O seară agitată în Ucraina. Polonezii au ridicat din nou avioane F-16, în timp ce rușii au lansat rachete hipersonice Kinjal împotriva Ucrainei

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Avioane F-16 Fighting Falcon ale Poloniei. Foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
Avioane F-16 Fighting Falcon ale Poloniei. Foto: Ministerul Apărării de la Varșovia

Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter), Comandamentul Operațional al Forțelor Armate ale Poloniei a anunțat că, pe 12.06.2024, avioane poloneze, împreună cu aeronave aliate, au fost ridicate în aer, în legătură cu activarea Aviației cu rază lungă de acțiune din Federația Rusă.

“În partea de sud-est a țării, poate să existe un nivel crescut de zgomot, care este asociat cu prezența în spațiul nostru aerian a avioanelor de vânătoare poloneze și aliate. În această noapte, există o activitate sporită a Aviației cu rază lungă de acțiune din Federația Rusă”, se arată într-un comunicat de presă al comandamentului, care a fost preluat și de agenția rusească Tass.

Forțele Armate poloneze au folosit ultima dată această procedură pe 07 iunie, când au existat alte atacuri rusești asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei.

Anterior, pe 24 martie, Comandamentul Operațional al armatei poloneze a semnalat o încălcare a spațiului aerian al țării, la granița cu Ucraina. Acesta a precizat că, obiectul aerian a zburat în spațiul aerian polonez din apropierea satului Ocerdów din voievodatul Lublin, pe care l-a părăsit după 39 de secunde. Potrivit informațiilor prezentate de partea poloneză, a fost vorba despre o rachetă de croazieră rusească.

Specialiștii militari ruși apreciază că reacția părții poloneze la atacurile rusești asupra țintelor de pe teritoriul Ucrainei ar putea reprezenta o testare a încercărilor ipotetice de a doborî rachetele rusești în spațiul aerian ucrainean. După cum este cunoscut, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut acest lucru după ce SUA, Marea Britanie și alte țări au ajutat Israelul să doboare rachetele și dronele iraniene în timpul unei lovituri masive. Ca urmare, experții ruși consideră că intervenția NATO la declararea unei alerte aeriene în Ucraina nu poate fi exclusă.

 

Atacul din 12 iunie asupra Ucrainei

 

În ceea ce privește atacul rusesc din noaptea de 12 iunie, trebuie precizat faptul că acesta a fost unul combinat, cu rachete și drone, incluzând și lansarea de rachete hipersonice de tip Kinjal. Au fost vizate ținte din diferite zone ale Ucrainei, inclusiv din Regiunea Odesa.

După cum rezultă din informațiile disponibile, una dintre țintele lovite la Odesa a fost reprezentată de un hub de transport, folosit de armata ucraineană pentru transbordarea echipamentelor militare transferate din statele membre NATO.

Atacul rusesc a început din timpul serii, când au fost lovite ținte din Regiunea Dnipropetrovsk. Dronele kamikaze de tip Geran (Shahed) au atacat instalațiile armatei ucrainene din Pavlograd, prin care proviziile militare merg spre Pokrovsk, în regiunea Donețk.

Apoi, a fost anunțată o alertă de raid aerian pe întreg teritoriul Ucrainei. Cel puțin două rachete au lovit ținte amplasate pe aerodromul Mirgorod din Regiunea Poltava.

În jurul orei 04:00 (ora Moscovei) au apărut informații despre întrebuințarea de către trupele ruse a rachetelor hipersonice Kinjal. Imediat după aceea, s-au făcut referiri la mai multe explozii înregistrate la Kiev. Sursele rusești au insistat asupra faptului că, în momentul atacului, președintele Zelenski se afla în Europa, unde participă la o conferință privind Ucraina.

Un total de cel puțin patru explozii au fost raportate la Kiev. După aceea, au fost semnalate explozii și în Regiunea Sumî, precum și un nou val de atacuri asupra obiectivelor din capitala Ucrainei, unde au fost auzite alte trei explozii.

În cursul dimineții, alerta de raid aerian se afla încă în vigoare pe teritoriul Ucrainei, ceea ce înseamnă că loviturile rusești nu se încheiaseră.

Atacul rusesc din noaptea de 12 iunie a fost confirmat și de partea ucraineană, care a anunțat că ocupanții au lansat noi lovituri asupra teritoriului Ucrainei, folosind rachete de croazieră cu bazare terestră și aeriană, precum și drone kamikaze.

În total, au fost folosite 30 de mijloace de atac, între care:

- patru rachete de croazieră Kh-101/Kh-555, lansate de bombardiere strategice Tu-95MS din Regiunea Saratov;

- o rachetă balistică Iskander-M, care a fost lansată din Peninsula Crimeea;

- o rachetă aerobalistică Kh-47M2 Kinjal, lansată din spațiul aerian al Regiunii Tambov;

- 24 de drone de atac Shahed-131/136, lansate din zona Yeisk, Primorsko-Akhtarsk a Ținutului Krasnodar.

Atacul aerian a fost respins de grupurile mobile ale armatei ucrainene, precum și de unitățile de rachete antiaeriene și mijloacele de război electronic ale Forțelor Aeriene.

În urma luptelor aeriene, au fost distruse 29 de ținte aeriene, între care:

- patru rachete de croazieră Kh-101/Kh-555;

- o rachetă aerobalistică Kh-47M2 Kinjal;

- 24 de drone de atac Shahed-131/136.

Apărarea antiaeriană a lucrat în regiunile Kiev, Dnipropetrovsk, Zaporojie, Poltava, Harkiv și Vinnița.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel