Un acord de pace dureros, mai mult o capitulare care a provocat în Armenia proteste violente din partea opoziției. În pofida legii marțiale aflate în vigoare, peste o mie de armeni au protestat violent la Erevan împotriva premierului Nikol Pashinyan, acuzat de capitulare.
Violențele izbucnite la finalul lui septembrie au fost cea mai gravă escaladare din ultimii 30 de ani a conflictului înghețat din Nagorno-Karabah.
Turcia a schimbat status quo-ul în Nagorno-Karabah, după 30 de ani
Adevărul e că fără asistența Turciei, atât la nivel de tehnică militară cât și la nivel de instruire, status quo-ul în regiune ar fi fost greu de schimbat. Iar ofensiva azeră în acest sens a fost bine calculată și planificată.
Armata azeră a beneficiat de sprijinul turcilor din toate punctele de vedere. În schimb, armenii nu s-au putut baza pe ruși. Moscova și fosta sa republică sovietică sunt împreună în Tratatul de securitate colectivă, din care Armenia face parte, dar nu și Azerbaidjanul, și care menționează că Moscova oferă sprijin militar Armeniei în cazul unui atac asupra teritoriilor sale. Dar aflat la adăpostul unei clauze prin care Nagorno-Karabah, republică independentă autoproclamată, nu ar face parte din teritoriile armene, Vladimir Putin a lăsat Armenia singură, pedepsind politica de independență a Erevanului și a premierului Nikol Pashinyan.
Armenia a defectat, Putin nu a iertat
Până la urmă calculul Kremlinului e cât se poate de real: La fel precum Armenia care a defectat, și Azerbaidjanul e un partener economic și aliat important al Moscovei.
Faptul că Erevanul a întors spatele Moscovei, deși a dat în permanență asigurări cu privire la supunerea față de Kremlin, dar a jucat dublu dezvoltând relații cu Uniunea Europeană și Occidentul, nu a putut fi iertat de țarul de la Kremlin. Experimentul democratic din Armenia s-a sfârșit după cuceririle azere din Nagorno-Karabah, pare să transmită Moscova.
Un fel de pedeapsă prin iataganul 'barbarei Semilune', parafrazând versurile poeziei 'Un răsunet' a lui Andrei Mureșanu, devenită ulterior „Deșteaptă-te, române!”, Imn Național.
Au fost alte trei tentative de armistițiu. Două tot sub egida Rusiei și una sub cea americană. Toate trei au eșuat. Rusia a pus piciorul în prag după ce azerii au cucerit oraşului strategic Shusha și aveau practic calea deschisă spre capitala regiunii - Stepanakert.
Pacea e echivalentă cu o capitulare. Rușii, ca la Varșovia
Practic, cedarea celor șapte regiuni pe care Putin s-a oferit să le ofere Azerbaidjanului nu mai e suficientă după cucerirea orașului Shusha. „Pacea” consfințește controlul teritoriului cucerit de azeri în prezent și retragerea completă a trupelor armene.
Păstrând proporțiile și trecând peste vulgaritatea istorică a comparației, rușii au dat senzația că au repetat oarecum atitudinea sovieticilor din timpul Insurecției de la Varșovia din 1944, când Armata roșie, aflată la intrarea în oraș, a așteptat efectiv înăbușirea revoltei de către naziști. Cinic și dureros, dar abia după ce Germania nazistă a ras din temelii Varșovia și a măcelărit populația, sovieticii lui Stalin au pătruns în oraș.
Analogia e forțată din punct de vedere istoric, dar în ceea ce s-a întâmplat în Nagorno-Karabah, rușii au dat impresia că au pedepsit Armenia și abia apoi au pus piciorul în prag preluând controlul asupra coridorului și consolidând prin forță militară pacea. Însă o pace ce e echivalentă cu o capitulare pentru Armenia.
Turcia a câștigat războiul din Nagorno-Karabah
Dacă Armenia și premierul Nikol Pashinyan sunt marii pierzători ai războiului din Nagorno-Karabah, plătind pedeapsa decisă de Kremlin, marele câștigător al conflictului nu este Azerbaidjanul, ci Turcia.
Turcii și-au demonstrat superioritatea tehnicii militare în special sistemele de drone care au pus în dificultate mare sistemele anti-aeriene rusești ale Armeniei.
E clar pentru toată lumea că fără Turcia azerii nu ar fi putut schimba status quo-ul în Nagorno-Karabnah, un conflict care până la intervenția turcă, în ultimii 30 de ani s-a stins mereu la puțin timp după reizbucnire, într-un echilibrul aproape perfect de forțe între cele două părți beligerante.
Pentru președintele turc Recept Tayyip Erdogan și al său neo-otomanism, politica expansionistă este esențială. Aflat în plină criză cauzată de noul coronavirus, cu lira turcească prăbușită, Erdogan punctează prin controlul Caucazului de Sud. Asta după demonstrația de forță la care a fost martoră basilica bizantină Hagia Sofia, kilometrul zero al celui ce a fost odată marele Imperiu Bizantin. Pe lângă toate aceste succese, prezența turcă din Siria și Libia îi oferă o gură de oxigen de care Erdogan și Ankara aveau nevoie.
Și, nu în ultimul rând, întreaga desfășurarea a conflictului din Nagorno-Karabah a dat impresia că Turcia a ținut Federația Rusă în șah. Sau poate că Moscova s-a lăsat surprinsă în șah. Pentru că, în fond, dintre Armenia, Azerbaidjan, Rusia și Turcia, doar Armenia a pierdut după cele șase săptămâni sângeroase de luptă în Nagorno-Karabah.
Notă: Textul nu reprezintă poziția publicației DefenseRomania ci opinia autorului
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
