La patru decenii de când F-16 israeliene au neutralizat complexul Osirak, Irakul vrea să construiască reactoare nucleare cu ajutorul Rusiei

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Israeli Air Force
Sursă foto: Israeli Air Force

După ce în urmă cu patru decenii, în cadrul Operațiunii Opera, aviația militară israeliană a neutralizat reactorul irakian Osirak, Irakul intenționează azi să construiască reactoare nucleare, cu asistența Federației Ruse.

La finalul anilor 1970, Irakul a achiziționat din Franța un reactor nuclear, regimul lui Saddam Hussein, accelerând programul nuclear.

Ca urmare a faptului că soluția diplomatică a eșuat, Israelul a lovit Irakul în ceea ce a rămas în istoriografie ca Operațiunea Opera. După ce nu a reușit să convingă Franța să sisteze sprijinul acordat programului nuclear irakian, Israelul a dat undă verde operațiunii.

Pe data de 7 iunie 1981, mai multe aeronave de tip F-16 ale Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), escortate de aeronave F-15, au efectuat un raid aerian asupra complexului nuclear irakian, care a suferit avarii semnificative care l-au „scos din joc”. În operațiune a murit și un ofițer tehnic francez, dar și zece soldați irakieni.

 

Irakul vrea să construiască opt reactoare nuclear. Proiectul va fi condus de rușii de la Rosatom

 

Azi, la patru decenii de la Operațiunea Opera, Irakul își exprimă din nou interesul pentru a construi opt reactoare nucleare, notează The Jerusalem Post. Kamal Hussain Latif, președintele autorității de reglementare a surselor radioactive irakiene, a confirmat agenției de propagandă rusă Sputnik că Irakul intenționează să construiască opt reactoare nucleare pentru a furniza 25% din electricitatea țării până în 2030.

Oficialul irakian a confirmat, de asemenea, că Rosatom - compania de stat a Federației Ruse - va fi cea care va implementa proiectul construcției reactoarelor. Proiectul se ridică la multe miliarde de dolari, sumă de care Irakul vrea să se împrumute. Totodată, Coreea de Sud s-a arătat interesată de construcție.

Bagdadul spune că are în vedere aproximativ 20 de locații unde aceste reactoare ar putea fi construite. Oficialul irakian a dat asigurări că a avut discuții cu partea rusă și franceză, iar „energia nucleară” va fi utilizată doar în scopuri industriale și medicale.

Sursa citată subliniază că planurile Irakului vin pe fondul accelerării programului nuclear de către Iran și amintește că un număr mare de miliții iraniene activează încă în Irak.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel