„Operația Epic Fury”, un nume care pare extras din jargonul forumurilor de discuții pentru adolescenți, este acum prezentată publicului american ca o succesiune de obiective virtuale îndeplinite.
În montajul video, rachetele care lovesc ținte iraniene sunt însoțite de notificări „+100”, identice cu cele primite de jucători pentru eliminarea unui adversar virtual. Mai mult, înregistrarea începe cu animația unei „bombe ghidate”, o recompensă pe care utilizatorii jocului Call of Duty o primesc după ce elimină consecutiv 30 de inamici fără a muri. Prin această suprapunere de imagini, administrația Trump elimină distincția dintre un conflict geopolitic cu ramificații nucleare și un produs de divertisment de masă. Moartea a peste 500 de iranieni și a șase militari americani este redusă la un „sizzle reel” pe ritmuri de Childish Gambino.
„Operația Epic Fury” devine joc video
Departamentul american al Apărării definește ,,comunicarea strategică drept un efort sincronizat de a gestiona condiții favorabile intereselor SUA prin utilizarea tuturor elementelor puterii naționale. Dacă obiectivul Washingtonului este să obțină validarea din partea unei comunităţi digitale care consumă violența ca pe un spectacol gratuit, atunci această campanie este un succes.
Totuși, pentru aliații care privesc cu anxietate extinderea conflictului și pentru adversarii care analizează determinarea americană, această ,,regie digitală anulează orice pretenție de seriozitate a politicii de securitate americane. Este dificil să mai pretinzi autoritate morală sau tactică atunci când propriul aparat de comunicare tratează distrugerea infrastructurii inamice cu frivolitatea unui „streamer” de pe Twitch.
Această abordare nu este izolată şi pare că devine ceva tot mai normal. Utilizarea anterioară a unor teme din animaţia Pokémon sau jocul Halo pentru a promova acțiunile Departamentului de Securitate Internă indică o tendință clară: simplificarea politicii externe până la nivelul unor meme-uri capabile să genereze zeci de milioane de vizualizări pe reţelele de socializare.
Problema fundamentală este că, spre deosebire de un server de joc, realitatea din Iran nu permite un „respawn”. În timp ce secretarul apărării, Pete Hegseth, adoptă o retorică de personaj negativ din filmele de acțiune, promițând distrugere totală a Iranului, pe teren pot aparea consecințe ireversibile, cum ar fi lovirea accidentală sau din lipsă de coordonare tactică a unor zone civile.
Comunicarea strategică a SUA a devenit un hibrid între raportul de informații și cultura de consum digital. Washingtonul nu mai încearcă să convingă prin argumente juridice sau necesități de securitate națională, ci prin „engagement”. Indiferent dacă publicul găsește aceste clipuri amuzante sau terifiante, realitatea rămâne neschimbată: Statele Unite administrează un război regional major cu mentalitatea unui adolescent care caută să deblocheze următorul nivel de distrugere. Aceasta nu este diplomație, ci transformarea politicii de stat într-un conținut video de scurtă durată, optimizat pentru algoritmi media, în timp ce restul lumii suportă consecințele fizice ale acestor decizii.