Turcia lansează proiectul de înlocuire a torpilei ușoare MK46 și MK54, fabricate în SUA

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Directoratul Industriilor de Apărare din Turcia (SSB) va conduce un proiect de dezvoltare a unei torpile ușoare (LWT) numită Okra, pentru a înlocui torpilele uşoare de provenienţă americană MK46 și MK54, aflate în dotarea Forţelor Navale Turce. Prin acest proiect, Turcia susţine că nu vrea ca Marina Turcă să mai fie dependentă de echipamente de acest tip din import.

Președintele Directoratul Industriilor de Apărare (SSB) din Turcia, Ismail Demir, a anunțat duminică lansarea unui proiect de dezvoltare a torpilei de 324 mm pentru a satisface nevoile şi cerinţele Forţelor Navale Turce.

Youtube video image

Șeful SSB a declarat că torpila va fi proiectată și fabricată de compania Roketsan (cel mai mare producător turc de armament și un important contractor în domeniul apărării), sub numele Orka. O alte companie importantă din turcia, Aselsan, va fi un subcontractant în cardul proiectului Orka.

Compania turcă Roketsan a scris pe Twitter că proiectul Orka este lansat pentru a proteja „Blue Homeland” – „Mavi vatan’’ sau ,,Patria Albastră”, a devenit o concept tot mai folosta de Ankara, deoarece defineşte strategia/doctrina sa în Egeea și în Mediterana, privitoare la superioritatea maritimă a Turciei și la rezervele de hidrocarburi pe care acestea vrea să le exploateze. Este cel mai adesea folosit ca o expresie pentru revendicările maritime ale Turciei în estul Mediteranei. Existenţa unor zăcăminte de gaze naturale în largul coastei insulei Cipru, a făcut ca interesul Turciei, în ultimii ani, să fie tot mai mare pentru această zonă. Cea mai mare parte a acestor zăcăminte se încadrează în ceea ce Turcia susţine în mod neadevărat ca fiind zona să economică exclusivă. 

Cotidianul turca Ahval News şi publicaţia militară Defense World precizează că prin acest proiect se urmăreşte ca Forţele Navale Turce să nu mai depindă de torpile uşoare de la producători externi, în cazul de faţă fiind vorba de Statele Unite. Torpilele Orka ar urma să fie lansate de pe diferite platforme ale Forţelor Navale Turce – elicoptere şi elicoptere de patrulare maritimă, iar mai târziu şi de la bordul unor vehicule aeriene fără pilot (UAV).

Într-o analiză scrisă în urmă cu aproape două săptămâni, DefenseRomania a precizat că, în ciuda mesajelor războinice ale Ankarei, sancțiunile SUA ar putea arunca Armata Turciei într-o criză majoră, deoarece mare parte a tehnicii sale militare este achiziţionată de la industria americană de apărare. De amintit ca pe 14 decembrie că Statele Unite au impus sancţiuni Preşedinţiei Industriilor de Apărare din Turcia (SSB) – agenția ministerului turc al Apărării, responsabilă pentru contractele de achiziţie din domeniul militar.

În ceea ce privește Forţele Navale Turce, jumătate din flota sa de fregate este formată din nave de origine americană [opt fregate „Oliver Hazard Perry”, n.r]. Și cea mai mare parte a muniției sale este asigurată de Statele Unite [RIM-7 Sea Sparrow, RGM-84 Harpoon etc]. 

Sancţiunile includ interzicerea tuturor licenţelor de export americane către SSB şi îngheţarea activelor, precum şi restricţii de viză pentru Ismail Demir, şeful agenţiei turce. Cu alte cuvinte, de acum înainte, Washingtonul se va abține să îi acorde orice licență de export Turciei. După sancțiunile SUA împotriva SSB și a altor entități turcești, accesul la tehnologiile din domeniul apărării ale industriei americane a fost restricţionat pentru proiectele conduse de SSB.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel