Războiul nu mai arată doar ca în tranșeele din Donbas. El este prezent azi în cablurile subacvatice de internet tăiate, în spațiul aerian violat de drone „rătăcite” și în fisurile pe care Moscova le sapă metodic în unitatea societăților noastre.
Rusia a ales să nu lupte pe terenul unde NATO este stăpână
Ceea ce descrie generalul Gerhartz nu este doar o simplă hărțuire de natură militară, ci o „hiper-tactică” extrem de calculată. Kremlinul știe un lucru fundamental despre NATO: Alianța este o mașinărie formidabilă de război convențional. Dacă tancurile rusești ar trece granița Poloniei sau a Țărilor Baltice, răspunsul ar fi devastator, iar Moscova nu ar avea nicio șansă într-o confruntare directă.
Tocmai de aceea, Rusia a ales să nu lupte pe terenul unde NATO este stăpână. În schimb, testează limitele a ceea ce numim „pace”. Sabotajele infrastructurii, atacurile cibernetice și campaniile de dezinformare sunt dozate milimetric pentru a rămâne sub pragul declanșării Articolului 5, acel ''buton nuclear'' al apărării colective.
Miza strategică a Moscovei este dublă și extrem de periculoasă. Pe de o parte, speră la fisurarea scutului aliat, provocând discordie între statele membre care s-ar putea întreba dacă un act de sabotaj justifică riscul unui război total.
Pe de altă parte, rușii mizează pe o reacție pripită a Occidentului. Ei speră să împingă NATO către o ripostă necalculată, disproporționată, care să ofere Kremlinului pretextul perfect pentru o escaladare majoră, pe care să o poată vinde publicului intern drept o necesară „autoapărare” în fața agresorului vestic. Până acum, răspunsul Alianței a fost, conform generalului, „precis, cu sânge rece și reținut”, însă riscul este ca această pasivitate calculată să fie interpretată la Moscova drept slăbiciune.
Planul A: Descurajarea trebuie să preceadă apărarea
Există o distincție critică pe care Gerhartz o face între apărare și descurajare, o nuanță care schimbă paradigma de securitate. Apărarea colectivă, adică activarea Articolului 5, trebuie să rămână doar Planul B.
Dacă am ajuns în punctul în care trebuie să ne apărăm fizic teritoriul, înseamnă că descurajarea a eșuat deja. Planul A trebuie să fie o descurajare atât de credibilă, încât inamicul să nu îndrăznească nici măcar să încerce ușa de la frontiera de est a NATO.
Aici intervine problema timpului și a tehnologiei, unde războiul din Ucraina ne-a oferit o lecție dură despre viteza de uzură morală a echipamentelor. Generalul Gerhartz a lansat un avertisment: nu avem timp până în 2035 sau 2040 pentru a dezvolta capabilități ideale, proiectate în laboratoare de cercetare.
Soluția pragmatică este cumpărarea de sisteme „de pe raft” (off-the-shelf), disponibile imediat. Gerhartz a indicat specific necesitatea rachetelor de croazieră Tomahawk și a capacităților de „lovire în adâncime” (deep strike).
Mesajul către Rusia trebuie să fie simplu și clar: orice atac va fi urmat de lovituri asupra țintelor strategice aflate adânc în teritoriul său. Aceasta este singura limbă pe care regimul Putin o înțelege - nu declarațiile de îngrijorare, ci certitudinea că represaliile vor atinge centrele de comandă de la Moscova sau bazele logistice din adâncimea Rusiei.
Germania și „fereastra de oportunitate” 2028
Discursul lui Gerhartz nu a fost doar o analiză militară, ci și un apel politic direct către Berlin. Germania, adesea reticentă în a-și asuma un rol de lider militar pe măsura puterii sale economice, este chemată să iasă în față.
Contextul temporal este critic, mai ales că ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a avertizat deja că Rusia și-ar putea reface capacitatea de a ataca flancul estic al NATO într-o fereastră de timp ce începe încă din 2028. Nu mai vorbim de un viitor abstract, ci de un orizont tangibil de doi-trei ani.
Faptul că Rusia observă întârzierile birocratice și dezbaterile politice sterile din Europa nu face decât să erodeze credibilitatea NATO. Generalul a subliniat că inamicul vede aceste ezitări și le contorizează ca vulnerabilități. Deși exercițiile recente, precum STEADFAST DUEL 2025, au demonstrat că NATO are planuri regionale funcționale și capacitatea de a apăra „fiecare centimetru” al teritoriului aliat (mai ales acum, cu Suedia și Finlanda securizând flancul nordic) bătălia decisivă se dă în mințile noastre.
Într-o lume în care granița dintre pace și război a fost ștearsă de această „zonă gri”, pasivitatea nu garantează securitatea, ci invită agresiunea. Gerhartz vorbește despre necesitatea unei „mentalități de forță” și a unor societăți reziliente. Paradoxul supraviețuirii noastre este că, pentru a ne asigura că nu vom fi într-un război total în 2029, acțiunile și achizițiile de astăzi trebuie să elimine orice dubiu asupra disponibilității noastre de a folosi forța.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
