Rusia culege ce a semănat: Viena este în pragul unei rupturi istorice a tradiției neutralității

Cătălin Costea |
Data publicării:

 Viena, cunoscută și acceptată tacit ca principalul “nod de penetrare” al Rusiei în geopolitica europeană - datorită poziției sale neutre, a deschiderii economice cu Moscova, rolului diplomatic european și a marii densități a rețelelor de spionaj ruse prezente, menite să valorifice toate acestea - se apropie tot mai mult de un moment de cotitură în modul cum se raportează la acțiunile Kremlinului. 

Autoritățile austriece lansează ideea că sunt pregătite să discute despre abandonarea statutului de neutralitate al țării - așa cum este acesta stabilit prin constituție - și aderarea la NATO.

Declarația a fost făcută de ministrul austriac de Externe, Beate Meinl-Reisinger, într-un interviu acordat ziarului german Die Welt, publicat sâmbătă, 26 iulie, și este determinată în principal de modul în care liderii de la Viena încep să perceapă acțiunile Rusiei.

„Este clar că neutralitatea singură nu ne va proteja. Pe fondul unei situații de securitate globală din ce în ce mai incerte și a unei Rusii tot mai agresive, Austria este protejată de investiții în capacitățile noastre de apărare și în parteneriate”, a declarat Meinl-Reisinger.

„În principiu, sunt extrem de deschisă unei discuții publice despre viitorul politicii de securitate și apărare austriece. Deși în prezent nu există o majoritate în parlament sau în rândul populației pentru aderarea la NATO, o astfel de discuție ar putea fi totuși foarte fructuoasă”, a continuat șefa Ministerului de Externe.

Austria și-a declarat neutralitatea în 1955, când forțele aliate, inclusiv URSS, s-au retras de pe teritoriul său. Austria și-a recăpătat apoi independența, iar prevederea privind „neutralitatea permanentă” a fost consacrată în constituție. Austria nu este membră a NATO, dar cooperează cu alianța în diferite programe care nu necesită angajamente sau o apropiere strânsă, precum „Parteneriatul pentru Pace”.

Cu toate acestea, în mai 2023, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat Viena că ar fi „renunțat la principiile neutralității” și „s-a alăturat necondiționat politicii ostile a Occidentului față de Rusia”. Un an mai târziu, pe 24 iulie 2025, Zaharova a repetat acuzația subliniind faptul că Austria  își pune la dispoziție teritoriul pentru a facilita „tranzitul continuu de arme din țările occidentale” către Ucraina.

 

Noul guvern de la Viena vine cu o abordare mai fermă față de Rusia

 

Austria a început să își reconsidere relația cu Rusia după invadarea Ucrainei în 2022, dar dependența economică și anumite rețele de influență au încetinit acest proces care a devenit rapid o tendință europeană.

Noul guvern, rezultat în urma alegerilor parlamentare din septembrie anul trecut, pare să aibă însă o abordare mult mai tranșantă față de politica de agresiune a Rusiei în regiune, deși acest lucru va genera foarte probabil discuții aprinse la nivel politic și social.

Beate Meinl-Reisinger conduce partidul NEOS (Noua Austrie și Forumul Liberal), care, de la începutul lunii martie 2025, face parte dintr-o nouă coaliție de guvernare cu Partidul Popular Austriac (conservator) și cu Partidul Social-Democrat din Austria.

Șefa Ministerului de Externe a vizitat Kievul încă din 14 martie, când și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina. Întrebată de Die Welt dacă în prezent Rusia este în avantaj în războiul împotriva Ucrainei, aceasta a răspuns: „Nu sunt sigură de asta. Rusia suferă pierderi colosale.”

„La un moment dat, în Rusia va fi o grămadă de sicrie. Adăugați la aceasta situația economică catastrofală. Devine din ce în ce mai dificil pentru Kremlin să continue acest război. Putin știe că are puțin timp. De aceea, acum poartă războiul cu o intensitate atât de brutală”, a continuat Meinl-Reisinger.

„Un lucru este clar: Ucraina vrea pace, dar Rusia nu. Dacă Putin ar fi cu adevărat interesat de pace, ar începe chiar acum discuțiile de încetare a focului”, a adăugat ministrul care, într-o notă total nouă pentru politica externă austriacă, a declarat că „președintele american Trump i-a dat lui Putin Crimeea și mai multe regiuni estice ale Ucrainei, ca să spunem așa, pe o tavă de argint.”

Aceasta s-a arătat, de asemenea, dezamăgită că, chiar și după asigurările venite din partea SUA privind excluderea posibilității de aderare a Ucrainei la NATO, Putin a continuat să ducă un “război de anihilare în întreaga țară”, a cărui intensitate este în creștere.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel