Statele Unite: Rusia a testat o armă ce poate fi folosită pentru a distruge sateliţi

S.I. Catalin |
Data publicării:

Statele Unite au acuzat joi Rusia că a testat o armă ce ar putea fi folosită pentru a distruge sateliţi în spaţiu, exprimându-şi îngrijorarea faţă de o ameninţare "reală, serioasă şi în creştere", transmite AFP.

Comandamentul spaţial american scrie, într-un comunicat, că "are dovezi" că Moscova "a efectuat din spaţiu un test ne-distructiv al unei arme anti-satelit" pe 15 iulie.

,,Testul de săptămâna trecută este încă un exemplu potrivit căruia ameninţările împotriva instalaţiilor spaţiale ale SUA şi ale aliaţilor săi sunt reale, serioase şi în creştere", se arată în comunicatul comandamentului spaţial.

"Acest lucru este inacceptabil", a scris pe Twitter negociatorul american pentru dezarmare Marshall Billingslea, care a adăugat că este vorba de o "problemă serioasă" care va fi discutată săptămâna viitoare la Viena în timpul negocierilor referitoare la înlocuirea tratatului bilateral New Start privind limitarea numărului de focoase nucleare.

Sistemul folosit pentru testarea care a avut loc săptămâna trecută este acelaşi despre care comandamentul spaţial american şi-a exprimat îngrijorarea la începutul acestui an, când Rusia a efectuat manevre în apropierea unui satelit al guvernului american, a declarat Jay Raymond, generalul care conduce forţele spaţiale americane.

,,Este vorba de o nouă dovadă a eforturilor constante ale Rusiei de a dezvolta şi a testa sisteme din spaţiu, în concordanţă cu doctrina militară a Kremlinului de a folosi arme care să ţină instalaţiile SUA şi ale aliaţii lor sub ameninţare", a mai spus generalul, citat în comunicatul de presă.

"Acest eveniment scoate în evidenţă pledoaria ipocrită a Rusiei privind controlul armelor în spaţiu", a adăugat Christopher Ford, un înalt oficial din cadrul Departamentului de Stat, responsabil cu controlul armelor. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel