O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat

f-16-taiwan-f-16-block-70-viper-taiwan_79166000
F-16 Fighting Falcon Block 70 Viper al Taiwanului
În seara zilei de joi, 02.10.2025, alte două avioane de vânătoare F-16 aparținând Forțelor Aeriene Slovace au aterizat pe aeroportul militar din Kuchyna, lângă Malacky. E vorba de F-16 Fighting Falcon Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american.

Slovacia are deja la dispoziție șapte din cele 14 aeronave de acest tip comandate în SUA. Aceste informații au fost furnizate de agenția de presă slovacă TASR, care a citat Departamentul de comunicare al biroului ministrului apărării.

Ministerul a clarificat că este vorba de avioane de luptă F-16 Block 70, unul cu un loc și altul cu două locuri. “În viitorul apropiat, va avea loc preluarea lor administrativă și tehnică, după care vor fi incluse în procesul de instruire”, au adăugat reprezentanții ministerului.

Slovacia a încheiat un contract pentru 14 avioane de vânătoare F-16 C/D Block 70 Viper de fabricație americană la sfârșitul anului 2018. Livrarea aeronavelor a fost însă întârziată din cauza pandemiei. Primele avioane au sosit pe aeroportul militar din Kuchyna în vara anului trecut.

Slovacia a ales F-16 Block 70 Viper pentru a-și înlocui flota de MiG-29 sovietice

2. F-16 Viper... (whatsapp-image-2024-04-13-at-19-47-20_31056400.jpeg)

F-16 Viper. Sursă foto: U.S. Air Force

Comentariul autorului: După ce a predat Ucrainei avioanele de vânătoare de tip MiG-29 din dotarea Forțelor Aeriene, spațiul aerian al Slovaciei este apărat de aeronave aparținând statelor vecine, respectiv Cehia, Polonia și Ungaria.

Potrivit oficialilor militari slovaci, după introducerea în dotare a noilor avioane F-16 achiziționate din SUA, Forțele Aeriene vor prelua progresiv misiunea de asigurare a apărării spațiului aerian propriu, astfel încât, până la sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor, să nu mai fie nevoie de sprijinul aliaților.

Recent, ministrul slovac al apărării, Robert Kaliňák, a sugerat că Slovacia ar putea lua în considerare comandarea a încă patru avioane de luptă F-16, ceea ce ar duce numărul total al acestora la 18 și ar consolida și mai mult capacitățile de apărare ale țării.

Cea mai recentă versiune a avionului de vânătoare F-16, denumită Block 70, este semnificativ îmbunătățită în comparație cu modelele anterioare. Slovacia va deveni astfel prima țară europeană care operează aceste escadrile supersonice. Aeronava va fi disponibilă în două versiuni, respectiv F-16C cu un singur loc și F-16D cu două locuri.

Slovacia este prima țară europeană care operează aceste escadrile supersonice. Bulgaria a ales și ea de asemenea F-16 Block 70 pentru modernizarea aviației militare, primele livări având loc recent, dar cu întârziere.

Registrul de comenzi pentru F-16 Block 70 este impresionant, cu 140 de avioane de vânătoare aflate în prezent pe contract: Bahrain (16 aeronave), Bulgaria (opt), Iordania (12), Slovacia (14) și Taiwan (66).

Primul avion F-16 Block 70 pentru Bahrain a durat 3,5 ani, dar acum procesul de fabricație a fost redus recent la 11-12 luni.

În comparație, România s-a îndreptat spre F-35 Lightning II, o achiziție ce vizează 32 de avioane, livrărie aparatelor de generația a 5-a fiind estimate că vor începe după 2030.

CITEȘTE ȘI: Câte F-16 Block 70 Viper țintește industria americană să construiască pe an. Un pilot slovac e impresionat: Viper se aseamănă cu F-35, radarul e aproape identic

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close