SUA vor să cumpere Groenlanda, dar echipa Trump nu exclude folosirea armatei. Întâlnire de urgență la Copenhaga într-o sală securizată
07 Ianuarie 2026
Degeaba cumpărăm obuziere de ultimă generație și tancuri sofisticate dacă acestea rămân blocate în hățișul birocratic european sau, și mai grav, dacă podurile aflate pe teritoriul statelor europene se prăbușesc sub greutatea lor. O analiză recentă a Financial Times trage un semnal de alarmă şi pune un diagnostic grav logisticii NATO: în timp ce Rusia trece la economia de război, Occidentul este încă prins în capcana procedurilor de pace.
Trăim într-un paradox periculos de securitate. Pe hârtie, Flancul Estic este protejat de cel mai puternic articol dintr-un tratat internațional - Articolul 5 al NATO. În realitate, însă, garanțiile de securitate se lovesc de semnături și de ștampile.
Într-o lume ideală, "toți pentru unul" înseamnă o ripostă instantanee. În lumea reală descrisă de oficialii europeni și de generalii NATO, înseamnă un timp de reacție de 45 de zile.
Aceasta este durata estimată în prezent pentru a muta o forță militară credibilă din porturile strategice ale Vestului către granița cu Rusia. Într-un război modern, de mare intensitate, cum este cel pe care îl vedem în Ucraina, o lună și jumătate este o eternitate. Este diferența dintre a apăra un teritoriu și a încerca, tardiv și costisitor, să îl recucerești.
Sindromul tancurilor franceze: Când birocrația bate strategia
Exemplul emblematic, care ar trebui să dea fiori reci decidenților de la București și Bruxelles, datează din 2022. În timp ce România invoca Articolul 4 (amenințare iminentă) și aștepta întăriri, Franța încerca să trimită tancuri Leclerc spre noi.
Rezultatul a fost un eșec logistic de proporții: autoritățile germane au refuzat tranzitul rutier pe cea mai scurtă rută, motivând că tancurile sunt "prea grele" pentru infrastructura lor.
Ceea ce trebuia să fie o demonstrație de forță rapidă s-a transformat într-o odisee logistică, tancurile fiind trimise prin Mediterana până în Grecia și apoi urcate pe calea ferată, transformând un marș de câteva zile într-o operațiune de câteva săptămâni.
Dacă tancurile aliate nu pot ajunge în România pe timp de pace din cauza unui funcționar german care aplică regulamentele de trafic rutier, ce se va întâmpla când rachetele vor începe să cadă, iar infrastructura va fi sub asediu?
Un "Schengen militar" sabotat de infrastructură
Adevărul incomod este că infrastructura civilă a Europei nu a fost construită pentru război. Avem nevoie, spun experții, de un "Schengen militar" - o zonă de liberă trecere pentru convoaiele armatei.
Prăbușirea unei secțiuni de 100 de metri a podului din Dresda, anul trecut, nu este un incident izolat, ci simbolul unei Germanii a cărei infrastructură este considerată de experți drept "dezastruoasă". Însă obstacolele fizice nu se opresc la poduri.
În țările baltice, dar și în Spania, ecartamentul feroviar diferit de standardul european obligă la măsuri disperate: trupele și echipamentele trebuie descărcate și reîncărcate la granițe. Aceste pauze operaționale pentru schimbarea trenurilor creează ceea ce militarii numesc "chokepoints" - ținte statice, perfecte pentru rachetele Iskander sau Kinzhal ale Rusiei. Practic, logistica defectuoasă oferă inamicului coordonate sigure.
,,În prezent, ar dura aproximativ 45 de zile pentru a muta o armată din porturile strategice din vest către țările învecinate cu Rusia sau Ucraina’’, potrivit Financial Times, citând estimări UE
Cursa contra cronometru: 200.000 de soldați și 1.500 de tancuri
Planurile de apărare ale NATO sunt ambițioase și vizează transferul a aproximativ 200.000 de soldați, 1.500 de tancuri și peste 2.500 de blindate spre Est în cazul unui conflict real. Generalul locotenent german Alexander Sollfrank afirmă că totul trebuie să funcționeze "ca un ceas elvețian" pentru a transmite Moscovei un mesaj clar de descurajare.
Însă, în acest moment, ceasul NATO întârzie nepermis. Ținta noii strategii de mobilitate este reducerea timpului de desfășurare la 3-5 zile, o diferență colosală față de realitatea actuală de 45 de zile. Exact acest spațiu de manevră, această fereastră de vulnerabilitate, este ceea ce Vladimir Putin caută.
Pentru noi, cei aflați în prima linie, concluzia analizei Financial Times a trebui să ne pună serios pe gânduri şi să ne facă se conştientizam cât de vulnerabilă este infrastructura noastră.
Reînarmarea Europei nu înseamnă doar contracte pentru armament, ci și capacitatea de a muta acel armament. Dacă podurile Germaniei nu țin, dacă tunelurile Franței sunt prea înguste și dacă șinele Poloniei, României sau Țărilor Baltice impun transferări riscante, descurajarea devine o iluzie.
Rusia nu trebuie să fie mai puternică decât NATO pe termen lung; trebuie doar să fie mai rapidă pe termen scurt. Iar istoria ne arată că, în fața unui tăvălug militar, infrastructura precară poate fi un inamic la fel de redutabil ca armata adversă.
