Pot SUA pune mâinile pe 21 de avioane Su-30MK de producție rusă? Dronele Mohajer-6 sunt și ele „pe masă”

su_30_66861000
Avioane Su-30. Sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
Operațiunea spectaculoasă de pe 3 ianuarie în care SUA au intervenit chirurgical în Venezuela și l-au arestat pe Nicolas Maduro ar putea deschide ușa americanilor către un întreg aresenal rus, iranian și chinez, în cazul în care americanii vor reuși schimbarea direcției Venezuelei, decenii întregi ostilă SUA.

Venezuela dispune de numeroase sisteme de armament din Rusia, China sau Iran care ar putea reprezenta un mare interes pentru SUA, dacă americanii vor putea accesa tehnica militară a statului din Caraibe. Aceste echipamente ar putea reprezenta un obiectiv pentru SUA și industria ei, în contextul în care accesul la secretele tehnologice ale adversarului e un avantaj major.

În ciuda arsenalului rus sau chinez de care dispune, Venezuela nu a putut face față atacului chirurgical american, fapt ironizat și de Pete Hegseth, secretarul Apărării american. Acesta a ridiculizat public capacitățile sistemelor antiaeriene rusești, care nu au reușit să împiedice acțiunea americană de la Caracas

„Am văzut în inima capitalei Caracas aproape 200 dintre cei mai buni oameni ai noștri intrând în centrul orașului. Se pare că acele sisteme antiaeriene rusești nu și-au făcut treaba, nu-i așa? Chiar în centrul orașului Caracas, am arestat o persoană căutată de justiția americană (n.r. - Nicolas Maduro) și niciun american nu a fost ucis”, a spus Hegseth, cu referire la sistemele antiaeriene S-300, livrate de ruși Venezuelei și lăudate intens de Maduro.

Ar putea pune americanii mâna pe avioane Su-30MK2 de producție rusești? Dronele iraniene Mohajer-6 sunt de asemenea un punct major de interes

Avion de vânătoare venezuelean Su-30MK2. Sursa: Forțele Aeriene ale Venezuelei/X.

Pe lângă S-300 sau sisteme de radar livrate de China, Venezuela dispune de un adevărat arsenal produs de industriile din Rusia, China și Iran, arsenal care ar putea ajunge la dispoziția americanilor dacă președintele Donald Trump va instaura, așa cum a anunțat, „controlul american” asupra Venezuelei.

Printre aceste sisteme se numără și avioane de producție rusă Su-30MK2 modernizate. 

Flota de avioane Su-30MK2 a fost procurată de Venezuela după ce SUA au impus un embargo asupra livrărilor de piese de schimb pentru avioanele F-16 ale acesteia.

Cu toate că din cele 24 de aparate achiziționate inițial, doar aproximativ 21 mai sunt în inventar trei fiind pierdute, iar starea lor operațională este incertă din cauza constrângerilor economice și a problemelor de mentenanță, Caracasul a continuat să le prezinte ca pe nucleul forței sale aeriene moderne.

Mai mult, acestea dispun de rachete aer-aer rusești R-77, printre cele mai performante din arsenalul Rusiei.

Publicația Euromaidan Press a făcut o listă și cu alte sisteme pe care Venezuela le deține amintind că în octombrie 2025 Rusia a trimis către statul din Caraibe sisteme antiaeriene Pantsir-S1 și Buk-M2.

Americanii ar putea accesa însă și noile drone iraniene de atac și recunoaștere Mohajer-6 care au fost livrate Venezuelei, iar aici cu siguranță interesul e major.

UAV iranian Mohajer. Foto: Wikipedia via Tasnim News Agency

De asemenea în dotarea Venezuelei se află și blindate amfibii chinezești de tip VZ-16, dar și altele ruse precum lansatoare Grad, elicoptere Mi-17, Ka-29 sau Ka-31, plus aproape 100 de tancuri T-72.

Întreținerea acestui echipament militar fără sprijinul Rusiei este practic imposibilă. Experții sugerează că o mare parte din arsenal ar putea fi dezafectată, vândută sau scoasă din uz, în timp ce SUA e probabil interesată de dezarmarea treptată a forțelor venezuelene și de tranziția lor către sisteme americane.

Și, desigur, accesul tehnologic la tehnica statelor rivale, mai ales China sau Iran.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close