În același timp, narațiunea este mitologizată prin „wunderwaffe” (arme miraculoase) precum racheta „Burevestnik” cu motor nuclear sau noul „Oreshnik”. Și, totodată, este contrazisă flagrant de semnele clare de degradare ale statutului armatei ruse: tancuri vechi T-62 pe front, baze de stocare sovietice epuizate și dependența de obuze nord-coreene de calitate îndoielnică.
Dincolo de propaganda despre „puterea” fabricilor, care face dificilă evaluarea stării reale, ce se întâmplă cu adevărat în industria de apărare a Rusiei? O analiză a lui Pavel Luzin, cercetător senior la CEPA și Fundația Saratoga, care studiază de ani de zile acest sector ermetic, dezvăluie un gigant industrial rus profund bolnav.
Concluzia analizei este tranșantă: complexul militar-industrial al Rusiei este o structură neviabilă, iar revenirea la potențialul militar din ianuarie 2022 este imposibilă.
Marele bluf: O industrie neprofitabilă, ținută în viață de stat
Armata rusă a intrat în războiul din 2022 după decenii de reînarmare. Programele din 2011-2020 și 2018-2027 au injectat aproximativ 20 de trilioane de ruble în industria de apărare. S-au construit ateliere noi, s-au cumpărat echipamente și s-au făcut modernizări.
Însă acest efort a mascat o problemă structurală fundamentală: industria era complet neprofitabilă. Întregul sector, format din 1.356 de întreprinderi, este controlat de stat. Giganți precum Rostec, KTRV, Roscosmos și Rosatom sunt „matrioșke” care au absorbit sute de fabrici și institute de cercetare.
Chiar și companiile private de succes, precum ZALA Aero (producătorul dronelor Lancet), au fost forțate să intre în concernul Kalașnikov. Această structură centralizată s-a dovedit a fi un dezastru financiar.
Încă din vara anului 2019, volumul împrumuturilor neplătite se ridica la circa 700 de miliarde de ruble, iar povara totală a creditelor depășea 2 trilioane de ruble.
Giganți ai producției, precum Kurganmashzavod sau Uralvagonzavod (UVZ), erau practic neviabili și au fost transferați la Rostec pentru a fi salvați. Singura speranță a industriei, așa cum se spunea în interiorul Rusiei, era: „Războiul va șterge totul”.
Nici măcar exporturile, cu care Rusia se lăuda, nu compensau pierderile. Datele erau umflate mult din pix. Rusia raporta exporturi de 15 miliarde de dolari, în timp ce estimările rapoartelor SIPRI erau de aproximativ 7 miliarde. Motivul? Rusia își subvenționa exporturile, oferind practic arme gratuit.
Contracte majore, precum cel pentru S-400 cu India sau Turcia, erau finanțate prin credite cu dobânzi de 2% în ruble, plătibile după livrare. Cum livrările s-au oprit după 2022, este puțin probabil ca acei bani să mai fie văzuți vreodată.
Iluzia creșterii post-2022: Dependența de China și criza de personal
După 2022, industria rusă de apărare a raportat o creștere. Fabricile au început să producă mai multe echipamente, obuze și rachete. Dar Pavel Luzin demontează și acest mit, explicând că este un „efect al bazei industriale scăzute”.
Multe întreprinderi, precum Uralvagonzavod, aveau o producție redusă în 2021-2022, pregătindu-se pentru contracte noi (cum ar fi tancul Armata). Războiul a schimbat totul. Autoritățile au ordonat: „Nu, nu, băieți, fără Armata, luăm echipamente din bazele de stocare, restaurăm, îmbunătățim, livrăm”.
Prin urmare, creșterea este demonstrată doar în comparație cu anii de cvasi-stagnare 2021-2022. Dacă s-ar compara cu 2013-2014, imaginea ar fi diferită. Iar acest efect al bazei scăzute s-a epuizat. Stocurile se termină, iar forța de muncă este din ce in ce mai greu de găsit.
Sancțiunile, deși nu au oprit producția, și-au atins scopul: limitează capacitățile și cresc costurile. Însă, subliniază Luzin, există o dependență totală de o singură țară: „Astăzi, Rusia este complet dependentă de livrările de echipamente și componente din China. Atâta timp cât granița cu China este deschisă, vor exista suficiente componente” disponibile pentru industria rusă de apărare.
Al doilea punct nevralgic pentru Rusia, poate chiar mai important decât componentele, este criza de personal calificat.
Fabrici fără ingineri și ,,rachete-fantomă''
În 2022, autoritățile vorbeau despre 2 milioane de angajați la nivelul complexului militar-industrial. Calculele actuale indică mai degrabă 1,5-1,6 milioane. Problema reală nu este numărul total, ci calitatea personalului: o lipsă catastrofală de ingineri și oameni de știință.
Vârsta medie în sector militar-industria este de 43 de ani, iar între 35% și 40% dintre angajați sunt la vârsta de pensionare sau pre-pensionare. În același timp, tinerii ingineri talentați au părăsit țara sau evită industria de apărare.
Kremlinul încearcă să atragă oameni oferind salarii de 100.000 de ruble (față de 60.000 anterior), dar săptămâna de lucru a crescut de la 40 la 70 de ore. Per oră, plata abia s-a schimbat. În plus, mobilizarea și contractele militare au scos din economie aproximativ 1,5 milioane de muncitori „gulere albastre”.
Acest deficit de competență se reflectă în capacitatea de proiectare. Cercetătorul Pavel Luzin oferă un exemplu elocvent: un interviu cu un tânăr inginer, designer șef la o fabrică, a cărui principală realizare era copierea cu succes a unei mașini-unelte cehe.
În acest context, noile „wunderwaffe” par a fi pură ficțiune. Racheta Burevestnik, cea cu motor nuclear, este numită de Luzin o „farsă pură”, argumentând că este practic imposibil să se creeze un reactor nuclear suficient de compact pentru o rachetă de croazieră.
Este o armă menită să sperie și să dezinformeze. Nici Oreshnik nu este o revoluție, ci o versiune redusă a rachetei „Yars”, menită să compenseze numeric faptul că vechile rachete balistice expiră mai repede decât pot fi produse altele noi. În cele din urmă, chiar și Sarmat este, în esență, o localizare și modernizare a rachetei sovietice R-36M Voevoda, un produs al uzinei ucrainene Pivdenmash.
De la tancuri la rachete: Ce mai poate produce cu adevărat Rusia?
Analiza pe sectoare arată limitări clare, în ciuda eforturilor de război. În privința tancurilor, industria nu poate reface pierderile. Un tanc nu este doar șasiu; este turelă, tun, motor, sistem de control. Uralvagonzavod se bazează pe reparații, iar producția de tancuri noi este limitată de lipsa mașinilor de forjare radială necesare.
Similar, producția de noi piese de artilerie este limitată de aceeași lipsă de mașini-unelte. Faptul că Rusia se aprovizionează de doi ani din Coreea de Nord indică dificultăți majore în a-și crește producția internă de obuze. Luzin estimează că Rusia nu poate depăși sustenabil 2 milioane de proiectile pe an.
În domeniul marinei, Rusia nu mai produce crucișătoare și are mari probleme cu navele de desant. Se concentrează pe ceea ce poate produce: nave mici purtătoare de rachete (care pot fi transportate pe râuri) și submarine.
Aviația pare cea mai stabilă industrie, dar produce tot în loturi mici, cu o medie de 12 avioane diverse pe an. Singurul succes de scalare rapidă a fost producția de bombe ghidate (GBU), deoarece biroul de proiectare GosMKB Raduga avea deja experiența și cunoștințele necesare.
Viitorul arată a dependență
Bătălia de pe front va arăta ce zboară și ce arde. Însă Pavel Luzin este convins că industria de apărare a Rusiei nu își va reveni.
Cel mai probabil scenariu este o simplificare a tehnologiei: în loc de vehicule de luptă ale infanteriei (BMP), vor produce vehicule blindate simple; poate tancuri pe roți. Vor continua să producă aviație, rachete și drone, bazându-se masiv pe componente chinezești.
O întoarcere la potențialul din ianuarie 2022 este exclusă. În același timp, avertizează expertul, pierderea potențialului industrial nu înseamnă automat sfârșitul războiului. Cât timp există voință politică la Kremlin, Rusia va găsi cu ce să lupte.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
