SUA vizează redefinirea echilibrului de putere în Asia, lucru care provoacă îngrijorare în regiune: Va interveni militar SUA în Peninsula Coreeană dacă va fi necesar?

Potrivit Strategiei, „Departamentul (de Război al SUA) va acorda prioritate consolidării stimulentelor pentru aliați și parteneri pentru a-și asuma responsabilitatea principală pentru propria apărare în Europa, Orientul Mijlociu și în Peninsula Coreeană, cu sprijin critic, dar limitat, din partea forțelor americane”.

Deși, potrivit Strategiei, Coreea de Sud „se confruntă cu o amenințare directă și clară din partea Coreei de Nord”, SUA sunt convinse că Seulul poate să-și poarte singur de grijă.

 „Cu o armată puternică, susținută de cheltuieli mari pentru apărare, o industrie de apărare robustă și recrutare obligatorie, Coreea de Sud este capabilă să își asume responsabilitatea principală pentru descurajarea Coreei de Nord cu un sprijin critic, dar mai limitat, al SUA” - din în Strategia Națională de Apărarea SUA, referitor la Peninsula Coreeană

În plus, în Strategie se precizează că SUA „vor construi o apărare puternică de negare de-a lungul Primului Lanț de Insule” (Japonia – Taiwan – Filipine – nota autorului), iar Coreea de Sud nu face parte din acest lanț.

Comunicatul de sâmbătă, 24 ianuarie, al Ministerul Apărării din Coreea de Sud potrivit căruia, „forțele americane din Coreea rămân esențiale pentru alianță și vor continua să descurajeze agresiunea nord-coreeană” (preluat de The Guardian), nu a reușit să explice sufcient care va fi noul rol al SUA în apărarea Coreei de Sud.

De aceea, Elbridge Colby, subsecretarul pentru politici al Departamentului de Război al SUA a fost nevoit să se deplaseze, de urgență, pe 25 ianuarie în Coreea de Sud pentru a liniști aliatul de aproape 80 de ani al Americii. De asemenea, oficialul american va ajunge, după Seul, la Tokyo, în Japonia.

Într-un discurs susținut la Institutul Sejong, Colby, care este creditat ca principalul autor al Strategiei, a explicat implicațiile recentului document american pentru eforturile de apărare națională ale Coreei de Sud. 

Echilibru de putere în Asia trebuie obținut fără confruntări inutile

Potrivit oficialului american, stabilitatea în Asia „nu va fi garantată de interdependență economică sau simbolism diplomatic”, ci „mai degrabă va fi menținută printr-o putere aplicată inteligent și corect - și în special printr-un echilibru de putere favorabil și durabil” care, „previne dominația acestei regiuni cruciale de către orice stat singular”.

Prin Strategia de Apărare Națională și conceptul de pace prin putere, SUA nu urmăresc confruntări inutile” și „războaie veșnice” ci ”protejarea intereselor americane și aliate printr-o stabilitate înrădăcinată într-o descurajare credibilă și un echilibru strategic”, a precizat Colby.

Scopul echilibrului de putere este să permită, în regiune, relații economice și prosperitate

SUA „urmăresc un echilibru cu adevărat stabil, care funcționează atât pentru americani, cât și pentru aliații noștri: un echilibru favorabil al puterii în care niciun stat nu își poate impune hegemonia. Această stabilitate ne va permite să facem comerț unii cu alții și ca națiunile noastre să prospere, căzând de acord acolo unde putem și dându-ne de acord acolo unde trebuie, într-un mod respectuos și limpede”.

Cum se realizează acest echilibru de putere

1. Relație stabilă și pașnică cu China

SUA „se străduiesc pentru o relație stabilă și pașnică cu China, care să protejeze interesele Statelor Unite și ale aliaților lor”, a spus Colby.

SUA „nu urmăresc să domine China și nici nu încearcă să o stranguleze sau să o umilească”.

2. Componenta de apărare 

Această componentă este necesară, deoarece SUA „sunt îngrijorate de modernizarea și dezvoltarea militară continuă a Chinei și activitățile tot mai ample ale armatei sale în regiune”.

Însă, problema de apărare va fi abordată „nu printr-o postură de confruntare inutilă, ci mai degrabă printr-una de forță concentrată, deliberată și o claritate rezonabilă cu privire la obiectivele SUA și la mijloacele necesare pentru a le atinge”. SUA „nu urmăresc o schimbare de regim împotriva Beijingului și nici nu încearcă să domine China. Recunosc și respectă istoria de care este mândră China”.

2.1. Componenta de apărare americană se va axa pe suficientă putere militară care să descurajeze orice agresiune militară asupra Primului Lanț de Insule (Japonia – Taiwan – Filipine – nota autorului). Descurajarea agresiunii de către SUA în Peninsula Coreea nu apare în discurs.

„Ne concentrăm pe construirea unei posturi militare în Pacificul de Vest care să asigure că agresiunea de-a lungul primului lanț de insule este impracticabilă, că escaladarea este neatractivă și că războiul este într-adevăr irațional. Aceasta include o postură de forță rezilientă, distribuită și modernizată în Japonia, Filipine, Peninsula Coreeană și în alte părți ale regiunii, o postură optimizată pentru negarea câștigurilor rapide sau decisive prin forță militară, care este mai degrabă rezilientă decât fragilă și care ne unește în căutarea noastră comună a păcii și stabilității”, a spus Colby.

2.2. Comunicare militară cu China care să reducă semnificativ riscurile și să prevină escaladarea

„Departamentul (de Război al SUA) va continua să urmărească o comunicare respectuoasă și profesională cu China - concentrată pe stabilitatea strategică, gestionarea crizelor și reducerea riscului de calcule greșite și comunicare greșită”.

2.3. Coreea de Sud trebuie să-și asume propria apărare, cu excepția, probabil, a descurajării nucleare 

„Securitatea regiunilor cheie s-a bazat în mod disproporționat pe hotărârea și contribuțiile americane, în timp ce mulți aliați au investit prea puțin în propria apărare. Acest dezechilibru nu este nici just, nici sustenabil. Nu are sens pentru americanii de rând - oamenii care l-au votat pe președintele Trump în funcție. Nici pentru aliații noștri, care au fost încurajați să se bazeze prea mult pe un model nesustenabil care a suprasolicitat în mod nerezonabil poverile asupra americanilor de rând.

Remedierea acestei situații necesită recunoașterea unei realități clare: un echilibru favorabil de putere necesită aliați capabili, cu o forță militară reală, o capacitate industrială reală și o hotărâre politică reală”.

„Coreea de Sud înțelege realitatea strategică. Bineînțeles că nu își permite luxul de a face abstracție de realitate în ceea ce privește războiul. (…) Decizia președintelui Lee de a crește cheltuielile pentru apărare la 3,5%, conform acestui nou standard general, și de a-și asuma o responsabilitate mai mare pentru apărarea convențională a Coreei de Sud reflectă o înțelegere clară și înțeleaptă a modului în care să abordăm mediul de securitate cu care ne confruntăm cu toții și cum să punem alianța noastră istorică și de succes pe o bază solidă pentru viitor”.

Nicio referire la descurajarea militară în Peninsula Coreeană

Nota autorului: Nu există nicio referire în discursul lui Colby la descurajarea militară americană a agresiunii în Peninsula Coreeană. Potrivit discursului, componenta americană de apărare își propune să descurajeze „agresiunea de-a lungul primului lanț de insule” (Japonia – Taiwan – Filipine – nota autorului).

Va interveni militar SUA dacă Nordul va ataca Sudul cu arme convenționale, în Peninsula Coreeană?

Nici discursul secretarului Colby și nici Strategia Națională de Apărare a SUA nu oferă clarificări în acest sens deși amenințarea de război din partea Phenianului este una clară.

Ar fi pentru prima dată când, SUA ar da de înțeles că nu s-ar implica militar dacă Nordul atacă Sudul cu arme convenționale în Peninsula Coreeană, problema fiind, probabil, tratată de Washington ca una a celor două țări, SUA implicându-se cel mult cu sprijin de informații.

Administrația americană presupune că această foarte probabilă abordare va fi una de succes, esențială pentru menținerea păcii. Însă, realitatea este că pacea a fost menținută în Peninsulă de teama unor represalii puternice a forțelor americane, nu neapărat de prezența lor, iar excluderea acestor represalii americane din Strategie, va crește, mai degrabă, riscul de război decât să-l micșoreze. Astfel, Strategia americană de Apărare ar putea eșua în unul din scopurile ei – cel de a descuraja războiul și de a încuraja relațiile pașnice în regiune.

Implicațiile pentru Coreea de Sud ale Strategiei Naționale de Apărare a SUA, explicate de Colby, sunt valabile total și pentru Europa.

Strategiei Naționale de Apărare a SUA pare să-i lipsească tocmai cel mai important element al său, și anume descurajarea războiului în general, prin faptul că nu descurajează clar un atac convențional asupra aliaților. De exemplu, SUA speră că aliații lor europeni vor ajunge suficient de puternici pentru a descuraja, convențional, Rusia. Dar, din câte a dat de înțeles, Rusia nu va fi descurajată de așa ceva.

În Orientul Mijlociu, SUA se bazează că doar Acordurile Abraham și forțele armate israeliene vor proteja Israelul.

În concluzie, noua Strategie Națională de Apărare a SUA lasă Coreei de Nord și Rusiei o portiță de scăpare față de răspunsul Americii, în cazul unui atac asupra aliaților SUA. Iar, în Orientul Mijlociu, în într-o anumită conjunctură, Acordurile Abraham ar putea să valoreze tot atât cât Acordul de la Munchen din 1938. Astfel, Strategia Națională de Apărare a SUA este una care invită, mai degrabă, la război decât la pace.

Strategia, evita sa spună ca SUA, chiar dacă se retrag, vor considera orice atac de orice natura asupra aliatilor Americii va fi considerat la fel ca un atac asupra Wahington DC.