Diplomația tranzacțională la înălțime: Trump și Rutte anunță un „acord-cadru” pentru Groenlanda care suspendă războiul tarifelor?

Anunțul, făcut prin intermediul platformei Truth Social chiar în timp ce piețele financiare globale urmăreau cu sufletul la gură escaladarea tensiunilor, a adus o relaxare imediată: tarifele punitive asupra unei serii de state europene, programate să intre în vigoare la 1 februarie, au fost suspendate.

Această mișcare marchează punctul culminant al unui balet diplomatic tensionat în Alpii elvețieni, unde securitatea arctică a devenit noua monedă de schimb pentru stabilitatea economică transatlantică.

Esența acestui „deal” pare să fi fost negociată direct cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, pe care Trump l-a descris în fața reporterilor ca fiind „mult mai important” decât oficialii danezi care refuzau să discute despre cedarea suveranității. Prin ignorarea ostentativă a ministrului de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, Trump a demonstrat încă o dată că preferă să trateze arhitectura de securitate a Europei ca pe un portofoliu imobiliar administrat de la vârful Alianței.

Președintele a precizat că negocierile vor continua sub atenta supraveghere a vicepreședintelui JD Vance și a secretarului de stat Marco Rubio, scopul final fiind integrarea Groenlandei într-un sistem defensiv extins, cunoscut sub numele de „Golden Dome” (Bolta de Aur).

În mod paradoxal, Mark Rutte a ales să joace rolul „interpretului” lui Trump în fața unei Europe sceptice și alarmate. Într-o intervenție care a surprins audiența de la Davos, șeful NATO a argumentat că liderii europeni ar trebui să fie, în realitate, „fericiți” că Trump se află la Casa Albă.  

Cum a transformat Donald Trump Groenlanda în moneda de schimb pentru securitatea economică a întregii Europe?

Logica lui Rutte este simplă: fără presiunea constantă și amenințările președintelui american, marile economii europene nu ar fi acceptat niciodată noul prag de 5% din PIB pentru apărare, stabilit vara trecută. Această „maturizare forțată” a Europei în era post-Război Rece este văzută de Rutte ca un rezultat direct al stilului tranzacțional al lui Trump, care a forțat state precum Franța, Italia sau Spania să își asume responsabilitatea pentru propria securitate.

De cealaltă parte a baricadei, Copenhaga rămâne oficial neînduplecată, invocând normele internaționale și dreptul popoarelor la autodeterminare. Ministrul Rasmussen a reiterat că Danemarca nu va ceda „niciun centimetru” în privința suveranității Groenlandei, subliniind că ambiția lui Trump, deși acum lipsită de componenta amenințării militare directe, rămâne fundamental în contradicție cu ordinea juridică stabilită după 1945.

Cu toate acestea, recunoașterea de către Trump a faptului că „nu va folosi forța excesivă” a fost primită cu un suspin de ușurare, chiar dacă președintele a ținut să amintească audienței că SUA ar fi „de neoprit” dacă ar alege calea armelor.

În acest peisaj fracturat, Canada încearcă să navigheze pe o linie de mijloc, investind masiv în propria suveranitate arctică pentru a rămâne un partener relevant și nu doar un spectator la negocierile marilor puteri.

Premierul Mark Carney, după o întâlnire privată cu Rutte, a subliniat că NATO trece printr-un test istoric în Arctica, unul care necesită prezența unor „bocanci pe gheață” (n.a. aluzie la  desfăşurarea  de militari) și radare de ultimă generație pentru a contracara influența rusă și chineză. 

Mesajul transmis de la Davos este unul clar: Arctica nu mai este o periferie înghețată, ci centrul de greutate al unei noi ordini mondiale unde securitatea se negociază la pachet cu tarifele vamale, iar vechile loialități sunt recalibrate în funcție de capacitatea fiecărui aliat de a plăti prețul intrării în „era tranzacțională”.