Alternativă la Tomahawk: Specificațiile tehnice ale rachetei Kawasaki, cu raza de actiune de 2.500 km, prin care Japonezii pot lovi în interiorul Chinei

Deși inițial proiectul a fost prezentat ca un program pilot tehnologic, datele publicate de Agenția pentru Achiziții, Tehnologie și Logistică (ATLA) indică faptul că arhitectura acestui sistem va servi drept fundație pentru noua generație de rachete ce vor înlocui sau completa stocurile de rachete americane Tomahawk începând cu deceniul 2030.

Eficiența noului sistem, prezentat adesea ca „racheta de apărare a insulelor”, se bazează pe o capacitate de manevră neconvențională în faza terminală a zborului. Datele tehnice și imaginile din timpul testelor confirmă faptul că racheta execută manevre de tip barrel rolls pentru a complica interceptarea de catre sistemele de apărare, precum Type 730/1130.

Executarea zborului spiralat este coordonată de un sistem de management al zborului (FMS) care automatizează manevrele de evitare a focului antiaerian în zonele de angajament dens, unde viteza subsonică și altitudinea redusă de zbor (aproximativ 1.000 metri) ar face rachetele convenționale vulnerabile.

Specificații tehnice și integrarea industrială a motorului KJ-301

Arhitectura tehnică a rachetei este construită în jurul motorului turbofan XKJ-301-1, un sistem cu două fluxuri care optimizează consumul de combustibil pentru a asigura o rază de acțiune extinsă. Din punct de vedere al dimensiunii, platforma are o lungime totală de 950 mm și un diametru de 350 mm, având o greutate proprie a motorului de doar 90 kg.

În ciuda acestor dimensiuni reduse, unitatea KJ-301 generează o forță de tracțiune de 365 kgf (3,58 kN), permițând rachetei să transporte o încărcătură utilă diversificată la distanțe cuprinse între 1.500 și 2.500 km. Această autonomie este de două ori mai mare decât cea a sistemelor 12SSM-ER aflate în prezent în dotarea Forțelor de Autoapărare ale Japoniei.

Sistemul este dotat cu aripi principale retractabile, formate din trei secțiuni ce se blochează în poziție după lansare, și o coadă stabilizatoare cu patru ampenaje fixe. Propulsia inițială este asigurată de un motor rachetă de tip booster, care este ejectat după ce turbofanul preia sarcina de menținere a vitezei de croazieră.

Navigația se realizează printr-un sistem inerțial asistat de GPS (INS), iar pentru faza finală de atac, racheta utilizează un căutător dual-mode, combinând tehnologia infraroșu (IIR) cu cea de radiofrecvență (RF), configurație ce reduce drastic vulnerabilitatea la bruiaj electronic în mediile litorale complexe.

Modularitate strategică și orizontul operațional 2030

Japonia nu construiește doar o armă, ci o platformă multi-rol. Designul modular permite înlocuirea secțiunii frontale pentru a adapta racheta la diverse misiuni, de la război electronic (EW) și recunoaștere, până la lovituri de penetrare a centrelor de comandă fortificate. Această flexibilitate transformă racheta într-un hibrid între o muniție de croazieră și o dronă de supraveghere, capabilă să orbiteze deasupra unei zone de interes înainte de a lovi ținta.

Planul Ministerului Apărării de la Tokyo prevede inițierea producției de masă în jurul anului 2027, urmând ca desfășurarea completă să aibă loc între 2030 și 2033. De pe insula Yonaguni, situată la aproximativ 110 kilometri de Taiwan, aceste rachete vor oferi Japoniei capacitatea de a atinge obiective strategice aflate in interiorul Chinei continentale sau de a bloca rutele maritime rusești și nord-coreene, echilibrând astfel balanța de forțe într-un Pacific de Vest tot mai contestat.