Statele Unite: Nu există indicii că arme nucleare rusești ar fi fost transferate în Belarus

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

Statele Unite nu au indicii că Rusia ar muta arme nucleare în Belarusul vecin, a declarat de purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, duminică la CBS. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat în timpul unui interviu televizat la 25 martie că Moscova și Minsk au ajuns la un acord privind desfășurarea de arme nucleare tactice în Belarus.

 

"Nu avem niciun indiciu că el (președintele rus - n.r.) și-a respectat acea promisiune sau că a mutat arme nucleare", a declarat Kirby. Potrivit acestuia, Statele Unite nu au văzut, de asemenea, niciun semn că Putin ar avea vreo intenție de a folosi arme nucleare împotriva Ucrainei.

Kirby a subliniat că nimic nu a forțat SUA să își schimbe propria poziție privind descurajarea nucleară.

"Având în vedere retorică venită de la Moscova și retorică care a apărut de la începutul războiului, nu vedem nimic care să ne determine să ne schimbăm poziția strategică privind descurajarea", a declarat purtătorul de cuvânt.

Alianța Nord-Atlantică a criticat duminică retorică nucleară periculoasă și iresponsabilă a Rusiei, adăugând că monitorizează atent situația.

Ucraina a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu declarațiile Federației Ruse cu privire la amplasarea de arme nucleare tactice în Belarus, se precizează în declarația Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei.

Putin a declarat că Moscova nu va transfera controlul asupra armelor sale la Minsk și că liderul belarus Alexander Lukașenko - un aliat ferm al Kremlinului și susținător al invaziei sale în Ucraina - a abordat de mult timp această problemă cu el. De asemenea, Ucraina spune că această mișcare încalcă acordurile de neproliferare nucleară

,,Aliații NATO acționează cu respectarea deplină a angajamentelor lor internaționale", a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

NATO a acuzat, de asemenea, Rusia că își încalcă în mod constant propriile angajamente în materie de control al armamentului, inclusiv decizia țării de a suspenda noul tratat START - un acord semnat în 2010 care limitează numărul de focoase nucleare americane și rusești și le oferă fiecăruia puterea de a inspecta armele celuilalt.

Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a îndemnat Belarusul să renunțe la acordul cu Putin, avertizând că țara s-ar putea confrunta cu sancțiuni suplimentare dacă îl va respecta.

Oleksi Danilov, consilier pe probleme de securitate al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a făcut din Belarus un "ostatic nuclear".

Oleksiy Danilov a scris pe Twitter că planurile Rusiei reprezintă un "pas spre destabilizarea internă" a Belarusului, precizând că sentimentul antirusesc în această țară va crește.

Însă Iuri Sak, consilier la Ministerul ucrainean al Apărării, a declarat pentru BBC că Ucraina este obișnuită cu amenințările nucleare din partea Rusiei, adăugând că desfășurarea în Belarus nu va schimba rezultatul războiului.

"Ei nu pot câștiga acest război, nu pot învinge Ucraina pentru că trăim cu amenințarea ipotetică a unei posibile lovituri nucleare încă din prima zi a invaziei pe scară largă", a spus oficialul ucrainean.

Sak a declarat că nu există nimic nou în comportamentul Rusiei, deoarece aceasta a staționat echipamente militare în Belarus de la începutul războiului din 2022.

Mikhailo Podoloak, un alt consilier de rang înalt al președintelui Zelensky, a caracterizat mișcarea drept "tactici de intimidare", precizând că liderul rus este "prea previzibil".

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel