Înregistrarea, publicată de mass-media ucraineană, arata momentul în care forțele ruse au deschis focul din toate direcțiile pentru a opri atacul.
Deși pe imagini se observă o densitate ridicată de muniție trasă către țintă, o veritabilă ploaie de proiectile, sistemele defensive nu au reușit să lovească drona ucraineană. Aceasta a trecut fără probleme de sistemele ruşilor și a lovit nava militară, generând o explozie de proporții.
O dronă ucraineană a evitat barajul de proiectile și a lovit fregata Amiral Essen
Incapacitatea marinei ruse de a-și proteja navele cu valoare strategică ridicată este evidentă. „Amiral Essen”, o fregată din Proiectul 11356, reprezintă o componentă principală a Flotei Mării Negre, fiind înarmată cu rachete de croazieră Kalibr.
Atacul a fost confirmat oficial de Robert Brovdi, comandantul ucrainean al ,,Forțelor de Sisteme Fără Pilot’’. Conform declarațiilor acestuia, operațiunea tactică a vizat zona portuară Novorossiysk, un sector unde, alături de fregata lovită, fusese identificat și o navă purtătoare de rachete ,,Proiectul 1239’’, precum și infrastructură petrolieră critică.
Eșecul interceptării acestor drone subliniază deficiențe tehnice majore pe care le au sistemele de apărare de tip CIWS ale navelor rusești. Deși echipajul a utilizat un volum masiv de foc pentru a contracara amenințările aeriene, drona a reușit să evite distrugerea.
Eșec defensiv în portul Novorossiysk
![]()
Această situație indică că ruşii au destul de multe lacune în procedurile de detectare timpurie, în timpii de reacție ai sistemelor automatizate de apărare și în precizia armamentului utilizat pentru combaterea țintelor de dimensiuni mici, cu viteză mare de deplasare.
Faptul că un foc încrucișat și susținut nu a putut opri vectorul de atac validează tactica ucrainenilor de a utiliza sisteme fără pilot pentru a străpunge apărarea antiaeriană rusă.
Această acțiune ofensivă limitează direct capacitatea de proiecție a forței navale ruse. Fregata „Amiral Essen” a mai fost vizată de alte atacuri cu drona în lună martie a acestui an, operațiuni care i-au diminuat capacitatea operațională.
Reușita forțelor ucrainene de a lovi din nou o navă atât de importantă pentru ruşi, în interiorul portului Novorossiysk, demonstrează că retragerea Flotei Mării Negre din Sevastopol nu garantează protecția platformelor navale. Comandamentul de la Moscova se confruntă cu imposibilitatea de a asigura securitatea navelor purtătoare de rachete, chiar și în bazele principale aflate pe teritoriul Federației Ruse.