China construiește peste 100 de noi silozuri pentru rachete balistice intercontinentale. SUA se declară îngrijorate de dimensiunea arsenalului nuclear chinez

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:

China este în plin proces de construcție a peste 100 de noi silozuri pentru rachete balistice intercontinentale, capabile să poarte încărcătură nucleară, precizează publicația americană Washington Post, într-un articol din 30 iunie. Câmpul de silozuri se află într-un deșert din apropierea orașului Yumen, în nord-vestul Chinei.

Imaginile obținute, printr-un satelit comercial al companiei Planet, de cercetătorii de la Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare din Monterey, California, arată lucrări în desfășurare la un număr mare de locații, pe o rețea care acoperă sute de kilometri pătrați de teren arid din provincia chineză Gansu. În total, sunt 119 șantiere aproape identice, cu caracteristici similare celor văzute la instalațiile de lansare existente pentru arsenalul chinez de rachete balistice cu focoase nucleare.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, a apreciat că ''aceste informaţii, împreună cu alte evoluţii, sugerează faptul că arsenalul nuclear al Chinei va creşte mai repede şi la un nivel mai mare decât se aştepta''.

 

Silozuri “fake” pentru înșelarea adversarului?

 

Posibila operaționalizare a peste 100 de noi silozuri de rachete, ar reprezenta o schimbare istorică pentru China, o țară despre care se crede că deține un stoc relativ modest de 250 până la 350 de arme nucleare. Numărul real de rachete noi destinate acestor silozuri este necunoscut, dar ar putea fi mult mai mic, deoarece, în trecut, China a realizat și silozuri momeală.

Tactica nu este nouă. În timpul Războiului Rece, Statele Unite au elaborat un plan asemănător, pentru a se asigura că planificatorii sovietici de război nu vor putea ști niciodată exact unde sunt rachetele la un moment dat.

Amploarea deosebită a construcției sugerează un efort major pentru consolidarea credibilității factorului de descurajare nucleară a Chinei, a declarat cercetătorul Jeffrey Lewis, expert în arsenalul nuclear chinez și membru al echipei care a analizat site-urile suspecte, observate pentru prima dată de colegul său Decker Eveleth.

Silozurile de rachete sunt ușor de observat de către analiștii de imagini și sunt vulnerabile la distrugerea cu rachete de precizie în primele ore ale unui război nuclear. Din aceste motive, Lewis consideră că proiectul de construcție a silozurilor este parte a unei strategii de descurajare extinsă a unei țări cu un arsenal nuclear mic, în comparație cu cele ale Statelor Unite și Rusiei, care împreună au peste 11.000 de focoase nucleare.

Pe baza analizei sale, Lewis a precizat că, există „o șansă foarte mare ca China să planifice un joc de tip shell [înveliș fără focos nuclear]” pentru a ascunde un număr mic de focoase într-o rețea mare de silozuri. Totuși, a spus el, apariția bruscă a atâtor noi site-uri de lansare ar putea crește presiunea asupra oficialilor americani, pentru a accelera eforturile de modernizare a arsenalului american.

 

Autoritățile americane sunt deja îngrijorate privind ambițiile nucleare ale Chinei

 

„Dacă silozurile aflate în construcție în alte locații din China sunt adăugate la număr, totalul ajunge la aproximativ 145 de silozuri în construcție”, a precizat Lewis într-un rezumat pentru Washington Post. „Credem că, China își extinde forțele nucleare, pentru a se asigura, că un număr suficient de capabilități va supraviețui unei prime lovituri a SUA, astfel încât ulterior să învingă apărarea antirachetă a americană”.

Descoperirea vine după avertismentele recente ale oficialilor Pentagonului cu privire la progresele rapide ale capacității nucleare a Chinei. Amiralul Charles Richard, care comandă forțele nucleare americane, a declarat la o ședință a Congresului, din aprilie, că în China se desfășoară o „expansiune care îți taie respirația”, inclusiv un arsenal în dezvoltare de ICBM și noi lansatoare mobile de rachete, care pot fi ușor ascunse de sateliți. În plus, marina chineză a introdus noi submarine capabile de arme nucleare în flota sa în creștere.

Între amplasamente este o distanță de aproximativ 3,5 km, iar multe dintre acestea sunt ascunse de o perdea de suprafață mare, sub formă de cupolă, practica fiind observată la șantierele cunoscute pentru silozurile de rachete din alte părți ale Chinei. În locurile, unde cupola nu este desfășurată, se pot vedea echipele de lucru, care excavează o groapă caracteristică de formă circulară. Un alt șantier de construcție pare a fi un centru de control realizat parțial.

 

Silozurile sunt probabil destinate rachetelor DF-41

 

Potrivit lui Lewis, silozurile sunt probabil destinate rachetelor DF-41, care pot transporta mai multe focoase și pot lovi ținte la o distanță de 9.300 de mile, teritoriul continental al SUA aflându-se în raza de acțiune a acestora.

E-mailurile și faxurile, prin care care s-au solicitat comentarii de la Ministerul de Externe al Chinei și de la Ambasada Chinei la Washington, au rămas fără răspuns, precizează Washington Post.

Totuși, un purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, John Supple, a menționat că rapoartele și analiștii Pentagonului au exprimat anterior îngrijorări cu privire la proliferarea silozurilor de rachete din China. "Liderii Departamentului Apărării au anunțat public despre capacitățile nucleare în creștere ale Chinei, pe care ne așteptăm să le dubleze sau mai mult în următorul deceniu", a spus Supple.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel