În ultimii ani, România a ocupat un loc central în politica de descurajare a NATO la Marea Neagră. Prezența Diviziei 101 Aeropurtate a amplificat această poziție și a creat percepția unui angajament american cu o intensitate fără precedent după 1989. Retragerea 2nd IBCT, fără o rotație imediată, a schimbat această imagine. Nu abrupt, ci gradual, în acord cu o tendință mai largă de repoziționare a forțelor americane pe întregul continent.
Adoptarea NDAA FY26 a introdus un element nou. Congresul a simțit nevoia să stabilească un minim de trupe americane în Europa. Decizia arată că Washingtonul înțelege presiunea existentă asupra flancului estic și își propune să mențină o ancoră stabilă, chiar dacă distribuția internă a unităților va rămâne flexibilă.
Contextul generează o întrebare relevantă pentru cititorii români. Cum se reașază România într-o arhitectură care devine tot mai dinamică?
România între mobilitate și infrastructură strategică
Baza Mihail Kogălniceanu a fost transformată într-un centru logistic major. Ritmul de modernizare a fost accelerat de evenimentele din Ucraina, iar investițiile NATO au oferit României un avantaj strategic important. Acest tip de infrastructură contează în mod decisiv într-o perioadă în care Statele Unite preferă mobilitatea.
Nu volumul trupelor determină relevanța unui stat în sistemul NATO. O determină capacitatea de a permite desfășurări rapide, sigure și eficiente. România a reușit să devină un astfel de spațiu.
În acest sens, retragerea brigăzii nu reduce rolul strategic al țării. Îl redefinește.
Un punct de comparație necesar. Polonia
Întreaga discuție despre postura americană în Europa nu poate ignora Polonia. Țara a investit masiv în propria armată, la un nivel care depășește normele europene. Ambiția sa este clară. Varșovia își asumă rolul de principală putere terestră a flancului estic.
România se află într-o situație diferită. Nu caută un rol de putere militară regională. Caută eficiență, mobilitate și integrare. Contextul Mării Negre impune aceste priorități. Natura riscurilor este diferită de cea din zona Baltică. România operează într-un spațiu în care informațiile, supravegherea aeriană și infrastructura de sprijin sunt decisive.
De aceea, cele două modele nu sunt concurente. Sunt complementare.
Două poziții strategice care se completează
Polonia este pivotul nordic al sistemului defensiv al NATO. Acolo se concentrează forțele terestre, comandamentele robuste și planificarea pentru scenarii de intensitate ridicată.
România este pivotul sudic. Aici se află accesul la Marea Neagră, care rămâne un spațiu de competiție directă cu Rusia. Aici se construiesc coridoarele logistice care susțin atât Ucraina, cât și operațiunile aliate. Aici se testează un model de prezență rotațională adaptată unui mediu cu evoluții rapide.
Cele două roluri diferite permit NATO să acopere un front extins fără să suprasolicite o singură regiune sau un singur stat.
Un moment de tranziție pentru România
Schimbările din postura americană nu sunt un semn al reducerii angajamentului. Sunt o ajustare la un mediu strategic global în care Statele Unite încearcă să își echilibreze resursele pe mai multe teatre.
Pentru România, miza reală este alta. Trebuie să mențină atractivitatea strategică. Trebuie să investească în capabilități proprii. Trebuie să își consolideze rolul la Marea Neagră prin proiecte coerente de modernizare.
România intră într-o etapă în care infrastructura, interoperabilitatea și capacitatea de reacție vor conta mai mult decât orice prezență permanentă. Aceasta nu diminuează importanța cooperării cu Washingtonul. O face mai matură și mai conectată la modul în care NATO funcționează în ansamblu.
Recalibrarea posturei americane nu schimbă direcția generală a securității europene. O ajustează. România rămâne un actor cheie pe flancul estic, dar într-un rol care pune accent pe flexibilitate și integrare. În paralel, Polonia devine o putere terestră relevantă pentru nordul continentului.
Împreună, cele două modele oferă NATO capacitatea de a răspunde coerent și rapid într-un spațiu strategic în continuă transformare. România are șansa reală de a deveni principalul punct de sprijin al Alianței la Marea Neagră, dacă va continua să își dezvolte capacitățile proprii și să își ancoreze politica de securitate în logica parteneriatelor regionale. Si mai mentionez o condiție, esențială: să înțeleagă acest lucru și să acționeze. Recenta amânare a vizitei ministrului apărării din Germania arată că încă nu am înteles acest lucru sau că, vorba unei zicale triste de pe vremea dictaturii: România nu se amestecă în treburile sale interne.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
