Constructorul european de avioane Airbus se opune sancţiunilor comerciale americane

S.I. Catalin |
Data publicării:

Constructorul european de avioane Airbus a declarat marţi că nu vede nicio bază legală pentru o eventuală decizie a SUA de a impune sancţiuni comerciale pentru o listă de produse din Uniunea Europeană, inclusiv pentru avioanele Airbus, transmite Reuters.

Luni seara, biroul lui Robert Lighthizer, reprezentantului Special pentru Comerţ (USTR) al preşedintelui american, a publicat o listă de produse europene care ar putea face obiectul unor tarife vamale suplimentare pentru ceea ce Washingtonul consideră a fi subvenţii legale acordate de Uniunea Europeană pentru constructorul de avioane Airbus. Pe lista de produse USTR se află atât aeronave comerciale sau subansamble ale acestora cât şi produse lactate şi vinuri.

,,Nu vedem nicio bază legală pentru acest lucru. Airbus a luat măsurile necesare pentru a se conforma cerinţelor care vizează subvenţiile Airbus", a declarat purtătorul de cuvânt de la Airbus, Rainer Ohler. Acesta a apreciat drept exagerată suma de 11 miliarde de dolari care potrivit autorităţilor americane reprezintă valoarea pagubelor provocate de subvenţiile acordate Airbus de UE. ,,Suma este exagerată şi în orice caz va fi stabilită de Organizaţia Mondială a Comerţului nu de SUA", a spus Ohler.

În paralel, o sursă din interiorul Comisiei Europene a declarat pentru Reuters că Uniunea Europeană pregăteşte posibile măsuri retaliatorii faţă de subvenţiile acordate constructorului american Boeing.

Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel