La întronarea sa, Qaboos bin Said al Said, care îl va alunga pe tatăl său printr-o lovitură de palat organizată efectiv cu ajutorul a doi tineri marinari briatanici, sultanatul avea exact 5 km de drum pietruit și cea mai mare rată de decese la naștere din lume. Nu exista electricitate și nici uzina de apă. Timpul încremenise pe malurile golfului Omanez. Tânărul sultan va aduce țara lui din secolele trecute în secolul 21, având și norocul unei domnii lungi și fructuoase. Alături de el, un popor deschis spre modernitate a acceptat nu numai existența unui conducător fără moștenitori direcți, dar a ușurat și tranziția familiei conducătoare spre contemporaneitate.
De aceea, abia o sprânceană a fost ridicată atunci când prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a călătorit la Muscat pentru un tête-à-tête cu sultanul din Oman, Qaboos bin Said al Said (care a încetat din viață la începutul anului 2020). Din punct de vedere istoric, Oman a menținut o poziție mai puțin rigidă față de Israel decât țările arabe din vecinătate, iar sultanul Qaboos a fost considerat pe scară largă ca inovator și leader tolerant.
Omanul, mereu o poziție ponderată. În 1979 a refuzat să ia măsuri diplomatice împotriva Egiptului după tratatul de pace de la Camp David
Este de remarcat faptul că Omanul nu a participat niciodată la episoadele violente care au caracterizat relațiile arabo-israeliene (nici celelalte state din Golf nu au făcut-o, pentru a fi corecți), dintre statele arabe și Israel și este unul dintre singurii trei membri ai Ligii Arabe care au refuzat să ia măsuri diplomatice împotriva Egiptului la momentul semnării tratatului de pace de la Camp David din 1979.
Spre deosebire de alte state arabe din Golf, sultanatul a respectat întotdeauna dreptul Egiptului la normalizarea relațiilor cu Israel și și-a stabilit propriile legături cu Tel Aviv. Trebuie subliniat că fondul de relații excepțional construit de-a lungul timpului de către Qaboos cu Washington, a asigurat liantul necesar unui dialog relaxat dintre sultanat și Israel, la primul nivel, printr-o neutralitate prietenoasă, pentru ca după încheirea Războiului Rece să existe o dinamică accelerată de normalizare și construcție dintre cele doua state.
În 1994, prim-ministrul israelian, Yitzhak Rabin, a fost primul om de stat israelian care a vizitat Oman, deschizând calea pentru stabilirea unui dialog care a condus, în ianuarie 1996 (două luni după asasinarea lui Rabin de către un extremist religios evreu), către un acord privind deschiderea reciprocă a unor reprezentanțe comerciale, atât de vaste încât toată lumea a înțeles că era vorba de adevărate ambasade sub acoperire.
Aceste relații au fost înghețate formal în octombrie 2000, odată cu apariția presiunii dată de izbucnirea celei de-a doua Intifada. Fără a dramatiza, așa cum Iranul a făcut-o și fără a deveni războinic, sultanatul a fost obligat să se plieze presiunile politice arabe. Cu toate acestea dialogul a continuat astfel că miniștrii lor de afaceri externe ale celor două state s-au întâlnit public în Qatar în 2008 și, un deceniu mai târziu, Netanyahu a vizitat Omanul. A
ceastă ultimă vizită l-a determinat pe ministrul de externe, Yusuf bin Alawi bin Abdullah, să descrie Israelul drept un „stat acceptat din Orientul Mijlociu”, adăugând că „poate că este timpul ca Israelul să fie tratat la fel cat toți ceilalți și să poarte, de asemenea, aceleași obligații” ca și alte țări din regiunea. Astfel, Oman, printr-un gest public diplomatic de curaj și inteligență a devansat multele revirimente venite din partea lumii arabe. Oman va fi primul stat arab după Egipt care va fi afirmat dreptul Israelului de a fi recunoscut, dar și de a accepta datoria de a coopera pentru stabilizarea regiunii și, în mod crucial, de a lucra pentru o soluție pașnică, pe termen lung, pentru Palestina.
Și atunci de ce Omanul nu a fost printre primele state care au semnat Acordul Abraham?
Având în vedere toate acestea, incluzând longevitatea relațiilor Oman-Israel, întrebarea pe care și-au pus-o cu toti a fost de ce Muscat nu a fost printre primii semnatari ai Acordului Abraham? Omanul și-a schimbat strategia de la a fi o linie de front în dialogul cu Israel într-un partener reticent? Deloc.
În primul rând decesul legendarului sultan Qaboos va duce la o perioadă de tranziție internă, având în vedere faptul că nu a existat o linie directă bărbătească care să moștenească tronul omanez. Ca atare vărul său Haitham bin Tariq al Said este impus ca succesor și sultan iar schimbare liniei din interiorul familiei conducătoare putea provoca instabilitate politică și socială.
Mai ales că marile familiile regale vecine au fiecare interese în menținerea unei influențe deosebite în Oman. SUA, pe de altă parte, implicate masiv în menținerea liniștii pe apele golfului Oman, protejând fluxul petrolier de atacurile iraniene, au înțeles că un dezechilibru major în Oman devenea o armă redutabilă în mâinile agenților iranieni, care de decenii conduc operații speciale de subminare a sultanatului omanez.
Ca atare o participare, în plin spațiu tranzițional al puterii, participarea noului sultan la semnarea acordului Abraham ar fi redus istoria curajoasă pe care Oman a scirs-o atunci când alte state arabe cereau răspicat eradicarea prin violență a statului Israel. Memoria sultanului Qaboos ar fi devenit mai săracă prin nerespectarea statului specific și distinct al relațiilor construite de către acesta cu Ierusalim.
Omanul știe că e prudent să aștepte mutarea noii Administrații Biden
În același timp, la Casa Albă are loc schimbarea locatarului. Pentru Oman a devenit clar că este prudent să aștepte ca noua administrație americană să-și pună în aplicare propria politică în Orientul Mijlociu înainte de a face pași suplimentari. Pe acest plan, al relației directe cu Israel, dosarul palestinian devine unul extrem de important. Oman este o cheie comunicațională pentru liderii palestinieni și este clar că va păstra acest rol. Și, mai important, Oman păstrează în mod eficient legăturile diplomatice dintre Consiliul de Cooperare din Golf și Iran. Sub Qaboos , Oman a investit puternic în relații pașnice între toate puterile din jurul său și a reușit să facă acest lucru prin parteneriatul său lung și intens, cu Statele Unite și asistența lor militară, dar și datorită angajamentului său față de neutralitatea regională.
Pe acest fundal de diplomație promovată de către Muscat, Teheranul consideră acordurile Abraham o amenințare la adresa securității sale naționale, precum și o schimbare a echilibrelor economice, sociale și politice din Orientul Mijlociu. Riscul de a bloca hegemonia persană pe care o construiește până la Mediterana este real și oblige Iranul la o reacție.
Regimul iranian este evident conștient de relația ascunsă și neoficială dintre Muscat și Tel Aviv, preferând să se facă că nu observă, în timp ce un acord oficial Israel-Oman ar provoca conducerea iraniană să reacționeze, fără niciun avantaj semnificativ pentru expansiunea sa mediteraneeană. Ca atare Omanul a considerat mai prudent să nu fie în primul rând al semnatarilor acordului, deși istoria și credibilitatea îi ofereau locul central, în fața marilor ca UAE, Maroc sau Sudan.
Israeulul privește Omanul ca pe un partener natural pentru strategia sa în regiune
Conducerea Oman este conștientă că nu poate deveni simplu spectator la eforturile vecinilor săi de își dezvolta legăturile economice cu Israelul, în timp ce Sultanatul pierde oportunități economice prețioase. Necesitatea diversificării tuturor economiilor din Golf, inclusiv a Omanului, poate fi un accelerator puternic pentru normalizarea arabo-israeliană , în special în următorii ani. Oman este una dintre cele mai solide, diverse și promițătoare economii din regiune, iar Israelul privește Sultanatul ca un partener natural pentru strategia sa regională. Acesta este motivul pentru care analiștii specializați în regiune consideră că procesul de normalizare a relației Oman-Israel nu este o chestiune de dacă, ci de când și cum.
Pentru moment o abordare pragmatică spre normalizare poate lua forma unui acord comercial, în loc de o inițiativă politică, axată pe reducerea barierelor comerciale pentru investiții reciproce și comerț. Acesta este modul în care Oman și Israel ar putea să înceapă o „ normalizare prin acțiune”, în loc de o recunoaștere imediată, care poate fi considerată provocatoare și care ar face apele din Marea Makran (golful dintre coasta Omanului și cea a Iran) mai învolburate.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
