De la teste de 100% precizie la realitatea de pe front: De ce au ratat dronele germane HX-2 majoritatea țintelor în condiții reale de luptă

Documentele interne transmise Ministerului german al Apărării indică faptul că, dintr-un eșantion de 14 atacuri, doar cinci și-au atins ținta, ridicând semne de întrebare asupra eficienței sistemelor autonome.

Analiza performanțelor dronei kamikaze HX-2 relevă probleme sistemice care depășesc capacitățile de bruiaj ale apărării rusești. Rapoartele ucrainene evidențiază trei vulnerabilități majore: transmisia video instabilă, capacitățile limitate de achiziție a țintelor și o tehnologie de control prin atingere (touch control) mult prea rigidă pentru mediul dinamic de luptă.

Aceste deficiențe forțează operatorii să execute manevre riscante, punând în pericol nu doar succesul misiunii, ci și siguranța personalului de la sol. Mai gravă este situația legată de fiabilitatea lansării. Investigații anterioare derulate de Bloomberg arată că doar 25% dintre dronele HX-2 testate la un Centru pentru Sisteme de Aviație fără Pilot au reușit să decoleze.

Eșecurile au fost cauzate de probleme mecanice la nivelul catapultelor de lansare, un defect critic pentru o armă care ar trebui să fie desfășurată rapid în zone intens disputate ale frontului. Aceste date contrastează puternic cu rezultatele testelor efectuate de Helsing în Germania, Marea Britanie și Kenya, unde rata de succes a fost raportată ca fiind aproape de 100%.

Conflictul de narațiuni: Producătorul V.S. utilizatorul final

În ciuda performanțelor slabe documentate în rapoartele care vin de pe teren, compania Helsing neagă existența unei crize de încredere din partea Ucrainei. Compania susține că informațiile vehiculate de Bloomberg se bazează pe documente „neaprobate și neverificate” și afirmă că a primit cereri pentru suplimentarea stocurilor cu peste 1.000 de unități din partea unităților care au testat sistemul. 

Potrivit reprezentanților companiei Helsing, drona HX-2 a fost deja inclusă în sistemul oficial de achiziții centralizate al armatei ucrainene, iar livrările lunare se ridică la câteva sute de unități.

Această divergență de opinii subliniază presiunea imensă sub care se află companiile de tehnologie militară pentru a demonstra succesul pe cel mai mare „poligon de testare” din lume.

În timp ce Ministerul Apărării de la Berlin continuă planurile de achiziție pentru drona HX-2, cu un contract estimat la 300 de milioane de euro pentru dotarea brigăzii germane din Lituania, raportul de precizie de 35% rămâne un indicator care nu poate fi ignorat.

Dacă tehnologia AI nu poate compensa instabilitatea hardware-ului și a legăturilor de date în condiții de război electronic intens, investiția de aproape un miliard de euro a Bundeswehr-ului ar putea viza un sistem insuficient de bine testat în condiţii reale de luptă.

Cazul HX-2 nu este singular. Și alte sisteme americane, precum cele de la Skydio sau Anduril, au întâmpinat dificultăți tehnice majore în Ucraina, necesitând upgrade-uri constante pentru a face față bruiajului rusesc.

Totuși, miza rămâne ridicată: drona Helsing, cu o rază de acțiune de 100 km și o viteză de 220 km/h, promite o autonomie care ar putea anula avantajul numeric al artileriei rusești, dacă problemele de precizie sunt remediate.

Succesul pe termen lung al proiectului depinde de capacitatea companiei Helsing de a adapta software-ul de inteligență artificială la condițiile de vizibilitate redusă și interferențe constante de pe frontul ucrainean.

Până la remedierea defecțiunilor mecanice ale catapultelor și stabilizarea fluxului video, HX-2 rămâne un exemplu de tehnologie care se luptă să treacă testul realității practice, punând în lumină decalajul dintre specificațiile din broșură și eficacitatea pe câmpul de luptă.