atât de curentă era această metoda, încât la finalul epocii comuniste, nimeni nu se mai obosea să se ducă la preşedintele României pentru aprobare, ci se duceau direct la cea care opera o lovitură de stat permanentă.

Acest lucru are loc şi la Washington

A fura un document de pe celebrul birou Resolute Desk din Biroul Oval, pentru a opri semnarea acestuia de către însuși preşedintele înseamna a da o lovitură de stat. Efectul este deturnarea ordinii constituționale a SUA. A te declara parte a unei "rezistențe" în interiorul Casei Albe şi a te lăuda cu ea înseamnă trădare de țară.

A susține că acest lucru este, pe deasupra şi moral este pură sinucidere a unei națiuni. Se demonstrează că statul subteran, atât de bine cunoscut în România, este mult mai prezent şi mult mai perfid în SUA. Iar această concluzie trebuie să ne sperie, căci vorbim de un buton nuclear care se află pe biroul prezidential american. Dacă cumva "rezistența" consideră că şi acela trebuie furat?

Şi poate că  este bine de subliniat ca acest stat paralel în SUA a dovedit ca are slugi bine ancorate şi în România. Atunci când la ultima întâlnire NATO, președintele american cerea aliaților creșterea finanțării militare, ambasada acestuia în Bucureşti publica pe conturile personale ale diplomaților acreditați şi ale personalului românesc, declarațiile anti american de la conferinţa paralelă de securitate Munich (NATO german) unde participau marxişti şi stangisti violent anti SUA din toată Europa. Statul paralel transmitea semnal celor care înțelegeau acele listări, că ceea ce spunea Trump nu contează. 

Atunci când un mare procuror american scria despre marile probleme ale luptei anticorupție din Romania, statul paralel l-a trimis pe ditamai ambasadorul Maior, membru de vază al statului paralel american (şi nu celui românesc - atenție!!!) pentru a dinamita poziția procurorului. Cu ochii fixați, hipnotic, de răutate şi cu urme severe de intoxicare permanentă, celebrul Maior s-a comportat exact ca un agent al "rezistenței", având aroganța de a nu se ascunde şi de a nega existența unei justiții paralele,  care printr-o lovitură de stat a reuşit să se impună.     

Caci ce altceva reprezintă protocoalele secrete dintre serviciile de informații şi Curțile de Justiție?

Reprezintă exact ce spune anonimul din ziarul american sau anonimii din cartea lui Woodward, participanți conștienți ai furtului de țară şi de instituții, adică permanentizarea loviturii de stat ca formă de eludare a autorității constituționale şi legale într-un stat. În SUA obrăznicia lui Maior măcar a fost ascunsă după anonimitate, în România ticaloşia trădării a devenit "ars moralia".

În numele unor aşa zise primate morale, atât în SUA cât si în Romania, "rezistența" a furat statul în întregul său. 

Este acest fapt moral sau nu, chiar nu mai contează. Stiloul președintelui a fost înlocuit cu creioane colorate. Democrația şi constituția au murit. Din acel moment s-au ridicat trădătorii iar pericolul este mortal.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel