Strategia, prin care Moscova ar putea realiza acest lucru, se bazează pe salarii decente, subvenții și beneficiile extinse ce ar trebui să stimuleze afluxul de specialiști în Siberia, potrivit lui Șoigu, care din 2012 și până în 2024, a deținut funcția de ministru al apărării.
„În Imperiul Rus și în timpul erei sovietice, statul a căutat să creeze condiții care să încurajeze cetățenii să se mute voluntar și cu bucurie în Siberia pentru a construi și dezvolta economia națională”, a spus el, potrivit agenției de presă rusești RBK.
Menționând doar perioadele țaristă și sovietică când s-a acordat atenției regiunii, Șoigu lasă să se înțeleagă, probabil fără să realizeze, că în anii de putinism, deloc puțini, statul rus nu s-a preocupat de Siberia corespunzător, regiunea înregistrând unul din cele mai mari decline populaționale ale țării, depășit doar de Extremul Orient Rus.

Din 1991, populația Siberiei a scăzut cu 12% - doar Orientul Îndepărtat a pierdut mai mult. În regiune, trăiesc în prezent 16,48 milioane de oameni (11,29% din populația țării). Aproximativ 287.000 de locuitori activi din punct de vedere economic părăsesc regiunea anual.
Colapsul demografic din anii 1990 agravează situația: până în 2030, numărul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani ar putea scădea cu încă 20%, potrivit Moscow Times (articol din 6 noiembrie).
Potrivit lui Shoigu, sistemul de sprijin ar trebui să fie cuprinzător: scutiri de taxe și preferințe administrative pentru întreprinderi, precum și stimulente sociale pentru lucrători.
„Un specialist vine să lucreze în Siberia și primește un credit ipotecar și un credit auto fără dobândă. După ce locuiește și lucrează timp de zece ani, împrumutul este rambursat automat. Acesta este un mecanism bun de stimulare”, a explicat el.
Anterior, Serghei Karaganov, membru al Consiliului pentru Drepturile Omului, a declarat că „călătoria europeană de trei sute de ani a Rusiei s-a încheiat” și a cerut revenirea concentrării pe dezvoltare în Siberia.
El a propus trimiterea veteranilor războiului împotriva Ucrainei pentru a construi o „nouă Rusie siberiană”, amintind că colectivele de muncă s-au format într-un mod similar pe calea ferată transsiberiană și pe linia principală Baikal-Amur. Potrivit acestuia, mulți luptători „vor rămâne acolo și vor deveni siberieni”.
Karaganov a anunțat că lucrează la proiectul „Eastern Current 2.0” („Siberizarea Rusiei”) împreună cu oameni de știință, companii și personalități publice. Accentul se pune pe dezvoltarea coridoarelor Nord-Sud, care sunt menite să conecteze Rusia prin Siberia cu țările asiatice.
Pentru planul prezentat de Shoigu este nevoie de mulți bani, pe care Moscova nu-i mai are pentru că i-a cheltuit într-un război inutil, cu multe pierderi umane și economice pentru națiunea rusă.
Alți bani pot veni din afara țării, dar regimul de la Moscova a demonstrat că nu îl interesează o lume bazată pe respectarea regulilor, ci una bazată pe forță în care regulile se schimbă după cum dictează Kremlinul. Oamenii de afaceri străini occidentali vor evita, cel mai probabil, Rusia, pentru mult timp, dacă acolo nu se schimbă fundamental ceva.
Se observă că, planul de reindustrializare a Siberiei nu are banii necesari. În schimb el poate fi folosit ca o strategie de marketing pentru a atrage pe front populația tot mai sărăcită. Ulterior, supraviețuitorii sau urmașii lor ar primi bani de la stat pentru a se stabili în Siberia.
În plus, Moscova, prin acest plan, vrea să arate că este interesată și de alte regiuni ale sale și că nu se comportă ca o metropolă. Kremlinul face acest lucru pentru că este îngrijorat că Rusia s-ar putea dezmembra în câțiva ani și încearcă să facă tot ceea ce nu a făcut până acum pentru aceste regiuni sărace.

Astfel, președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Prezidențial pentru Relații Interetnice, a menționat (comunicat de presă din 5 noiembrie) că în străinătate „se vorbește, acum, din ce în ce mai mult despre un fel de „decolonizare” a Rusiei”.
Putin consideră că deși adversarii Rusiei nu au avut succes timp de secole în a dezmembra Rusia, „amenințările rămân. Și trebuie, desigur, să luăm în considerare acest lucru, să acționăm ferm, consecvent și sistematic și să răspundem în mod adecvat riscurilor și provocărilor”, a concluzionat Putin
Regimul de la Moscova, nu și-ar face probleme, în mod normal, pentru viitorul său deoarece aparatul său opresiv a demonstrat că poate ține situația sub control.
Dar, acum, stabilitatea internă se degradează rapid pe fondul problemelor economice care s-au acumulat în cei aproape patru ani de război. Populația ar putea să se revolte iar unele regiuni mai îndepărtate de centrul de putere de la Moscova ar putea cere independența și ajutor internațional umanitar pe fondul agravării nivelului de trai.
Între timp, SUA scutură serios Rusia. După ultimele sancțiuni economice impuse a doi giganți ruși din domeniul petrolului, președintele SUA, Donald Trump, reunește foști lideri sovietici la Washington pentru a reduce influența lui Putin, potrivit Moscow Times. El i-a invitat la Casa Albă pe liderii a cinci țări din Asia Centrală - Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









