Armata ucraineană a numărat din nou rezervele de rachete rusești: Trupele ruse mai dețin aproximativ 800 de rachete operativ-tactice și strategice

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Iskander rusesc, foto: Missile Threat, Center for Strategic and International Studies
Iskander rusesc, foto: Missile Threat, Center for Strategic and International Studies

Într-un raport al Direcției Principale de Informații (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, care a fost prezentat pe 01.02.2024, se arată faptul că, în prezent, trupele ruse dispun de peste 800 de rachete operativ-tactice și strategice. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 375, sunt rachete balistice și de croazieră destinate complexelor terestre de tip Iskander-M.

Potrivit cifrelor prezentate de serviciul de informații militare al Ucrainei, pe lângă cele 375 de rachete Iskander, armata rusă mai deține 218 rachete de croazieră Kalibr, 144 de rachete Kh-22/32, 63 de rachete hipersonice Kinjal și 42 de rachete strategice Kh-101/Kh-555.

Comentând raportul armatei ucrainene, surse rusești au semnalat faptul că serviciile speciale din Ucraina s-au înșelat de mai multe ori în ceea ce privește numărul de rachete deținute de forțele ruse. Astfel, în mai multe rânduri, oficiali ucraineni au susținut că stocurile de rachete rusești sunt epuizate sau că potențialul Complexului Militar Industrial din Rusia a fost redus la zero.

Cu toate acestea, la sfârșitul anului trecut și la începutul acestui an, astfel de declarații au fost infirmate și contrazise de evoluțiile conflictului ruso-ucrainean.

Forțele Armate ale Rusiei au efectuat mai multe atacuri masive cu rachete asupra instalațiilor militare din Ucraina, distrugând facilități de producție, depozite, posturi de comandă sau locuri de concentrare a personalului ucrainean și a mercenarilor străini.

Comentariul autorului: Partea rusă a demonstrat în ultima perioadă că, în pofida sancțiunilor internaționale, este capabilă să-și refacă rapid stocurile de rachete balistice și de croazieră. Industria de profil a dublat producția de rachete, inclusiv în ceea ce privește rachetele antiaeriene, care, în multe rânduri, au fost folosite și ele pentru atacuri împotriva unor ținte terestre.

Pe lângă rachete, trupele ruse mai dețin încă diverse tipuri de bombe de aviație, unele provenite chiar din perioada sovietică. Acestea au fost transformate prin montarea unor kituri de planare și dirijare, care le permit avioanelor să lanseze atacuri fără să intre în raza de acțiune a mijloacelor de apărare antiaeriană.

Trebuie remarcat faptul că, de la începutul invaziei militare în Ucraina, armata rusă a executat o multitudine de atacuri masive asupra unor ținte de pe teritoriul ucrainean, fiecare dintre acestea incluzând zeci sau chiar sute de rachete de diferite tipuri.

Cu toate acestea, eficiența loviturilor nu a fost una extraordinară. Multe dintre rachetele rusești fie nu și-au atins țintele, fie au fost doborâte de apărarea antiaeriană a Ucrainei. În paralel, probabil că nici cercetarea rusească nu a funcționat într-un mod corespunzător, care să asigure o desemnare eficientă a țintelor care urmează să fie lovite.

Altfel, nu se poate explica faptul că, după aproape doi ani de conflict, armata ucraineană încă mai deține armamente de producție sovietică sau rusească, între care sisteme de apărare antiaeriană (S-300 și Buk), avioane (Su-24 și Mig-29) ori rachete operativ-tactice (Tochka-U).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel