De exemplu, SUA au avut la dispoziție opțiunea nucleară în războiul din Vietnam dar ea nu a fost luată niciodată în considerare indiferent de pierderile sau rezultatul conflictului. Părea un model de referință în relațiile internaționale pe timp de război.
De asemenea, URSS, oricât de determinată a fost în a controla Afganistanul în anii 80 ai secolului trecut, nu a luat niciodată în considerare să folosească o armă nucleară. S-ar putea spune și că ONU a funcționat și Consiliul de Securitate a găsit formulele adecvate pentru ca amenințarea nucleară să rămână doar mâna moartă când marile puteri se luptă între ele.
Dar, toate acestea par să fi avut loc într-un trecut foarte îndepărtat, deși au trecut doar 35 de ani de la încheierea Războiului Rece, pentru că liderii de acum nu au învățat nicio lecție de la cei, care indiferent de ce parte a baricadei au fost, au păstrat planeta intactă pentru generațiile următoare.
Realitatea prezentului este total diferită de cum se punea problema în trecut iar amenințarea folosirii unei arme nucleare în războiul ruso-ucrainean trebuie luată serios în calcul, potrivit vicepreședintelui SUA, JD Vance.
Un război prelungit ar putea duce la un colaps demografic, un atac nuclear și pierderi ireparabile pentru Ucraina a declarat Vance într-un interviu acordat emisiunii online a lui Charlie Kirk, publicat pe 29 aprilie și preluat parțial de site-ul ucrainean de presă Censor.Net.
„Dacă acest lucru nu se oprește, ucrainenii nu vor câștiga războiul”, a continuat Vance.
Cred că există o idee ciudată în mass-media, cum că, dacă asta continuă în următorii câțiva ani, rușii nu vor rezista, ucrainenii își vor recupera teritoriul și totul va reveni la cum era înainte de război.
„Dar aceasta nu este realitatea în care trăim”, a declarat vicepreședintele SUA.
El a adăugat, de asemenea, că încă câțiva ani de război la același nivel ar duce la prăbușirea societății, deoarece „indicatorii demografici ai ambelor țări sunt un coșmar”.
„Dacă acest lucru continuă încă câțiva ani, milioane de oameni ar putea muri, iar situația ar putea escalada într-un război nuclear. Trebuie să se oprească. Politica administrației (Trump - ed.) este de a opri acest lucru și vă garantez că președintele își obligă toți oamenii, inclusiv pe mine, să lucreze cu sârguință pentru atingerea acestui obiectiv final”, a adăugat Vance.
Arma nucleară, folosită ca sperietoare
Reamintim că liderii Rusiei au mai amenințat de la începutul acestui război cu folosirea armei nucleare atunci când lucrurile nu mergeau pe front așa cum își doreau. De asemenea, au precizat că o putere nucleară nu are cum să piardă un război cu o țară care nu are arme nucleare.
Administrația Biden a recunoscut și ea că amenințarea întrebuințării armelor nucleare de către Rusia a fost una foarte mare, în special după ofensivele de succes ale forțelor ucrainene de la finalul verii și toamna lui 2022 în regiunile Harkov și Herson.
Probabil, declarația lui Vance privind amenințarea unui atac nuclear rusesc se bazează pe concluzii ale serviciilor de informații ale SUA și nu pe narativul rusesc de intimidare. Însă cu siguranță se poate afirma că readucerea în discuție a retoricii nucleare funcționează doar într-un singur sens și anume intimidarea Ucrainei. Probabil, în acest mod se încearcă să se pună presiune pe liderii Ucrainei în a accepta anumite condiții mai delicate din planul de pace intermediat de SUA, precum recunoașterea Crimeii ca aparținând Rusiei.
Este posibil/probabil, ca în actuala etapă istorică a umanității, una marcată de o degradare profundă a valorilor umane cu care eram obișnuiți, Crimeea să treacă în componența Rusiei și întreaga omenire, șantajată de conducerea Rusiei cu spectrul războiului nuclear, să fie de acord cu acest lucru. Este o cedare în urma unui șantaj evident, care primește din start o notă mare de incertitudine privind cât va rezista în timp. Crimeea va deveni astfel și mai contestată în timp precum și privită ca și mai neligitimă în apartenența ei la Rusia. Va fi o bombă cu ceas mai mare decât era înainte.
Acest precedent ar fi unul extrem de periculos pentru că țările non-nucleare s-ar simți trădate și total neprotejate de actualele norme de drept internațional în raport cu puterile nucleare. În plus, acest precedent, dacă se materializează, ar îndemna pe aproape toate țările lumii să intre în posesia armelor nucleare pentru a se apăra, în lipsa unui sistem internațional credibil care să le asigure securitatea.
Poate că a sosit timpul ca toate celelalte puteri nucleare ale lumii, evident nu Coreea de Nord, să solicite mai apăsat conducerii Rusiei un comportament responsabil în privința retoricii nucleare și nu să se împece cu faptul că asta este situația și să adopte automat realitatea impusă de Moscova. America de una singură și chiar China au fiecare suficientă putere de a adopta propria lor realitate și nu una impusă de altcineva care pune în pericol securitatea tururor.
Soluția pentru Crimeea și pentru toate teritoriile ucrainene ocupate acum este doar o administrație internațională pentru cel puțin 30 de ani, timp posibil suficient care să stingă toate durerile pricinuite ambelor părți, după care să vină referendumuri complet libere, nu cum au fost cele ținute de Rusia, în care oamenii au votat sub amenințarea armelor.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News